x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gaura din buget devine şi mai neagră: 6,5 miliarde lei în opt luni

Gaura din buget devine şi mai neagră: 6,5 miliarde lei în opt luni

de Daniela Ivan    |    27 Sep 2017   •   12:10
Gaura din buget devine şi mai neagră: 6,5 miliarde lei în opt luni
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Statul român a cheltuit în august cu 1,39 miliarde de lei mai mult decât a reuşit să încaseze din taxe, impozite şi banii veniţi de la UE. În aceste condiţii, deficitul bugetar a urcat de la 5,1395 miliarde de lei cât a fost în luna iulie la 6,5349  miliarde de lei în august. Veniturile pe care ANAF a reuşit să le încaseze sunt cu 8,8 miliarde de lei mai mici decât cele estimate în Bugetul pe 2017. Lucrurile ar fi stat mult mai rău dacă statul nu reducea drastic investiţiile publice.

Ministerul Finanţelor a făcut publice datele privind execuţia bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2017. Cifrele prezentate de minister sunt raportate la anul 2016 şi astfel nu arată adevărata dimensiune a dezastrului. Însă sunt alarmante dacă le raportăm la bugetul pe 2017.

Nu se adună banii

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a colectat cu 8,8 miliarde de lei mai puţini bani decât estimările la opt luni pe care se bazează bugetul 2017, respectiv 169,2 miliarde de lei. Cea mai mare gaură vine din neîncasarea TVA. ANAF a strâns 43 miliarde de lei din taxa pe valoare adăugată în opt luni şi din accize unde a reuşit să adune 16,8 miliarde de lei. Şi impozitul pe venit şi profit a înregistrat o scădere cu 5,8%, Fiscul trebuia să aducă la buget 32,4 miliarde de lei, în primele opt luni, dar a reuşit numai 31,15 miliarde de lei.

Pierdem banii europeni

Bugetul pe 2017 se bazează mult şi pe fondurile europene. Guvernanţii mizaeză să atragă 21,3 miliarde de lei, de la Uniunea Europeană, în 2017, ceea ce înseamnă că în primele opt luni ar fi trebuit să atragem în jur de 14,2 miliarde de lei. Însă suma a fost de 6,9 miliarde de lei.

Cheltuieli de personal, majorate

Cheltuielile cu bugetarii au fost mai mari cu 1,05 miliarde de lei faţă de sumele prevăzute iniţial în bugetul pe 2017. Asta în condiţiile în care acestea au crescut cu 21,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Explicaţie stă în majorările salariale acordate în 2017, respectiv creşterea cu 15 % a salariilor din sănătate şi din educaţie de la 1 ianuarie 2017, a personalului plătit din fonduri publice din instituţiile si autorităţile publice ale administraţiei publice locale care beneficiază de majorarea cu 20% începând cu 1 februarie 2017, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1.250 lei la 1.450 lei din 1 februarie 2017, majorarea cu 50% a salariului brut si a sporurilor pentru personalul din instituţiile publice de spectacole sau concerte începând cu 1 februarie 2017, precum şi aplicarea începând cu 1 iulie 2017 a prevederilor din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Investiţiile publice, tăiate

Pe primele opt luni ale anului investiţiile publice au fost de numai 6,37 miliarde de lei, deşi trebuiau să se ridice la 15,87 miliarde de lei. Şi la capitolul bunuri şi servicii avem un minus la cheltuieli de 10%, am facturat numai 24,42 miliarde de lei în loc de 26 miliarde de lei, cât era prevăzut. Asta înseamnă că s-a cheltuit mai puţin în spitale, şcoli etc.

Investiţiile publice, minus 9 miliarde de lei. Autostrăzile şi spitalele promise în programul de guvernare au rămas doar pe hârtie.

Încasările şi cheltuielile bugetare

                                      Prevăzut buget (august 2017)  Realizat (august 2017)             Diferenţă (%)

Venituri totale (mld lei)  169,2 160, 4         - 8,8

Venituri fiscale (impozite şi taxe fiscale)    99,6   91,9  -7,7

Contribuţii asigurări sociale    44,5   46,4  + 1,9

Venituri nefiscale 10,13 14,78 +4,65

Venituri de capital         0,8     0,485 -0,315

(realizate din valorificarea unor bunuri)    

Fonduri europene 14,2   6,9     - 7,3

Cheltuieli totale (mld lei)         183,7 166,9 -16,8

din care

Cheltuieli de personal    43,86 44,91          + 1,05

Dobânzi      6,53   7,44 +0,91

Investiţii publice            15,87          6,37   -9,5

Sursa: MFP, buget, execuţie bugetară

 

Cum a evoluat deficitul bugetar în anul 2017

Luna  Valoare (mld lei)  % PIB

August        -6,5349       -0,78

Iulie            -5,1395       -0,63

Iunie           -6.2951       -0,77

Mai             -2,172         -0,27

Aprilie        +1,3552      + 0,17

Martie         +1,5235      +0,19

Februarie    + 0,3971     +0,05

Ianuarie      +3,024        +1,37

Sursa: Ministerul de Finanţe

 

 

×
Subiecte în articol: Deficitul a crescut