x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mioriţa merge la export în China

Mioriţa merge la export în China

de Elena Stan    |    27 Apr 2014   •   18:45
Mioriţa merge la export în China

Unităţile care vor exporta produse din carne vor trebui să fie listate şi acreditate de serviciul veterinar chinez

România ar putea exporta oi în China, ţara noastră având un potenţial mai mare pentru exportul de ovine decât pentru cel de bovine, a declarat vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii. România deţine, în prezent, 14 milioane capete ovine din care 9 milioane matcă, iar potenţialul pentru export se ridică la 4-5 milioane de capete. Ministrul Agriculturii a spus că acest subiect va fi discutat cu omologul său chinez în cursul lunii iunie, când acesta va sosi la Bucureşti, deoarece în acea perioadă va efectua o serie de vizite prin Europa.

“Este posibil să exportăm oi în China, este acolo un interes, dar încă nu avem acordul semnat pe această zonă. Şi-au exprimat, deja, intenţia şi vom analiza. România are potenţial, mai ales pe oi, avem un potenţial mai mare decât pe zona de bovine. Vom avea o întâlnire în luna iunie cu ministrul chinez al Agriculturii, care va veni la Bucureşti. Intenţiile au fost, deja, anunţate de prim-ministrul chinez şi cel român şi nu facem altceva decât să implementăm acordurile stabilite anterior”, a spus Daniel Constantin.

Acreditare specială


Toate unităţile româneşti din industria alimentară care vor să exporte produse din carne trebuie să fie listate şi acreditate de către autoritatea veterinară competentă din China (AQSIQ), a declarat Vladimir Mănăstireanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

“Pe partea de acreditare a unităţilor româneşti care vor exporta produse din carne, şi aici este vorba de carcasa de porc, carne de vită, carne de oaie, lapte şi produse din lapte, toate unităţile vor trebui să fie listate şi acreditate de serviciul veterinar chinez. Această acreditare se face în urma unei documentaţii pe care fiecare companie o va depune. Există posibilitatea ca organismul de acreditare (CNCA) din subordinea Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din Republica Chineză (AQSIQ) să vină să mai verifice eventuale deficienţe constatate la auditul iniţial şi abia după aceea să fie listate şi să fie trecute în lista unităţilor agreate pentru export în China”, a explicat Mănăstireanu, citat de Agerpres.

Acesta speră că partea chineză va audita cât mai rapid unităţile româneşti din industria alimentară. Partea chineză a solicitat efectuarea unei vizite la unităţile din sectorul laptelui şi al produselor din lapte pentru a putea încheia un protocol şi pe acest domeniu, iar pe carnea de ovine este aşteptată o vizită pentru a vedea unităţile de abatorizare.

“În sectorul laptelui vom avea o discuţie cu Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) pentru a vedea ce unităţi sunt disponibile pentru a fi vizitate de experţii chinezi, urmând ca ulterior să încheiem un protocol şi să agreăm certificatele sanitar-veterinare. Pe carnea de ovine s-au legat de aceeaşi problemă cu scrapia, ei nefiind informaţi că deja am fost declaraţi de OIE ţara liberă de această boală în 19 judeţe şi putem face export de carne de oaie. Aşteptăm să vedem când vor putea veni să vadă unităţile de abatorizare”, a subliniat şeful ANSVSA. Bucureştiul şi Beijingul au parafat la sfârşitul lunii noiembrie, la Bucureşti, două Protocoale de înţelegere privind exportul de bovine pentru reproducţie şi exportul de carne de porc congelată în R.P. Chineză.

×