Angajaţii din sectorul bugetar vor continua şi în anii următori să se bucure de un salariu mai mare decât cei din mediul privat. Chiar dacă, procentual, viitoarele creşteri ale salariului mediu brut lunar se estimează că vor înceti în anii următori, cei din sectorul de stat îşi vor păstra avansul salarial în faţa celor care lucrează în mediul concurenţial.
Ultima estimare a Comisiei Naţionale pentru Prognoză indică faptul că statul va rămâne cel mai bun angajator şi în următorii ani. Pentru acest an, prognoza indică un salariu mediu brut în acest sector de 3.231 lei ( în creştere cu 13,9% comparativ cu 2015), în timp ce angajaţii la patron vor beneficia de un venit salarial mediu brut de numai 2.636 lei ( în creştere cu 7,7 % faţă de 2015).
Tot la stat este mai bine
Motivaţia unui salariu bun, un program fix şi de cele mai multe ori mult mai sigur, îi va face pe mulţi să se reorienteze spre acest sector. Prognoza arată că numărul bugetarilor va creşte permanent în următorii ani, sectorul adăugându-şi un spor de 3% până în 2019. Dacă în 2016 aparatul de stat va avea 907.000 de salariaţi ( aici nefiind incluşi angajaţii de la companiile şi regiile de stat), numărul acestora ar urma să ajungă la 917.000 anul viitor şi la 937.000 în 2019, ceea ce înseamnă că nu se ia în calcul o restructurare a stufosului şi birocraticului aparat de stat. La rândul său, mediul privat, care în acest an totalizează 3.868 mii de angajaţi, ar urma să absoarbă doar 305.000 de angajaţi până în 2019.
Topul săracilor, nemodificat
Anii următori nu vor aduce modificări în privinţa judeţelor cu cele mai mici venituri salariale brute lunare, clasamentul rămânând neschimbat. Lanterna roşie va continua să rămână judeţul Covasna, unde pentru 2016 se estimează un salariu mediu brut de numai 1.909 lei, iar pentru 2018 unul de 2.118 lei. Adică ceva mai puţin decât ar urma să primească încă din 2017 salariaţii din judeţul Bistriţa Năsăud, al treilea în topul celor mai prost plătiţi salariţi. Judeţele Neamţ ( 2.002 lei), Bistriţa Nasăud ( 2.015 lei), Bihor ( 2.048 lei), Vâlcea ( 2.066 lei), Maramureş ( 2.077 lei) şi Caraş-Severin (2.081 lei), completează acum plutonul judeţelor cu cele mai mici venituri. Potrivit prognozei, pentru 2018 ierarhia în acest clasament va rămâne nemodificată, angajaţii din aceste judeţe urmând să-şi adauge la zestrea salariala, în medie, ceva mai puţin de 220 de lei brut.
Bucureştiul, lider incontestabil
Capitala şi judeţul Ilfov, cel mai puternic pol de dezvoltare economică, vor continua să aibă şi în viitor cei mai bine plătiţi salariaţi. Dacă pentru 2016 se prognozează un salariu mediu brut de 3.846 lei în Bucureşti, pentru 2018 se avansează o sumă de 4.283 lei, iar pentru Ilfov creşterea va fi de la 3.255 lei la 3.679 lei.
Faţă de anii anteriori surpriza ar putea veni de la judeţul Gorj, unde salariaţii ar urma să înregistreze în intervalul 2016-2018 cea mai mare creştere a salariului mediu brut, de la 2.694 lei la 3.086. În rest şi aici ierarhia se păstrează. De cele mai bune salarii se vor bucura, în continuare, angajaţii din judeţele Cluj, Timiş, singurele judeţe, cu excepţia Bucureştiului şi Ilfovului, unde salariul mediu brut va sări de 3.000 de lei în 2018. De plutonul fruntaş se mai lipeşte judeţul Prahova unde salariaţii ar putea înregistra o creştere a venitului mediu brut de la 2.681 lei la 2.980 lei.
2.333 lei ar urma sa fie în 2019 câştigul salarial mediu net lunar
Populaţia activă va creşte în intervalul 2016-2017, conform estimărilor CNP, de la 9,15 milioane persoane la 9,357 milioane persoane.
Salariile medii brute pe regiuni de dezvoltare: ( harta cu legenda langa-culori pentru fiecare regiune de dezvoltare)
Regiune Nord - Est de la 2.257lei la 2.477 lei (2016-2018)
Regiunea Sud - Est de la 2.323 la 2.566 lei
Regiunea Sud Muntenia de la 1.820 la 2.022 lei
Regiunea Sud – Vest Oltenia de la 1.747 lei la 1938 lei
Regiunea Vest de la 1.853 lei la 2.056 lei
Regiunea Nord - de la 1.719 lei la 1.906 lei
Regiunea Centru de la 1.723 lei la 1.914 lei
Regiunea Bucureşti - Ilfov de la 2.760 lei la 3.078 lei
sursa: Comisia Naţională de Prognoza
Salariului minim în 2015 în statele UE:
Luxemburg-1.923 euro brut/lună;
Belgia-1.502 euro brut/lună;
Olanda-1.502 euro brut/lună;
Germania-1.473 euro brut/lună;
Irlanda-1.462 euro brut/lună;
Franța-1.458 euro brut/lună;
Marea Britanie-1.379 euro brut/lună;
Slovenia-791 euro brut/lună;
Spania-757 euro brut/lună;
Malta-720 euro brut/lună;
Grecia-684 euro brut/lună;
Portugalia-589 euro brut/lună;
România-232 euro brut/lună (de la 1 mai ar urma să ajungă la 276 euro)
Majorări salariale în sectorul public adoptate în 2015 şi 2016
Grup de beneficiari In vigoare începând din Impact bugetar mil. lei
Cadrele didactice două majorari martie şi septembrie 2015 482
Salariu minim ianuarie şi iulie 2015 1.300
Funcţionari publici locali iulie 2015 1260
Cadrele nedidactice august 2015 156
Cadrele medicale octombrie 2015 2129,2
Norma de hrană pentru poliţişti octombrie 2015 1247,5
Toate cadrele didactice decembrie 2015 1667
Majorare cu 10% pentru toţi bugetarii care nu au beneficiat în 2015 de nicio majorare ianuarie 2016 2733,4
Personalul din domeniul asistenţei sociale ianuarie 2016 556,2
Majorare pentru cei care gestionează fondurile agricole ianuarie 2016 250,8
Personalul CNPP ianuarie 22016 41,3
Total 11823,4
% PIB 1,7