x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie “Liste albe" cu firmele care plătesc la timp

“Liste albe" cu firmele care plătesc la timp

de Daniela Ivan    |    14 Mai 2013   •   13:39
“Liste albe" cu firmele care plătesc la timp

Economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, vrea ca băncile şi ministerele să elaboreze "liste albe" cu firmele care nu au întârziat niciodată cu plata creditelor şi care au plătit taxele la stat la timp. "Ce-ar fi dacă băncile şi instituţiile ar avea şi liste albe cu firmele care se achită la timp de obligaţiile lor? Să avem - de pildă băncile - o listă albă cu cei care întotdeauna şi-au achitat creditele la timp", a spus Lazea azi la o conferinţă. Acesta a mai arătat că trebuie creat sentimentul că a fi corect în afaceri aduce şi beneficii, nu numai costuri.

Grapini: Cei care au lucrat etic şi-au plafonat profitul

Maria Grapini, ministrul pentru IMM-uri şi mediul de afaceri, a anunţat că va prelua această idee în proiectele instituţiei pe care o conduce.    " Spun din propria experienţă că cei care au lucrat etic şi-au plafonat profitul. Să fim serioşi! Cei care n-au lucrat etic, care şi-au amânat plăţile, care şi în relaţia cu statul au fost incorecţi, şi în relaţia cu furnizorii, evident că şi-au maximizat profiturile", a spus Grapini. Aceasta a adăugat că
etica în afaceri nu mai trebuie să fie o opţiune, ci ar trebui să devină obligatorie. Grapini a avertizat că existenţa în mediul de afaceri a unor actori care nu acţionează etic are influenţe negative şi asupra celor corecţi şi a menţionat că în România restanţele primilor 100 de datornici la stat sunt egale cu impozitele plătite de 430.000 de IMM-uri în anul 2012.



   

×