x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum vor ieși firmele mici din marea coronacriză

Cum vor ieși firmele mici din marea coronacriză

de Dan Străuț, Valentin Gros    |    23 Apr 2020   •   10:36
Cum vor ieși firmele mici din marea coronacriză

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) este cel mai mare din economie, cuprinzând peste 450.000 de firme din totalul de 550.000 active la nivel național și contribuind cu 60% la Produsul Intern Brut. Reprezentanții acestui sector majoritar și-au exprimat deja opiniile despre cum văd relansarea economică de după criza coronavirus, în două sondaje publicate ieri. Adică în aceeași zi în care președintele Klaus Iohannis a anunțat că după 15 mai vor fi relaxate condițiile de circulație a persoanelor. Antreprenorii au observat unele efecte pozitive ale stării de urgență și cred că revenirea va dura între șase luni și doi ani, după o scădere a afacerilor cuprinsă între 20% și 70% din cauza crizei, solicitând și unele măsuri pentru stimularea relansării. La rândul lor, economiștii manifestă un optimism rezervat, considerând că ritmul revenirii depinde de maniera în care va fi sprijinit mediul de afaceri.

Întrebați de Consiliul Național al IMM-urilor „în cât timp credeţi că veți reveni la nivelul cifrei de afaceri anterior crizei?”, antreprenorii au răspuns: 37,6% își vor reveni în maximum 6 luni, 29,6% în maximum 12 luni, 25,3% între 1 și 2 ani, și 7,5% în mai mult de 2 ani. De asemenea, antreprenorii estimează că pot reintegra personalul la nivelul anterior crizei, astfel: 57,5% în maximum 3 luni, 20,4% în maximum 6 luni, 8,8% în cel mult 9 luni, 8% în mai mult de un an și 5,3% în maximum 12 luni.

Un alt sondaj, publicat ieri de compania de consultanță imobiliară Colliers Internațional, arată prin ce trec întreprinzătorii care au standuri și magazine în mall-urile din România. Aproape 9 din 10 dintre ei au apelat la măsura șomajului tehnic suportat de stat. În sprijinul acestora, proprietarii din retail au luat deja măsuri de suport pentru chiriașii afectați de ordonanțele militare, cum ar fi suspendarea plății chiriei pe perioada de inactivitate, urmând să se decidă ulterior o modalitate de compensare. Per ansamblu, piața de retail este așteptată să-și revină ușor începând cu trimestrul IV din 2020, mai arată studiul Colliers.

 

Ce măsuri pot relansa afacerile

 

Solicitați să nominalizeze măsurile pe care le consideră necesare pentru relansarea economiei, antreprenorii chestionați de Consiliul IMM au propus: modificarea Codului Muncii astfel încât să asigure mai multă flexibilitate și munca la distanță (77,4%), introducerea unui alt sistem de cuantificare a muncii la distanță (37,2%), ca și reducerea taxării salarizării, posibilitatea angajatorului de a recupera investiția în formarea profesională a angajatului etc.

Analistul economic Dan Scwartz propune o idee care a fost pusă în aplicare de mai multe țări dezvoltate după criza mondială anterioară, cea din 2008. Și anume statul să preia, cu titlu temporar, pentru trei ani, participații la societăți pe acțiuni, în primul rând la cele listate la Bursă. După perioada respectivă, companiile își vor putea răscumpăra participațiile.

La rândul său, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), Cristian Pârvan, propune stimularea producției de legume. „Pentru toamna-iarna viitoare trebuie pregătite sere încălzite cu biomasă, întinse pe o suprafață de 2.000-3.000 de hectare. Biomasa nu înseamnă numai pădure, ci și cele 25 milioane de tone de subproduse agricole care vor rezulta după campania de recoltare din vară”, explică liderul patronal.

 

Părțile bune ale stării de urgență

 

Printre efectele considerate pozitive de antreprenori ca urmare a stării de urgență au fost menționate digitalizarea administrației publice (42,9%), debirocratizarea administrației publice (39,4%), digitalizarea întreprinderii (36,7%) și îmbunătățirea comunicării instituționale (32,3%). Au mai fost nominalizate identificarea unor noi oportunități de business (28,8%) și identificarea unor noi canale de vânzare (19,9%).

 

Franța: Revenire cu sincope

 

Uzina Toyota din Valenciennes (Franța) și-a reluat producția imediat după Paște, iar operațiunile arată cât de complicată este încercarea de a reveni la normal. În prima zi au venit pe bază de voluntariat 500 dintre cei 4.500 de salariați, apoi (ieri) alte câteva sute și prima mașină va fi produsă chiar astăzi. Șefii uzinei admit că unor angajați le este frică să revină, din cauza pericolului Covid-19, și tocmai de aceea a putut decide fiecare dacă să vină sau nu. Potrivit companiei, 15% dintre salariați, cei care sunt mai aproape de pensionare sau care au unele probleme medicale, nu vor reveni încă, iar ceilalți 85% vor veni pe rând. Miile de posturi de lucru trebuie adaptate pentru distanțarea socială, dar aproape 100 de posturi nu permit păstrarea unei distanțe de peste un metru, astfel că angajații vor purta și vizetă. În același timp, cantina uzinei nu va funcționa, iar în multe zone vor fi montate panouri izolatoare din plexiglas.

 

După starea de urgență, vom avea un altfel de economie. Cu cât mai repede vom înainta către digitalizare, cu atât mai mare va fi șansa de a reveni la condițiile anterioare crizei.

Dan Schwartz, analist economic

 

Chiar dacă la 15 mai se dă drumul la circulație, nu știm câți se vor repezi într-un restaurant sau într-o sală de fitness. Lipsesc măsurile care să îmbine nevoia de protecție sanitară cu nevoia de relansare a economiei.

Cristian Pârvan, președinte PIAROM

Mai mult de jumătate dintre antreprenori cred că își vor pierde clienții dacă angajații nu s-ar mai întoarce la lucru după criză

×