Reorganizarea agenţiilor statului a fost deturnată de o bună parte din samsarii statului astfel încât să clocească în continuare câteva milioane de euro, bani dosiţi printr-o inginerie tipic românească de a mai ajunge la bugetul hămesit.
Cazul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) este unul clasic. Aceasta a fost reorganizată anul trecut prin intermediul Ordonanţei de Guvern 22 din 18 august 2010. Prin aceasta, statul a lăsat ISCIR de izbelişte, lăsându-i trei surcele venituri şI a redirecţionat 80% din banii pe care îi făcea înainte, prin externalizare, către compania privată CNCIR SA, având unic acţionar statul. Către CNCIR s-a transferat întreaga activitate, plus sediul de 4 milioane de euro, pe care ISCIR îl cumpărase cu 16 milioane de lei de la AVAS cu doar câteva luni înainte de reorganizarea agenţiilor.
Ei bine, dacă iniţial, CNCIR urma să aibă monopolul pentru doar 10 luni, când OUG 22/2010 a ajuns în Parlament, deputaţii din Comisia de Industrii şI Serviciii au votat prelungirea monopolului pe încă trei ani în şedinţele din 28-31 martie 2011, potrivit unor surse.
În urma unui scandal monstru la Comisie, raportul de sinteză al acesteia menţionează la punctul referitor la activitatea ISCIR/CNCIR menţionează doar “aprobarea
proiectului de lege cu amendamente admise”. Or, cum Diavolul stă în detalii, unul din aceste amendamente menţionează exact prelungirea monopolului. Şedinţa a fost condusă de deputatul PDL Cristian Boureanu, potrivit documentelor oficiale. Cu ISCIR doar o umbră a fostei sale glorii, CNCIR va rămâne să gestioneze activitatea de verificare a cazanelor şI instalaţiilor din ţară. Unul dintre principalii clienţi ai noii “societăţi de interes strategic naţional” este exact Nuclearelectrica, una dintre cele mai mari companii din ţară, care operează cele două reactoare nucleare de la Cernavodă şi plănuieşte construirea a încă două.
Dacă iniţial trebuia ca verificările nucleare să treacă la CNCAN, ulterior s-a decis ca acest lucru să nu se mai întâmple, declara în 13 septembrie 2010 explica inspectorul de stat şef Mircea Vasile Zegrean, pe atunci şef la ISCIR. Acum este directorul general al CNCIR. Tot atunci, Zegrean lăuda faptul că monopolul va fi spart şI că va exista o piaţă liberă ca în Uniunea Europeană, unde societăţile pregătite pentru această activitate se vor concura pentru lucrări.
Şmecheria este simplă, dacă ISCIR rămâne o simplă agenţie guvernamentală, atunci are statut bugetar, îşi varsă veniturile la ministerul de Finanţe şI apoi primeşte fondurile necesare funcţionării sale. În schimb, CNCIR, fiind o companie, nu are aceste restricţii şI poate folosi la discreţie în continuare fondurile pe care le produce din taxele de verificare ale instalaţiilor din ţară. Capitalul social cu care a fost înfiinţată CNCIR este de 28,4 milioane de lei, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial şI este constituit din activele imobiliare care au ajuns la firmă din reorganizarea ISCIR.
De asemenea, fiind companie, personalul nu mai este salarizat la nivelul bugetar.
CNCIR se află în subordinea ministerului Economiei. Senatul a votat deja legea pentru adoparea OUG 22/2010 iar Camera Deputaţilor este cameră decizională.