Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ultimul nume de țară de pe listă este poate cel mai important în context. Pentru că din Austria provin câțiva dintre cei mai importanți jucători ai industriei financiare din România, și nu doar din sectorul bancar. Asta ne dă ocazia să remarcăm că, în pofida avansului pe convergență economică cu Europa, România se află încă în urmă sub un aspect important.
Este vorba de faptul că, deși salariile multor români cresc, ducând în sus salariul mediu statistic, cei care își permit să pună deoparte o proporție semnificativă din venituri nu au la dispoziție decât o gamă limitată de instrumente de plasament. Și vorbim aici mai ales de cei situați în jurul mediei sau puțin mai sus, nu de cei bogați la propriu, care au fără îndoială acces la servicii de administrare de active mult mai sofisticate.
Nu toată lumea e dispusă la investiții imobiliare „primare″, cele care constau în a cumpăra câteva apartamente pentru a le închiria sau revinde. Efortul administrativ, logistic și birocratic e mare. Astfel că tot industria financiară este prima opțiune. Iar aici constatăm că oferta de categorii de plasamente atractive pentru un public larg rămâne încă destul de săracă. Dominante rămân produsele bancare și, de câțiva ani, emisiunile de titluri de stat Tezaur. Fondurile de pensii private facultative sunt bune, dar mult prea restrictive. De cover bonds, care împart riscul creditării bancare, în special ipotecare, cu piaţa de capital, nu se mai pomeneşte nimic!
Investițiile directe și active în acțiuni, pe lângă că au grad de risc mai mare, nu sunt pentru toată lumea, pur și simplu pentru că necesită timp, pe care nu îl avem toți. De aceea, ar fi bine să existe mai multe fonduri de investiții așa-numite „pasive″, care replică evoluția unor indici sau sectoare și care sunt mai comode pentru populație. În acest fel, oamenii obișnuiți ar putea căpăta expunere indirectă și pe piața imobiliară, și la proiecte de infrastructură, și la altele.
Industria de profil se plânge adesea de lipsa de educație financiară a consumatorilor și chiar derulează proiecte de întărire a acesteia, însă probabil că cea mai bună formă de educație ar fi chiar promovarea de produse de calitate, ușor de înțeles și de accesat. Asta ar fi și cea mai bună metodă de combatere a tentativelor de fraudă în domeniu, care s-au înmulțit masiv în ultimii ani, fie că vorbim de tentații cu alură „crypto″, fie că ne referim la țepele mai primitive promovate pe rețelele de socializare, cu oferte inexistente de acțiuni la companii de stat profitabile.
Poporul are nevoie de investiții care să nu fie nici țepe, nici ezoterisme. Iar la asta ar putea ajuta digitalizarea prietenoasă a serviciilor financiare. Ai mult mai multă încredere și confort atunci când înțelegi pe ce trebuie să apeși pentru a-ți investi banii.
Citește pe Antena3.ro
Așadar România a depășit la PIB Ungaria, Grecia, Portugalia și Cehia și se pregătește să surclaseze și Austria, de unde provin multe investiții financiare, dar românii nu-și pot plasa banii pe piața lor la fel de eficient ca în țările menționate. Motiv pentru care educația financiară, se rezumă la a recomanda românului să fie chibzuit, fără să aibă posibilitatea să i se ofere toate instrumentele investiționale ce se găsesc pe o piață matură. Poate că din acest motiv lipsesc de la noi și bănci cu un oarecare grad de sofisticare, precum HSBC, care în Turcia, de pildă, este prezentă.
Educatorii de la noi apreciază că respectiva activitate financiară nu trebuie confundată cu una care are drept scop înavuțirea. Ceea ce îmi amintește de o zicere a lui Churchill. În Anglia, totul este permis, cu excepția a ceea ce este interzis. În Germania, totul este interzis, cu excepția a ceea ce este permis. În Franța, totul este permis, chiar și ce este interzis. În Rusia, totul este interzis, chiar și ce este permis. Și de care mi-am amintit pentru că sfatul de nu face nimic cu banii seamănă cu o permisiune de timp rusesc.
În prezent, se observă cum „Oracolul din Omaha” vinde acțiuni și își crește rezervele de numerar.
Oare Warren Buffett e neîncrezător în actualul preț al activelor și momentul ar părea să-l îndemne că cel mai bine ar fi să nu facă nimic?!
Asta, din multiple motive! Mediul economic mondial e împănat de riscuri accentuate. Nivelurile de îndatorare publică și privată explodează. Se cer din nou stimulente bugetare și măsuri neconvenționale. Se poartă multiple războaie comerciale și nu numai între marile puteri. Pare foarte tentant să intri în panică sau, dimpotrivă, să mizezi pe faptul că autoritățile vor rezolva problema, iar tu vei profita de asta!
Singura certitudine e incertitudinea. Orice business implică riscuri majore, cu excepția celor extrem de defensive, cu marje mici de profit și care, totodată, mobilizează mult capital. De aceea, pare mai rațional ca ținta să fie minimizarea eventualelor pierderi. Căci nu trăim vremuri care să răsplătească eficiența și avantajele comparative.
Și totuși a educa publicul care are ceva bani că mai bine nu face nimic cu ei, indiferent de perioada prin care trece, aduce mai mult a noneducație. După cum a spune că titlurile statului sunt cele mai sigure, indiferent de cât de mari, politizate și neproductive sunt deficitele și datoriile care stau în spatele lor. „Siguranța” nu i-a ferit pe investitorii în titluri grecești de haircut. Iar datoria românească, pe fondul scăderii „cu dispensă” a deficitului bugetar şi a contextului stagflaţionist, poate avansa cu „ritmuri” greceşti şi să se ducă semnificativ peste pragul de prudenţă din Tratatul de la Maastricht.
Dacă educatorii i-ar fi sfătuit pe investitorii în titluri greceşti să apeleze în locul CDS-urile - Credit Default Swap - o asigurare împotriva falimentului unei ţări, la TRS-uri - Total Return Swap -, cu siguranță că nu ar fi pierdut.
TRS-urile sunt produse care te asigură împotriva pierderii de pe urma unei anumite emisiuni de obligaţiuni, înscrisă clar într-un contract, nu de faliment în general, precum CDS-urile!
