x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economiile Germaniei şi Franţei s-au împotmolit

Economiile Germaniei şi Franţei s-au împotmolit

de Mediafax    |    22 Sep 2011   •   08:16

Indicii activitatii din sectorul privat din Germania si Franta au inregistrat in septembrie cele mai slabe cresteri in mai mult de doi ani, aratand ca cele mai mari economii europene s-au "impotmolit" intr-un moment critic pentru zona euro, transmite Reuters.

Activitatea din mediul de afaceri german a crescut in septembrie in cel mai redus ritm din ultimele 26 de luni, iar comenzile noi au scazut pentru cea de-a treia luna consecutiv.

Indicele PMI calculat de Markit pentru economia germana, care evalueaza situatia economica analizand activitatea din sectorul serviciilor si productia industriei prelucratoare, a scazut in septembrie la cel mai redus nivel din iulie 2009, mentinandu-se usor peste pragul care separa cresterea economica de scadere.

Germania a avut performante economice de invidiat in randul tarilor dezvoltate dupa criza financiara mondiala din 2008-2009, insa cresterea PIB-ului a incetinit puternic in trimestrul al doilea al acestui an, la doar 0,1%, anuntand perspective pesimiste pentru economia europeana in ansamblu.

Guvernul german estimeaza o crestere economica de 3% pentru acest an.

Increderea investitorilor germani in economie a scazut in septembrie la minimul ultimilor trei ani, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro, potrivit sondajului lunar efectuat de institutul ZEW, ale carui rezultate au fost prezentate marti.

Indicele Ifo, considerat cel mai bun indicator al trendurilor economice din Germania, va fi publicat lunea viitoare.

In Franta, activitatea din sectorul privat a crescut in septembrie in cel mai slab ritm de la iesirea tarii din recesiune, in 2009, potrivit indicelui PMI calculat de Markit si publicat joi.

Fluxul de comenzi noi a inregistrat scaderi si in Franta, iar producatorii si furnizorii de servicii au inceput sa adopte strategii de depresiune economica, prima zona afectata fiind cea a angajarilor, potrivit sondajului Markit.

Indicele PMI Markit pentru industria prelucratoare a scazut in septembrie la minimul ultimelro 27 de luni si s-a retras si mai mult sub pragul care separa cresterea de scadere.

Activitatea din sectorul serviciilor a reusit o crestere usoara, insa a incetinit semnificativ fata de luna august.

Banca Frantei estimeaza ca economia va creste cu 0,1% in trimestrul al treilea, dupa ce a stagnat in perioada aprilie-iunie.

Guvernul francez mizeaza pe o crestere economica de 1,75% pentru acest an, care sta la baza tintelor de reducere a deficitului bugetar, insa multi economisti anticipeaza o cifra mai slaba, pe fondul crizei datoriilor de stat.

Citeste si: Economia SUA NU ISI REVINE. Bursele internationale se PRABUSESC

×