Reprezentanţii Guvernului vor avea joi o întâlnire finală cu delegaţia FMI, BM şi CE prezentă în România, a anunţat premierul Victor Ponta, în cadrul şedinţei de guvern. “Ne apropiem de finalul discuţiilor cu partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială. Mâine vom avea o întâlnire finală, în care tragem nişte concluzii. Important este ca obiectivul principal, o relaxare fiscală în ceea ce priveşte impozitarea muncii, să fie atins într-o perioadă de timp rezonabilă”, a declarat premierul. Printre subiectele care urmează a fi discutate se numără reducerea CAS cu 5%, reducerea TVA la carne, legume şi fructe etc.
Electrica va fi listată
Una dintre măsurile angajate de Guvernul român în scrisoarea de intenţie cu FMI este să listeze la bursă, până în iunie 2014, furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica. Guvernul a aprobat ieri proiectul de hotărâre pentru privatizare prin oferta publică de majorare a capitalului la Electrica. “Am adoptat o limită de preţ pentru listarea Electrica cu un minim de listare de 11 lei pe acţiune şi un maxim de listare de 13,5 lei pe acţiune. Este practic unul dintre cel mai mare proces de listare petrecut vreodată pe piaţa de capital din România. Societatea va obţine cel puţin – dacă mergem pe minim – aproximativ 435 de milioane de euro”, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, după şedinţa de guvern de ieri. Acesta a mai adăugat că după adoptarea deciziei în Guvern, ASF urmează să îşi dea acordul pentru listare, după care va exista, până pe 26 iunie, un road show care include şi Londra, iar data listării efective va fi în jur de 3 iulie.
Oricine poate cumpăra acţiuni
Ministrul a explicat că orice investitor poate cumpăra acţiuni. “Am stabilit de asemenea care vor fi tranşele în acest proces de listare: 85% vor viza investitorii instituţionali, în timp ce pentru investitorii de retail ne gândim şi am aprobat un procent de 15% însă care ar putea să crească până la 22% dacă va exista interes din partea micilor investitori de retail”, a explicat Nicolescu. Acesta a adăugat că micii investitori pot să cumpere acţiuni Electrica, în principal de la sucursalele băncilor care au fost implicate în listare. Aceştia pot achiziţiona între 250 şi 1.000 de acţiuni garantat, urmând ca cei care cumpără peste 1.000 de acţiuni să primească prorata în funcţie de gradul de subscriere. Totodată, vor fi discounturi de 5% pentru cei care vor cumpăra între 1.000 şi 20.000 de acţiuni în prima săptămână.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti, în perioada 2-16 iunie, pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv. Membrii misiunii FMI sau întâlnit cu autorităţile, cu reprezentanţii partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociaţiilor profesionale şi ai băncilor.
Citește pe Antena3.ro