x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Corpul de Control al Primului Ministru ia la verificat compensările salariale de la Poşta Română

Corpul de Control al Primului Ministru ia la verificat compensările salariale de la Poşta Română

de Alexandru Radescu    |    16 Mai 2014   •   14:59
 Corpul de Control al Primului Ministru ia la verificat compensările salariale de la Poşta Română

Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a solicitat Corpului de Control al Primului Ministru să verifice baza legală prin care sunt acordate la Compania Naţională Poşta Română compensările salariale, în cazul părăsirii companiei de către reprezentanţi ai echipei de management (director general, directori executivi, directori).

4.000 de poştaşi protestează în faţa Guvernului

De asemenea, MSI a solicitat reprezentanţilor AGA şi ai Consiliului de Administraţie să analizeze această situaţie. În cazul în care vor fi descoperite nereguli, această situaţie va fi semnalată organelor competente.

Greva foamei la Poşta Română, proteste în toată ţara

"Ne aflăm în plin proces de relansare a privatizării şi facem eforturi susţinute în vederea obţinerii avizului Comisei Europene în ceea ce priveşte convertirea datoriilor acumulate de Poşta Română în acţiuni pentru a creşte atractivitatea societăţii în vederea privatizării. În cursul zilei de ieri au avut loc discuţii tehnice cu oficialii de la CE pe acest subiect. În plus, faţă de aceste demersuri, împreună cu ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea, am invitat pentru luni, 19 mai a.c., conducerea societăţii, membrii CA şi reprezentanţii salariaţilor la o reuniune excepţională de dialog social pentru a analiza modalitatea prin care se vor respecta prevederile legale. De asemenea, de acum încolo vor avea loc reuniuni informale periodice tocmai pentru a evita ca pe viitor să mai asistăm la asemenea situaţii conflictuale," a precizat ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Cotovelea.






 


 

×