x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Turneul Național Vioara lui Enescu 2024, la Ateneul Român din București, pe 18 noiembrie. Cele patru viori ale lui George Enescu în recital extraordinar

Turneul Național Vioara lui Enescu 2024, la Ateneul Român din București, pe 18 noiembrie. Cele patru viori ale lui George Enescu în recital extraordinar

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Noi 2024   •   10:00
Turneul Național Vioara lui Enescu 2024, la Ateneul Român din București, pe 18 noiembrie. Cele patru viori ale lui George Enescu în recital extraordinar

Ediția a 13-a a longevivului turneu național ”Vioara lui Enescu” aduce, în premieră absolută, toate cele patru viori care i-au aparținut compozitorului George Enescu împreună, în mai multe recitaluri în oraşe din România.

Cele patru instrumente se află în patrimoniul Muzeului Național ”George Enescu” din București şi sunt clasate în categoria Tezaur.

”Valoarea unei viori crește de-a lungul timpului prin cântat”, spune violonistul Gabriel Croitoru, inițiatorul, acum 13 ani, alături de pianistul Horia Mihail şi muzicologul Oltea Şerban-Pârâu, al Turneului Național Vioara lui Enescu: ”Viorile trebuie cântate. Nici o vioară nouă nu poate să sune precum una de câteva sute de ani, pentru că cea veche a fost cântată de nenumărate ori și așa și-a îmbunătățit sunetul. Instrumentele sunt făcute ca să trăiască, iar ele pot trăi doar dacă sunt folosite.” (Gabriel Croitoru)

După deschiderea de la Palatul Culturii din Iași și un al doilea concert la Galați (pe 14 noiembrie, la Teatrul Național de Operetă ”Nae Leonard”), cele patru viori se vor reuni pe scena Ateneului Român din București luni, 18 noiembrie, de la ora 19:00.

 

Cei patru violoniști care vor cânta la cele patru instrumente sunt Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù „Catedrala” din 1731 – instrument la care cântă din 2008, realizând până acum nu mai puţin de 12 turnee naţionale pentru promovarea acesteia din anul 2012 până în prezent, cel din 2024 fiind al 13-lea, Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul din 1931, Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930 și Mircea Dumitrescu pe vioara Frères Pierre şi Hippolyte Silvestre din 1835. Alături de cei patru violoniști, pe scenă va fi pianistul Horia Mihail, împreună cu care violonistul Gabriel Croitoru a început în anul 2012 Turneul Național Vioara lui Enescu.

După concertul de la Iași, violonistul Gabriel Croitoru rememorează momentele de început ale acestui turneu: ”Aproape nu-mi vine să cred că este a 13-a ediție a acestui turneu care inițial s-a manifestat în cele mai puțin propice locuri pentru muzica clasică, respectiv, în cămine culturale, parcuri, săli de sport.. .în tot felul de locuri în care muzica clasică nu reușește să ajungă. Turneul s-a îmbogăţit anul acesta cu celelalte trei viori de patrimoniu, care vor fi împreună pe scenă și mă bucur să o am lângă mine pe fata mea, pe Simina și pe doi dintre masteranzii mei. Vă invităm să veniți să ascultați sunetul a patru viori celebre.” (Gabriel Croitoru)

După Bucureşti, urmează alte trei concerte în România: la Braşov (27 noiembrie), Deva (28 noiembrie) și Bistriţa (29 noiembrie).

Turneul Vioara lui Enescu urmează a-i încânta şi pe românii din diaspora în luna decembrie, la Bologna.

Istoria călătoriilor viorii lui Enescu, din 2012 până în prezent, toate realizate împreună cu pianistul Horia Mihail, este deosebit de diversă: vioara lui Enescu a ajuns în cămine culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul Marii Muzici nu ajunsese niciodată, în săli de sport din licee în care veneau copii curioşi să vadă și să audă cum sună o vioară celebră acolo unde ei aleargă la ora de educaţie fizică, în orașe mari și mici ale ţării dar şi la Sala Radio din București sau în marile săli de concerte din Beijing, Londra, Spania, Portugalia. În turneul din acest an, toate cele patru viori ale lui George Enescu vor călători prin țară.

Viorile Guarneri del Gesù – „Catedrala”, Paul Kaul model Enescu, Paul Kaul și Frères Silvestre au aparţinut lui George Enescu și se află în administrarea Muzeului Național ”George Enescu”.

Cele patru instrumente au fost donate statului român de către soţia muzicianului, Maria Cantacuzino Enescu, odată cu înfiinţarea muzeului, în 1956.

 

 

PROGRAM MUZICAL „VIOARA LUI ENESCU” 2024

 

Pugnani-Kreisler - Preludiu și Allegro

Poldini-Kreisler - Poupée valsante 

Solist: Gabriel Croitoru  

   

Fr. Kreisler – Liebesleid

Gr. Dinicu - Hora staccato

Solist: Paul Răducanu  

   

Fr. Kreisler - Liebesfreud

Gr. Dinicu - Hora mărțișorului

Solist: Mircea Dumitrescu

 

S. Dinicu - Reverie

Gr. Dinicu - Ciocârlia

Solist: Simina Croitoru

 

Ch. Dancla - Ah! vous dirai-je, maman!

G. Enescu (arr. G. Croitoru) - Balada

P. Sarasate (arr. Croitoru) - Navarra

Solisti: Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Paul Răducanu, Mircea Dumitrescu

 

La pian: Horia Mihail

 

ITINERAR „VIOARA LUI ENESCU” 2024

 

 

14 noiembrie – Galaţi, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă “Nae Leonard”, în Festivalul International Leonard - ediţia a 20-a

18 noiembrie – Bucureşti, Ateneul Român

27 noiembrie – Braşov, Sala Patria

28 noiembrie – Deva, Sala Pro Arte

29 noiembrie – Bistriţa, Sinagoga

4 decembrie – Bologna, Hotel I Portici

 

 

POVESTEA CELOR PATRU VIORI

Vioara Joseph Guarnieri – „Catedrala” din 1731, două viori Paul Kaul din anii 1930 și 1931 și o vioară Frères Silvestre, Pierre și Hippolyte din 1835 care i-au aparținut marelui artist român sunt clasate la categoria ”Tezaur”. Instrumentele, atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, suscită în continuare un interes special.

George Enescu a fost posesorul unei viori Stradivari (cel mai strălucit și mai scump constructor de viori din lume) dar a preferat un instrument Guarneri del Gesù din 1731, despre care afirma: „n-are poate o putere covârşitoare, în schimb are o mlădiere extraordinară care are darul să mă încălzească. Scoate vioara mea vibraţiuni cari corespund de minune stărilor mele sufleteşti.(...) Stradivarius l-aş putea compara cu o soprană lejeră, iar Guarnerius cu o mezzosoprană dramatică” (Rampa, 26 oct. 1931). Denumită „Catedrala”, vioara Guarnerius este cea mai valoroasă. Fabricată în anul 1731 de Giuseppe Guarneri (1698-1744), cunoscut şi sub numele del Gesù, unul dintre cei mai însemnaţi lutieri cremonezi, vioara poartă inscripţia celebrului ei făuritor: Guarnerius fecit / Cremonae anno 1731(?) – IHS.

După 1930, la Paris, Enescu îl cunoaşte pe Paul Kaul (1875-1951), celebru lutier francez care îi confecţionează o vioară, admirabilă din punct de vedere al sunetului, dar şi al construcţiei. Maestrul este foarte mulţumit, afirmând: „e ceva mai mare şi mai uşoară pentru forţa mea”. În colecţia muzeului există două asemenea instrumente, dintre care unul a fost creat special pentru George Enescu, purtând inscripţia Paul Kaul, Paris, AN 1931. Georges Enesco. Modèle que j’ai créé spécialement pour Georges Enesco grand artiste.

Muzeul deține încă o vioară Paul Kaul, datată 1930. Datorită prestigiului lui Enescu, Paul Kaul a obţinut comenzi importante pe piaţa americană, fapt care i-a asigurat celebritatea şi o situaţie financiară confortabilă. Între muzicianul român şi lutierul francez s-a consolidat o relaţie de prietenie, dar şi de colaborare artistică. George Enescu la pian şi Paul Kaul la vioară au susţinut câteva recitaluri pe scene pariziene.

Un alt instrument care a aparţinut lui George Enescu este o vioară confecţionată de fraţii lyonezi Pierre şi Hippolyte Silvestre, un instrument remarcabil datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea, inscripţionat în latină cu următorul text: Petrus et Hipolitus fratres Silvestre fecerunt lugduni anno 1835

 

 BIOGRAFII

Gabriel Croitoru (n. 1965, Galaţi) este violonistul care a câștigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”). Cu o amplă carieră internaţională, Gabriel Croitoru este la ora actuală solist-concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică București, iar în perioada 2010-2022 a fost solist-concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În turneul ”Vioara lui Enescu” cântă pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala” ce i-a aparţinut lui George Enescu.

Simina Croitoru (n. 1990, Bucureşti) a început studiul instrumentului la cinci ani, cu mama sa, Ioana Croitoru. A lucrat cu tatăl său, Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în anul 2020 a obținut titlul de doctor în muzică. A câștigat importante premii la competiții naționale și internaționale și a susținut numeroase concerte în compania tuturor filarmonicilor din țară, dar și alături de orchestre simfonice din străinătate (Austria, Germania, Finlanda, Mexic, China, etc). Din anul 2016, și-a început cariera didactică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. În turneul ”Vioara lui Enescu” cântă pe o vioară Paul Kaul ce i-a aparţinut lui George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”).

Paul Răducanu (n. 1996, București) s-a născut într-o familie de muzicieni care i-a asigurat un mediu propice pentru dezvoltarea sa. A început studiul viorii la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București, studiind cu profesorii Sorin Drăgan și Alina Ghiugan. A participat la concursuri internaționale și la olimpiade unde a câștigat numeroase premii I. În anul 2009, a fost bursier al Fundației “Principesa Margareta a României”, având astfel șansa să-și achiziționeze o vioară proprie. A participat la cursuri de măiestrie cu Liviu Prunaru și Emilian Piedicuță. În prezent, este masterand al UNMB la clasa reputatului violonist și profesor, Gabriel Croitoru. În turneul ”Vioara lui Enescu” cântă pe o vioară Paul Kaul ce i-a aparţinut lui George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”).

Mircea Dumitrescu (n. 1998, București) a descoperit vioara la vârsta de 4 ani, când străbunicul său l-a învățat primele note. La vârsta de 11 ani a fost numit „micul Paganini” de mass-media națională. Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, a câștigat premiul I la peste 60 de concursuri, printre care 25 internaționale. A participat la foarte multe festivaluri, printre cele mai importante se numără Festivalul International Pablo Casals de la Prades (2015), în 2017 a participat într-un turneu international alături de orchestra LES DISSONANCES condusă de maestrul David Grimal, iar în 2019 a avut onoarea de a participa împreună cu mentorul său, maestrul Gabriel Croitoru și cu pianistul Horia Mihail pe scena Sălii Radio în turneul „Cool Sound”. În turneul „Vioara lui Enescu” cântă pe o vioară Frères Pierre și Hippolyte Silvestre din 1835 ce i-a aparţinut lui George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”).

Pianistul Horia Mihail  a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio. După 14 ani de studii în România cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson. În 1999, a primit Artist Diploma de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura. A beneficiat de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship, iar în 1999 a primit premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award.  După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii ”Romanian Piano Trio” alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate. Din 2009 artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. În aprilie 2011, artistul a început Turneul naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat “Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt”, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat până astăzi. Proiectul Duelul viorilor - Stradivarius vs. Guarneri l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru în fiecare an începând din 2011, iar proiectul Cele trei dive alături de celebrele cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara.  Proiectele în care artistul este implicat din 2011 până în prezent sunt Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui Enescu, alături de Gabriel Croitoru. Actualmente este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio și al Filarmonicii din Brașov.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×