x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Impozitul pe gospodărie, o invenţie 100% românească

Impozitul pe gospodărie, o invenţie 100% românească

de Daniela Ivan    |    14 Apr 2017   •   10:18
Impozitul pe gospodărie, o invenţie 100% românească
Sursa foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a încercat să explice românilor în ce ar consta modificările privind impozitul pe venit care se va aplica începând de anul viitor. Nu prea a reuşit. E drept că nu avea nici cum având în vedere că nu există nimic clar, doar “variante de draft” aflate în lucru. Confuzie mare a stârnit şi în rândul celor mai cunoscuţi consultanţi fiscali din România. Aceştia spun la unison că nu înţeleg noţiunea de “impozit pe gospodărie”, care nu există nicăieri în lume. Este o adaptare tipic românească a impozitului pe familie, care se aplică în Statele Unite, Germania şi Franţa, dar nu este obligatorie, ci opţională.

 

Câteva lucruri sunt totuşi clare. Ministerul de Finanţe are în lucru un proiect de modificare a Codului Fiscal, printre propuneri numărându-se introducerea de la 1 ianuarie 2018 a unei cote unice de impozit pe venit de 10%, care să se aplice la veniturile globale, indiferent de sursa lor de provenienţă.

Contribuabilul va plăti în fiecare lună un impozit de 10% pe venitul principal, dar, la sfârşitul anului, până în luna mai a anului următor, va trebui să dea o declaraţie fiscală, în legătură cu toate veniturile realizate. Nu singur, ci împreună cu cei cu care gospodăreşte.

Se va introduce un sistem de deductibilităţi prin care se vor scădea cheltuieli până într-o anumită sumă din impozitul pe gospodărie şi se va calcula dacă contribuabilii din gospodărie trebuie să mai plătească ceva la Fisc sau dacă Fiscul trebuie să le returneze bani.

Nu înţeleg rostul schimbărilor

“Nu înţeleg rostul acestor modificări pentru că impozitul pe familie se practică în ţările în care impozitul pe venit este foarte mare. La noi nu este această situaţie”, spune consultantul fiscal Gabriel Biris, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor (foto). Acesta precizează că globalizarea veniturilor este o bomboană menită să mai îndulcească situaţia în ţările unde există un sistem fiscal apăsător. “Când într-o familie unul câştigă mult şi unul mai puţin, se adună cele două venituri, pentru a mai scădea cota. Deci e introdus la un sistem fiscal foarte apăsător. Nu are niciun sens să vorbim de deduceri multe şi mari şi de impozite pe gospodărie la noi”, a spus Biriş. Acesta a explicat că impozitul pe venit aduce la buget (azi cu 16%) 29,8 miliarde de lei, din care 24,7 miliarde sunt din impozit pe salariu. Dacă se va introduce impozitul 0/10% şi se va elimina impozitul pe dividende, vom rămâne cu 18 miliarde, a cărui administrare oricum va costa o groază pentru că reglementarea este confuză. “Întreb şi eu: cu ce o să administraţi toată informaţia asta? Centrul de calcul al ANAF este la pământ, nu s-a mai investit nimic de ani de zile”, a mai comentat Biriş.

Impozitul pe familie este opţional

“Sisteme de impozitare pe familie există în mai multe ţări, nu numai în America, ci şi în Europa. Există în Germania, în Franţa, dar acestea sunt alternative sistemului de impozitare individuală, contribuabilul fiind cel care decide, în funcţie de propriul interes, pe care dintre cele două sisteme să-l adopte, fie să fie impozitat individual, fie împreună cu ceilalţi membri ai familiei”, spune consultantul fiscal Dan Schwartz. Acesta adaugă că impozitul pe gospodărie este o noţiune neclară, care trebuie explicată de Ministerul Finanţelor. „De regulă, se merge pe ideea de soţ-soţie. Din declaraţiile actualilor miniştri, reiese că va fi un impozit pe gospodărie şi asta pare a fi un nonsens pentru că există oameni care au aceeaşi adresă, dar nu au altceva în comun”, a spus Schwartz. Acesta a mai explicat că această schimbare de paradigmă fiscală va genera multiple probleme pentru că modificările sunt radicale, toată legislaţia de impunere a persoanelor fizice trebuie redefinită. “Toate aplicaţiile ANAF folosite în momentul de faţă pentru colectarea informaţiilor trebuie schimbate mergând pe ideea de globalizare a veniturilor într-un anumit mod şi bazat pe deduceri”, spune consultantul fiscal.

Este o harababură fără sens

“Deocamdată nu ştim mare lucru, e o doctrină copiată din Germania şi Franţa, dar acolo se aplică pe familie, nu pe gospodărie. Le-au făcut varză”, ne-a declarat consultantul fiscal Adrian Benţa (foto). Acesta a adăugat că marea necunoscută este dacă, în afară de cota zero şi a celei de 10% cu care se vor impozita veniturile, va mai apărea vreuna. “Dacă cota maximă va creşte, atunci este o problemă. Dacă nu, atunci este doar o harababură românească din care contribuabilul mai câştigă 6% diferenţa dintre 16% cât este acum impozitul pe venit şi 10% cât va fi din 2018. Eu cred că, dacă rămâne valabil ce s-a vorbit, cetăţenii care primesc mai mult de 2.000 de lei pe lună vor câştiga 6%, dar pentru asta va fi o birocraţie excesivă şi un gol de încasări care se va acoperi din împrumuturi”. Consultantul fiscal a mai explicat că persoanele care vor să câştige mai mult de 6% trebuie să-şi strângă cheltuielile pe care le au. “Aici, domnul ministru a vândut bine subiectul şi a promis deductibilităţi care plac, meditaţiile copiilor, că sigur toţi meditatorii au casă de marcat fiscală. Dacă-ţi repari ceva în casă, trebuie să ceri bon, dacă-ţi faci pensie privată, trebuie să ceri documente, şi tot aşa, să ai facturi pentru tot ce va fi deductibil fiscal”, a spus Benţa.

Întrebări care aşteaptă clarificări

  • Cum va fi definită gospodăria fiscală, va fi nevoie să existe aceeaşi adresă, acelaşi apartament sau nu?
  • Cuplurile necăsătorite care stau împreună la aceeaşi adresă formează o gospodărie sau două?
  • Cum se va calcula impozitul pe gospodărie în situaţia în care din aceasta face parte şi un pensionar care câştigă sub 2.000 de lei? Va fi impozitată şi partea de venit din pensii? Ce vină are acesta că nu şi-au cumpărat o casă copiii?
  • Vor mai fi deduceri personale? Care va fi regimul lor?
  • Care va fi procedura în cazul persoanelor care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor?
  • Ce cheltuieli vor fi deductibile? Care va fi valoarea totală a sumelor care pot fi deduse?
  • Impozitul pe gospodărie va fi obligatoriu sau opţional?
  • De unde va face Ministerul Finanţelor rost de 35.000 de consilieri fiscali?
  • Cine răspunde pentru corectitudinea declaraţiilor, consultantul fiscal sau contribuabilul?

 

Perceptorii costă milioane de lei

Ministrul de Finanţe spune că planul este să crească costurile de administrare a impozitului pe venit cu vreo 700 milioane de lei. Aici intră plata celor 35.000 de consultanţi fiscali plus schimbarea tuturor sistemelor informatice ale ANAF. Consultanţii fiscali cu care am vorbit spun că această măsură este o nebunie având în vedere că banii vor fi daţi pentru a administra „o scădere de venit cu 10 miliarde de lei”.

×