x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profitul net al Cemacon a crescut cu 58% în 2017

Profitul net al Cemacon a crescut cu 58% în 2017

18 Feb 2018   •   13:05
Profitul net al Cemacon a crescut cu 58% în 2017

Producătorul de cărămizi Cemacon a înregistrat anul trecut un profit net de 13,2 milioane lei, cu 58% mai mare faţă de cel din 2016, conform datelor preliminare transmise Bursei de Valori Bucureşti.

 

Cifra de afaceri netă a companiei s-a majorat cu 8%, la 94,226 milioane lei, iar marja EBITDA a crescut semnificativ, de la 19% la 26%, "performanţă obţinută atât prin creşterea calitativă a vânzării, cât şi prin optimizare la nivelul activităţii operaţionale", potrivit raportului companiei.

Datoriile comerciale ale societăţii au înregistrat o creştere de 10% faţă de 31 decembrie 2016 ca urmare a intensificării activităţii operaţionale desfăşurate. Datoriile bancare şi împrumuturile au scăzut cu 5,3 % comparativ cu finalul anului 2016, modificare determinată atât de contractarea leasingurilor financiare pentru implementarea programelor de investiţii aprobate pentru anul 2017, cât şi de reducerea valorii creditului bancar prin rambursarea ratelor şi dobânzilor conform scadenţarului.

Cemacon este listată la bursa de Valori Bucureşti din decembrie 1996, iar acţionarii săi sunt Dedeman, cu 40,7761% din acţiuni, Business Capital For Romania-Opportunity Fund Cooperatief, Olanda, cu 33%, S. CIT Resources Bucureşti, cu 10,9263 % şi alţi acţionari - 15,2976 %.

Proprietarii Dedeman intenţionează preluarea a 55,5% din Cemacon, la un preţ de 55 de bani pe acţiune, prin PIF Industrial SRL, conform ofertei publice de preluare obligatorie, publicate vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). AGERPRES

×
Subiecte în articol: cemacom profit net bursa valori caramizi