x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie IMM-urile pot accesa 74 milioane de euro

IMM-urile pot accesa 74 milioane de euro

24 Feb 2017   •   19:29
IMM-urile pot accesa 74 milioane de euro
Sursa foto: Wavebreakmedia/Getty Images/iStockphoto

În şedinţa sa de ieri, Guvernul a aprobat alocarea temporară a sumei de 74 de milioane de euro în vederea asigurării necesarului de finanțare aferent lunii februarie 2017 a Programului Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM). Fondurile sunt alocate din venituri obținute din privatizare de către Ministerul Finanțelor Publice.

Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanțare al Autorității de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plății în contul Fondului European de Investiții, în vederea implementării instrumentelor financiare pentru asigurarea accesului IMM la finanțări în cadrul Axei Prioritare 1 "Creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor din România”. Sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, acestea urmând să fie declarate la Comisia Europeană.

Banii vor fi rambursaţi Ministerului Finanțelor Publice, în euro, în două tranșe: 90% din sumă până la data de 29 septembrie 2017, iar restul de 10%, până la data de 30 iunie 2018.

 

Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este gestionat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.

 

Persoanele fizice care înființează întreprinderi mici și mijlocii mai au la dispoziţie şi un ajutor de minimis de până la 200.000 lei

×