x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Semnalul unic din creier care schimbă tot ceea ce știau oamenii de știință despre acesta

Semnalul unic din creier care schimbă tot ceea ce știau oamenii de știință despre acesta

de Redacția Jurnalul    |    19 Noi 2024   •   19:30
Semnalul unic din creier care schimbă tot ceea ce știau oamenii de știință despre acesta

Cercetătorii au descoperit un semnal celular unic în creierul uman, ceea ce sugerează că acesta ar putea fi mai puternic decât se credea anterior în termeni de calcul, informează Science Alert, care citează revista Science.

Descoperirea, realizată în 2020 de cercetători din Germania și Grecia, a fost posibilă prin măsurarea activității electrice a țesuturilor extrase în timpul intervențiilor chirurgicale pe pacienți cu epilepsie.

Aceștia au observat un semnal „gradat” unic, produs de celulele corticale, care utilizează nu doar ionii de sodiu, ci și calciu pentru a declanșa potențiale acționante dendritice mediate de calciu (dCaAPs).

În mod similar cu electronii din computere, creierul utilizează un flux de ioni pentru a transporta semnale între neuroni. Totuși, în loc de tranzistori, neuronii folosesc canale chimice localizate în dendrite pentru a transmite aceste semnale.

Descoperirea semnalelor mediate de calciu adaugă, practic, o nouă dimensiune în ceea ce privește înțelegerea modului în care neuroni procesează informațiile, relevând un posibil comportament „exclusive OR” (XOR), care ar putea oferi un mod mai sofisticat de a manipula semnalele în creier.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: creier semnal descoperire