Deşi suntem ţara europeană cu cele mai mari rezerve de cupru, industria prelucrătoare ne lipseşte. Am avut, dar am distrus-o după 1990, iar acum trimitem la export materie primă şi importăm produse prelucrate. Această situaţia s-ar putea schimba însă în câţiva ani, dacă pe ruinele fostului combinat de la Zlatna se va construi o nouă unitate metalurgică pentru prelucrarea materialelor neferoase.
Ratarea privatizării în 2013 a companie Cupru Min Abrud poate fi considerată acum, peste ani, un lucru bun. Compania, care exploatează la cariera Roşia Poienii din judeţul Alba circa 60% din rezervele de minereu de cupru ale României, merge foarte bine. Cupru Min a anunţat că 2016 a fost cel mai bun an din istoria societăţii. A realizat cea mai mare producţie de minereu de cupru (7.900 de tone), a reuşit să îşi platească toate datoriile şi a mărit salariile angajaţilor care erau nemodificate din anul 2013. Marea problemă este că minereul de cupru extras pleacă la export neprelucrat. În 1990 aveam trei combinate unde se făcea prelucrarea. Acum pe porţile de la Sometra Copşa Mică (abreviere de la Societatea Metalurgică Transilvană), Apelum Zlatna şi Phoenix Baia Mare (ex-Cuprom) ruginesc lacătele. Rând pe rând, toate metalurgia neferoasă a fost pusă jos de privatizările eşuate. După aceste ratări costisitoare, România este obligată şă-şi permită luxul de a exporta materie primă brută, exact ca o ţară subdezvoltată.
Un nou combinat în câţiva ani
Pentru că nu mai avem industrie metalurgică neferoasă, Cupru Min va organiza peste două luni o nouă licitaţie internaţională pentru a vinde 40.000 de tone de concentrat de cupru. Ministerul Economiei vrea să schimbe această situaţie, astfel încât România să aibă în câţiva ani un nou combinat de prelucrea a concentratului de cupru. Un proiect care va costa câteva sute de milioane de euro dezvoltat în jurul Cupru Min. Investiţia, care potrivit unor surse ar fi de circa 300 de milioane de euro, este în faza de realizare a studiului de oportunitate, el urmând să fie făcut de primăria Zlatna. În mod miraculos, infrastructura fostului combinat metalurgic Apelum, care a fost închis în 2009, este încă funcţională. Vorbim despre reţelele de utilităţi, aducţiunile de apă, gaze naturale, energie electrică etc, ceea ce este un mare câştig.
Potrivit estimarilor Ministerului Economiei, în 2012 valoarea cuprului de la Roşia Poienii, aproape 2,5 milioane tone, era evaluată la 15 miliarde de euro, în timp ce vânzare companiei s-ar fi făcut pe 200 de milioane de euro.
Plan ambiţios de investiţii
Noul plan de administrare al companiei este foarte ambiţios. Veniturile totale ar urma să crească de la 139,36 milioane lei în 2016 la cel puţin 194,35 milioane lei în 2020, iar profitul brut de la 3,95 milioane lei în anul 2016 la cel puţin 36,86 milioane lei în anul 2020. Pentru atingerea acestor obiective este necesar continuare programului de investiţii, ne spune directorul Turdean. „Avem încă echipamente vechi, de fabricaţie sovietică. Pentru a le înlocui avem un plan de modernizări care în acest an va însemna investiţii de 40 de milioane de lei. De asemenea, pentru menţinerea capacităţii de producţie, în 2017 ne vom concentra pe consolidarea lor, iar în 2018 vom trece la dezvoltarea capacităţilor”, ne spune directorul Cupru Min, Nicolae Turdean. De investiţii nu va fi ocolită nici uzina de preparare a concentratului de la Dealul Piciorului care va intra într-un proces de automatizare. Uzina a fost proiectată la o capacitate de nouă milioane de tone de minereu prelucrat pe an, fiind dotată cu patru linii tehnologice de măcinare - flotare care să prelucreze 7.500 de tone minereu pe zi. Acum se lucreaza cu doua linii tehnologice, prelucrându-se circa 5.100 de tone pe zi.
3,95 milioane lei a fost profitul brut înregistrat în 2016 de companie.
Ajutor de stat sau cofinantare IFC
În planurile companiei intră şi realizarea unei staţii de neutralizare a apelor acide şi de recuperare a metalelor din haldele de steril, un proiect care ar conduce şi la reducerea semnificativă a costurilor de operare. Pentru realizarea acestei investiţii compania are în plan accesarea unui ajutor de stat în valoare de circa 41 milioane de lei sau a unei confinanţări din partea diviziei International Financial Corporation (IFC) a Băncii Mondiale.
Investiţiile pe partea de mediu pe care le face Cupru Min Abrud vor ajunge în 2017 la suma de 10 milioane de lei
În vremurile bune Combinatul Apelum avea peste trei mii de angajaţi care produceau, anual, 6.000 de tone de cupru, 1,2 tone de argint ;i 120 de kilograme de aur. Ultimii 190 de salariaţi au fost disponibilizaţi în 2009.
Planul de producţie al Cupru Min
Plan UM 2016 2017 2018
Minereu prelucrat t 2.600.00 2.650.000 2.650.000
Concentrat de cupru t 40.500 41.000 41.600
Cupru t 7.700 7.800 7.900