Declaraţiile date la DNA de personalităţi importante din lumea boxului au scos la iveală gravele abuzuri făcute de Rudel Obreja în organizarea "Galei Bute".
Titi Tudor, membru în Biroul Federal al FR Box, susţine că în şedinţa Biroului din aprilie 2011 nu s-a discutat nimic despre gala "Campion pentru România", iar Rudel Obreja a adăugat unele pasaje la sfârşitul procesului verbal de după şedinţă, după ce participanţii semnaseră documentul.
"Şi noi ne întrebăm cine i-a dat drepturile exclusive de organizare a galei firmei lui Obreja. Înainte de a începe să fac o declaraţie am cerut să văd şi eu ce a fost scris în procesul verbal. Am fost foarte uimit, pentru că în şedinţa Biroului Federal nu s-a pus pe ordinea de zi eliberarea unei licenţe şi a unei aprobări pentru organizarea acestei gale, dar era trecut în procesul verbal. Nu ştiu cine a făcut fals, eu am rămas surprins şi totuşi scrie. Nu am semnat ca primarul, au fost pasaje care au fost scrise la urmă. El s-a lăudat că am obţinut organizarea unei gale de box şi că se ocupă el, că nu are nevoie de o decizie a Biroului Federal, dar era totuşi scris în procesul verbal", a spus Titi Tudor.
Cum s-au cheltuit banii
Aflat în Canada, Rudel Obreja a declarat că nu are de ce să meargă la DNA, iar ancheta DLAF nu are temei deoarece Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu a plătit pentru organizarea Galei Bute, ci doar a cumpărat publicitate în cadrul meciului de box Bute-Mendy organizat de Europlus Computers. Nu de aceeaşi părere sunt însă inspectorii DLAF. Potrivit Notei DLAF, din totalul sumei achitate de MDRT către BRD în contul creditului luat de Rudel Obreja pentru organizarea Galei Bute, respectiv 8,1 milioane de lei, doar 92.000 de lei au fost folosiţi pentru promovarea României. "Plăţi în legătură cu prestarea serviciilor de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional 91.535 de lei, respectiv 1,13% din valoarea plăţii efectuate de MDRT în valoare de 8.116.800 de lei", potrivit Notei. De restul, Obreja a achitat cheltuielile de organizare a evenimentului, ba chiar şi-a cumpărat costume de haine şi a plătit biletele de avion ale fiicei sale.
Costurile galei nu au fost făcute publice nici acum
Jurnalul Naţional a scris mai multe articole despre cum preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, s-a folosit de poziţia sa pentru a direcţiona banii obţinuţi de la companii de stat şi MDRT către firma sa. Deşi promitea că după finalizarea galei de box profesionist "Campion pentru România" va face publice cheltuielile cu organizarea evenimentului, Obreja nu s-a mai ţinut de cuvânt. Nici nu este de mirare că Obreja a păstrat secretul deoarece, potrivit DLAF, firma Europlus Computers, deţinută de Obreja, a obţinut în condiţii neclare "drepturile exclusive de proprietate şi vânzare a pachetelor de publicitate şi promovare legate de «Gala Internaţională de Box profesionist Campion pentru România»".
Potrivit notei DLAF, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au luat de bună adresa Federaţiei Române de Box nr. 670 din 3.06.2011, semnată de Rudel Obreja, în calitate de preşedinte al FRBox, în care se menţiona că «FRBox certifica firma Europlus Computers (al cărei proprietar este Rudel Obreja) ca fiind deţinătoarea drepturilor de exclusivitate pentru organizarea şi promovarea «Galei Bute»". În aceeaşi adresă se menţionează că "Europlus Computers deţine licenţa nr. 7 emisă de Federaţia Română de Box organizator de reuniuni de box profesionist". Potrivit datelor din nota DLAF, emiterea licenţei pentru Europlus Computers a fost aprobată în şedinţa Biroului Federal al FRBox din data de 8.04.2011. Potrivit legii, după aprobarea emiterii licenţei, aceasta trebuia înregistrată în registrul Federaţiei, urmând a-i fi înmânată solicitantului numai după achitarea de către acesta a taxei de licenţă şi a cotizaţiei pe anul în curs. Potrivit notei DLAF, Obreja a achitat aceste taxe în ianuarie 2012, numai după ce DLAF a solicitat documente justificative în acest sens. Pentru a-l aduce la Bute la Bucureşti şi pentru a umfla conturile firmei sale Europlus Computers, Obreja a sărit peste mai multe etape.
Şi Elena Udrea, pe atunci ministrul Turismului, a modificat câteva acte pentru ca Bute să poată boxa în ţară. Udrea a modificat Planul anual de marketing astfel încât ministerul să poată aloca fonduri europene pentru a promova brandul turistic al României pe perioada desfăşurării galei de box profesionist de la Bucureşti. În apărarea sa, Rudel Obreja a declarat că el este nevinovat dar că DLAF are poliţe de plătit şi "el a nimerit la mijloc".
Spectacol de 5 milioane de euro
Rudel Obreja a gestionat circa 5 milioane de euro cu ocazia organizării "Galei Bute". Pe lângă cele aproape două milioane de euro de la MDRT, Obreja a mai primit sponsorizări de la diverse companii de stat, precum şi companii private: Hidroelectrica (150.000 de euro), Transgaz (100.000 de euro) şi Transelectrica (40.000 euro de euro). Rudel Obreja a fost foarte supărat atunci când ziariştii l-au întrebat despre banii pe care firma sa, Europlus Computers, îi va încasa. "Nu vă interesează câţi bani va încasa firma mea pentru organizarea şi promovarea acestei gale", ne-a declarat, în iulie 2011, Obreja.