x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 10.000 de lei amendă, dacă nu sterilizezi pisica

10.000 de lei amendă, dacă nu sterilizezi pisica

de Monica Cosac    |    22 Noi 2024   •   08:20
10.000 de lei amendă, dacă nu sterilizezi pisica

Nu doar persoanele care dețin căței care nu sunt „de rasă”, ci și cele care au pisici aparținând rasei comune vor fi obligate să își sterilizeze animalele de companie, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere, la Parlament.

 Conform legislației actuale, cei care nu respectă obligația de sterilizare de rasă comună riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, iar dacă proiectul va fi adoptat, aceste sancțiuni vor fi aplicate și pentru persoanele care au pisici din aceeași categorie. Totodată, inițiativa prevede posibilitatea ca instituțiile statului să sprijine financiar sterilizarea pisicilor.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, pusă zilele trecute pe masa senatorilor, este inițiată de două deputate liberale - Claudia Benchescu-Pecingină și Alina Meclea – și susținută de alți șapte deputați, majoritatea din aceeași formațiune politică și vizează extinderea obligativității sterilizării și pentru pisicile din rasele comune, cu sau fără stăpân, dar și a metișilor acestora. 

Concret, „este obligatorie sterilizarea câinilor și pisicilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, metișii acestora, excepție făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”, prevede proiectul de lege. 

Inițiatoarele nu sunt însă foarte sigure dacă vin cu această propunere de dragul și din compasiune pentru pisici sau din grijă pentru oamenii care ar putea atacați de puii abandonați la marginea drumului, care atunci când cresc „se transformă în animale” și devin agresive. 

Din dragoste „pentru toate creaturile vii”

Autoarele legii își argumentează inițiativa începând expunerea de motive cu o serie de vorbe de duh rostite de Charles Darwin, Arthur Schopenhauer și Mahatma Gandhi, ce fac referire la „compasiunea pentru animale” și „dragostea pentru toate creaturile vii”, subliniind, totodată, că românii nu sunt oameni cruzi și „știu să prețuiască și să ocrotească toate formele de viață, în special când vine vorba despre ființe vulnerabile și fără apărare”. 

Acestea invocă, de asemenea, „numeroase studii și cercetări, realizate de institute internaționale de renume” care au demonstrat cât de importantă este prezența unui animal de companie în viața noastră, indiferent de vârstă. „Fie că vorbim despre copii, care învață astfel să ocrotească și să respecte ființele vulnerabile, fie că vorbim despre seniori care își alină singurătatea și își găsesc suportul emoțional de care au nevoie în momente dificile. Animalele de companie alungă stresul și contribuie decisiv la vindecarea unor afecțiuni fizice ori psiho-emoționale, precum anxietatea sau depresia”, se arată în expunerea de motive.

Pe de altă parte, spun cele două deputate PNL, menținerea sub control a numărului animalelor fără stăpân este o prioritate pentru siguranța cetățenilor și pentru prevenirea situațiilor de risc sanitar, iar „a ne asigura că animalele nu se înmulțesc necontrolat este cea mai sigură cale prin care eliminăm astfel de pericole din societate”. 

„Când animalele de rasă comună pe care mulți români le au în grijă se înmulțesc, iar stăpânii nu au posibilități financiare de a crește puii, aceștia ajung să fie pur și simplu aruncați la marginea drumului, pe câmp sau chiar pe străzi și în parcuri. Cei mai mulți ajung să moară de foame, de frig, chinuiți sau călcați de mașini. Dacă scapă, puii cresc și se transformă în animale care, cunoscând doar cruzime, se sălbăticesc. Devin agresive, se apără atunci când se simt amenințate de prezența omului, atacă pentru a se hrăni”, explică inițiatoarele proiectului legislativ propunerea de a obliga oamenii să sterilizeze toate pisicile fără pedigree.  

Bani de la autoritățile locale pentru ONG-urile care fac sterilizări

Grija pentru mâțele care s-ar putea simți „amenințate de prezența omului” se explică printr-o altă modificare adusă actului normativ, și anume introducerea posibilității ca instituțiile statului, precum administrația locală sau Ministerul Agriculturii, să poată susțină financiar asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor. 

„- Autoritățile administrației publice locale pot asigura din bugetul local subvenționarea costurilor pentru sterilizarea, identificarea și înregistrarea atât a câinilor, cât și a pisicilor cu stăpân ce aparțin rasei comune sau a metișilor acestora aflați pe raza unităților administrativ-teritoriale.

- Consiliile locale și județene pot încredința și subvenționa din bugetul local realizarea acțiunilor de sterilizare a câinilor și pisicilor către asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor, cu obligația asigurării de către acestea a serviciilor medical veterinare.

- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în colaborare cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, poate aloca fonduri de la bugetul de stat pentru sprijinirea programelor de sterilizare a câinilor și pisicilor fără stăpân, în limita fondurilor disponibile și conform unor criterii stabilite prin ordin comun”, mai stipulează proiectul. 

Se extind și sancțiunile

O altă modificare adusă OUG 155/2001 vizează introducerea a două noi definiții pentru câini: „câine de rasă comună” și „câine de rasă”. 

„Prin câine de rasă comună se înțelege orice câine care nu are certificat de origine valabil și drept de reproducție, conform reglementărilor.

Prin câine de rasă se înțelege orice câine care are certificat de origine valabil și drept de reproducție, conform reglementărilor”, conform proiectului de lege. 

În prezent, în normele de aplicare ale actului normativ este definit câine de rasă comună „orice câine care nu poate fi asimilat unei rase omologate”. 

Trebuie precizat faptul că legislația în vigoare prevede că nerespectarea obligației de sterilizare a câinilor de rasă comună sau metis reprezintă o contravenție, iar persoanele care nu-și sterilizează căței riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. În cazul în care această propunere legislativă va fi adoptată, aceleași amenzi vor fi aplicate persoanelor care au pisici de rasă comună.

„Campaniile de sterilizare gratuită, prin parteneriate cu clinici veterinare și organizații nonguvernamentale, reprezintă o soluție salvatoare (...), singura prin care ne asigurăm că atât cetățenii, cât și animalele nu sunt în pericol. Este cea mai umană și mai inteligentă metodă de a înlătura riscurile sociale și de a proteja animalele de chinurile prin care trec după abandonarea lor în spații publice”, argumentează autoarele legii.

×
Subiecte în articol: amenzi sterilizare pisica pedigree