Comisia Europeană pregătește propuneri legislative prin care să combată efectele de denaturare a concurenței cauzate de subvențiile străine pe piața unică. Executivul de la Bruxelles a adoptat o carte albă, cu opțiuni în acest sens, și solicită opinii și contribuții din partea tuturor părților interesate. Documentul cuprinde trei module de abordare a problemei. Consultarea publică este deschisă până la 23 septembrie 2020.
Modulul 1 din cadrul cărții albe propune instituirea unui instrument general de control al pieței. Autoritatea de supraveghere ar urma să fie o autoritate națională sau Comisia. Dacă se stabilește existența unei subvenții străine, această instituție ar impune măsuri pentru a remedia efectul de denaturare probabil, precum plăți reparatorii sau măsuri corective. Autoritatea ar putea lua în considerare și faptul că activitatea sau investiția subvenționată a avut un impact pozitiv, care compensează denaturarea, și ar putea decide să nu continue investigația.
Modulul 2 se referă la subvențiile străine care facilitează achiziționarea de întreprinderi din UE. Companiile care primesc un astfel de sprijin ar fi obligate să notifice autorității de supraveghere competente achizițiile de întreprinderi din interiorul spațiului comunitar, dacă acestea depășesc un anumit prag. Autoritatea propusă este Comisia. Încheierea tranzacțiilor nu ar fi posibilă pe perioada examinării.
Modulul 3 invocă posibile efecte dăunătoare asupra procedurilor de achiziții publice. Este propus un mecanism care obligă ofertanții să notifice autorității contractante contribuțiile străine primite din partea unor țări din afara UE. Autoritățile contractante și de supraveghere competente ar putea să evalueze apoi dacă există o subvenție străină și dacă aceasta a afectat echitatea procedurii. În caz afirmativ, ofertantul ar fi exclus din operațiunea de achiziții publice.
Trebuie să împiedicăm subvențiile străine să denatureze procedurile de achiziții publice și să ne asigurăm că firmele beneficiază de un acces echitabil la contractele publice
Thierry Breton, comisar pentru piața internă
Cererile de sprijin financiar
Cartea albă publicată de CE mai abordează și problema subvențiilor străine în cazul solicitărilor de sprijin financiar din partea UE, pe considerentul că acestea pot crește șansele de reușită ale beneficiarilor, în detrimentul celorlalți competitori. În aceste situații, s-ar aplica o procedură similară celei de la achizițiile publice (modulul 3). Documentul cere ca instituțiile financiare internaționale care pun în aplicare proiecte finanțate din bugetul UE, precum BEI sau BERD, să urmeze, la rândul lor, aceeași abordare cu privire la subvențiile străine.