x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mercedesul exportului românesc păstrează ritmul

Mercedesul exportului românesc păstrează ritmul

de Alina Botezatu    |    14 Sep 2015   •   19:01
Mercedesul exportului românesc păstrează ritmul

Produsele de calitate şi preţurile mai mici decât ale italienilor şi ale spaniolilor i-au ajutat pe producătorii români de mobilă să reziste crizei şi chiar să crească, ne-a spus Aurica Sereny, preşe-dintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR). Aceasta susţine că românii vor putea vedea cel mai bine ce produse de calitate fac producătorii autohtoni la Târgul Internaţional de Mobilă, Echipa¬mente şi Accesorii BIFE-SIM, ce va avea loc în perioada 19–23 septembrie, la Bucureşti.

Reporter: Cum au depăşit producătorii români de mobilă criza?
Aurica Sereny: Foarte mulţi producători s-au orientat către export pentru că piaţa internă a scăzut. De aceea ponderea exportului a crescut din total producţie, de la 57%, în 2008, la 84%, anul trecut. Germania este prima destinaţie, reprezintă în jur de 25% din export, urmată de Franţa, Italia, Spania. Ţările din Uniunea Europeană reprezintă 80% din export. Este căutată mai mult mobilă prelucrată, din lemn masiv, o nişă pe care România este foarte bună, iar designul este modern sau clasic, de artă.

Reporter: Ce factori au contribuit la această pondere a exportului?
Aurica Sereny: În primul rând avem tradiţie în prelucrarea lemnului, în al doilea rând am avut lemn de bună calitate şi suntem cunoscuţi ca un furnizor tradiţional de mobilă de calitate. România şi înainte de 1989 exporta mobilă în Germania, în Franţa sau în Rusia. Aşa cum Mercedesul era cunoscut ca vârful tehnologiei germane în auto, dacă i-aţi fi întrebat pe cei cu bani din Rusia, sigur ar fi spus că au mobilă românească. Mobila necesită foarte multă muncă, dar şi inven¬tivitate. Întotdeauna trebuie să aduci ceva nou, iar a prelucra un material nu este atât de uşor, este nevoie şi fineţe.
Producătorii români au fost puţin afectaţi de criză decât italienii şi spani¬olii şi pentru că diferenţa de preţ dintre produsele noastre şi ale lor este destul de mare, de 40-50%. Forţa de muncă de la noi este altfel plătită decât la ei, materia primă este la alte preţuri, dar diferenţa de calitate este redusă.

Reporter: Consumul intern îşi va reveni?
Aurica Sereny: 2015 este primul an în care estimăm că va creşte consumul intern mai mult decât exportul, după datele la cinci luni Avem probleme în Rusia, Ucraina, unde puterea de cumpărare a scăzut anul acesta pentru că rubla s-a devalorizat cu 40% faţă de dolar. Deci, noi vindem acum mobilă foarte scumpă pentru ei. Anul trecut, exportul în Federaţia Rusă s-a redus cu 26%, iar în primele luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, a scăzut cu 52%. şi după situaţia internaţională.

Reporter: Salariaţii benefi¬ciază de această creştere a pieţei?
Aurica Sereny: Salariile nu sunt foarte mari, dar nici cele mai mici din economie, precum în hoteluri, restaurante, industria textilă. Salariile au fost mărite pentru ca firmele să facă faţă cererii de la export. Mai nou, multe firme din zona de vest a ţării caută salariaţi şi nu găsesc, pentru că mulţi au plecat în străinătate.
Suntem departe de numărul maxim de salariaţi pe care i-a avut industria, deşi producţia şi exportul au crescut foarte mult, pentru că producătorii au înlocuit multe maşini cu CNC-uri – maşini cu programare numerică, care fac mai multe operaţiuni şi care înlocuiesc forţa de muncă.

Reporter: Care sunt noutăţile de la BIFE-SIM 2015, cea de-a 23-a ediţie?
Aurica Sereny: Târgul BIFE-SIM a crescut în fiecare an, mai puţin în perioada de criză. Anul acesta, pentru firmele membre ale APMR, suprafaţa de expunere este mai mare cu peste 1.000 de metri pătraţi. Este pentru prima dată când avem un Salon Bucătării, care sunt accesori¬zate şi în cadrul căruia vor fi multe surprize, pentru că vor fi invitaţi meşteri bucătari, care vor pregăti diverse degustări.

Sunt fabrici de mobilă complet automatizate unde salariaţii sunt mai bine plătiţi decât cei care lucrează în componente auto. Salariul depinde şi de zona ţării, şi de interesul firmei pentru păstra-rea salariaţilor. Fabricile noastre cele mai bune sunt grupate în Transilvania – Satu Mare, Oradea, în care s-au dezvoltat şi alte sectoare. În Maramureş, firmele îşi aduc salariaţii şi de la 100-200 de kilometri.
 

×