x close

Bonurile fiscale câştigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 26 iunie 2017, cu valoarea de 20 de lei

0
16 Iul 2017 - 20:45
Bonurile fiscale câştigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 26 iunie 2017, cu valoarea de 20 de lei


Bonurile fiscale emise în data de 26 iunie 2017, cu valoarea de 20 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 30 iunie 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit unui comunicat al MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 16 iulie 2017, a fost organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Companiei Naţionale "Loteria Română" (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

În cazul realizării celei de-a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplica crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Pentru aflarea celorlalţi câştigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câştigător. Dacă se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit. Se continuă aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare a pasului, numerele câştigătoare sunt eliminate din listă. www.agerpres.ro

Citeşte mai multe despre:   bonuri fiscale

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

MedLife anunţă prima achiziţie din 2018: Ghencea Medical Center

MedLife anunţă prima achiziţie din 2018: Ghencea Medical Center
MedLife anunţă achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni (90%), al companiei Ghencea Medical Center din Bucureşti, ajungând la un total de 18 achiziţii, potrivit unui comunicat al companiei transmis...

Un magazin online pentru copii a introdus plata cu Bitcoin, în România

Un magazin online pentru copii a introdus plata cu Bitcoin, în România
Un magazin online pentru copii a introdus plata cu Bitcoin pentru produse precum jucării, cărucioare şi biberoane, se arată într-un comunicat de presă.   "Iniţial nu am crezut că merită să...

Statul paralel loveşte: spor la Poștă să stai degeaba

Statul paralel loveşte: spor la Poștă să stai degeaba
Rapoartele Curţii de Conturi ne dezvăluie periodic haosul care domneşte în instituţiile statului şi în companiile controlate de acesta. În timp ce Guvernul este tot mai preocupat să complice...

Grupul OMV va majora dividendele

Grupul OMV va majora dividendele
OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a anunţat miercuri că profitul său net atribuibil acţionarilor (Clean CCS) a crescut cu 63% anul trecut, la 1,624 miliarde euro, de la 995 milioane de euro în 2016, se...

INACO: Absorbţie de fonduri europene catastrofală

INACO: Absorbţie de fonduri europene catastrofală
Patru programe operaţionale din totalul celor şapte existente au, la ora actuală, o absorbţie catastrofală a fondurilor europene, în al cincilea an al execuţiei financiare europene 2014 - 2020, atrage...

Statul ar putea stabili limite pentru dobânzile la credite

Statul ar putea stabili limite pentru dobânzile la credite
Statul ar putea stabili limite pentru dobânzile la credite, iar ratele ar scădea, astfel, simţitor. În parlament a fost depus un proiect de lege, iar dacă se va aproba, multe bănci ar trebui să taie...

Ford vrea să înfiinţeze o bancă în Germania

Ford vrea să înfiinţeze o bancă în Germania
Constructorul auto american Ford a confirmat că intenţionează să înfiinţeze o bancă în Germania în a doua jumătate a acestui an, parte a strategiei sale destinate contracarării riscurilor...

In Marea Neagra, Romania are rezerve de 200 miliarde metri cubi de gaze

In Marea Neagra, Romania are rezerve de 200 miliarde metri cubi de gaze
Rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de...

UniCredit Bank: Facilităţi noi în aplicaţia de Mobile Banking

UniCredit Bank: Facilităţi noi în aplicaţia de Mobile Banking
UniCredit Bank lansează facilităţi noi în varianta actualizată a aplicaţiei sale de Mobile Banking, pentru a le oferi clienţilor o experienţă de utilizare cât mai simplă şi mai rapidă, se arată...

Grupul MOL - profit net de 1,11 miliarde de dolari în 2017

Grupul MOL - profit net de 1,11 miliarde de dolari în 2017
Grupul petrolier MOL a înregistrat un profit net de 1,11 miliarde de dolari în 2017, în creştere cu 18% faţă de anul anterior, şi un rezultat operaţional (Clean CCS EBITDA) de 2,45 miliarde de...

Atentie: CNAIR face lucrari de montare a parapatelor de beton

Atentie: CNAIR face lucrari de montare a parapatelor de beton
O nouă etapă a lucrărilor de montare a parapetelor de beton pentru separarea fluxurilor de trafic va fi demarată miercuri de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe zona mediană a ...

Veşti bune pentru români: A fost acceptata plafonarea dobânzilor la credite

Veşti bune pentru români: A fost acceptata plafonarea dobânzilor la credite
Comisiile de buget, economică şi juridică au acordat marţi raport de admitere cu amendamente unei propuneri legislative care modifică OG 13/2011, astfel încât dobânda pentru creditele ipotecare nu...

De ce Romania are mai putin turisti germani decat Bulgaria

De ce Romania are mai putin turisti germani decat Bulgaria
Turismul în România nu merge rău deloc, însă facem lucrurile de nota 8, când am putea să le facem de 10, a apreciat, marţi, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism...

ExxonMobil şi OMV Petrom vor extrage 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din Marea Neagră

ExxonMobil şi OMV Petrom vor extrage 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din Marea Neagră
ExxonMobil şi OMV Petrom vor începe să producă 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din blocul Neptun din Marea Neagră, începând din 2020-2021, a declarat, marţi, Sorin Gal, director general...

Românul, proprietar pe o bojdeucă

Românul, proprietar pe o bojdeucă
România este ţara cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe din toată Europa, însă casele noastre sunt mici, vechi, nerenovate şi aproape o treime nu au apă curentă şi grup sanitar. Suntem ultimii...
Serviciul de email marketing furnizat de