x close

România printre destinaţiile atrăgătoare pentru francezi la Salonul Turismului de la Paris

0
18 Mar 2017 - 13:35
România printre destinaţiile atrăgătoare pentru francezi la Salonul Turismului de la Paris Bogdan Iurascu/Intact Images


România, alături de Finlanda şi Columbia, se numără printre atracţiile Salonului de Turism de la Paris, eveniment care se încheie duminică, conform unui material publicat de Le Figaro. 

Evenimentul, ajuns la cea de-a 42-a ediţie şi desfăşurat la Porte de Versailles, a atras peste 100.000 de vizitatori care au avut de cântărit o ofertă ce a cuprins peste 500 de destinaţii de vacanţă. Dintre acestea, destinaţiile din America de Sud - în special Peru, Columbia, Costa Rica şi Cuba - dar şi din România au trezit interesul publicului francez. 

Pentru prima oară la acest eveniment au fost reprezentate şi Finlanda şi Taiwanul, ţări care încearcă să-i convingă pe francezi să le viziteze. 

În această perioadă francezii decid unde îşi vor petrece vacanţa de vară. De obicei, aproximativ un sfert dintre vizitatorii salonului, în special cei care doresc concedii în afara Franţei, îşi achiziţionează vacanţele de vară direct de la reprezentanţii aflaţi la salon, notează Le Figaro, care o citează pe Marianne Chandernagor, directoarea evenimentului. 

"Ne aşteptăm ca Spania, Portugalia, Grecia şi Italia să se menţină în fruntea celor mai vândute destinaţii de vacanţă. Aceste ţări sunt urmate de SUA, Cuba dar şi Canada, destinaţii foarte apreciate de turiştii francezi. Am constatat şi o creştere a interesului pentru Iran sau Cipru dar şi o revenire a interesului pentru Tunisia", a precizat ea. 

Jean-Pierre Nadir, fondator al agenţiei de turism EasyVoyage, explică faptul că turistul francez aflat în căutarea unei destinaţii de vacanţă este interesat în special de "securitate, climă, autenticitate şi influenţă culturală". Astfel, turiştii francezi interesaţi de fenomenul cultural manga şi de sushi aleg drept destinaţie Japonia, iubitorii de mojito şi de muzică aleg Cuba, iar admiratorii Cesariei Evoria se îndreaptă spre Republica Capului Verde. 

"O destinaţie turistică poate ajunge la modă din două motive", susţine şi Jean-François Rial, reprezentant al agenţiei de turism Voyageurs du Monde. Din "dorinţa de a reveni după ani în care turismul a fost oprit - cazul Iranului, al Birmaniei şi Columbiei. Sau ca reacţie la noi oferte (hoteluri, baruri, muzee) aşa cum este cazul unor destinaţii precum Copenhaga sau Medellin", a adăugat el.AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 939


Mai multe titluri din categorie

Consiliul Concurenţei:Inspecţii inopinate la Distrigaz Sud Reţele în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă

Consiliul Concurenţei:Inspecţii inopinate la Distrigaz Sud Reţele în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă
Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul central al companiei Distrigaz Sud Reţele SRL şi la punctele de lucru ale acesteia din şapte oraşe, în cadrul investigaţiei privind un posibil...

Decizia tehnocrată care va dubla tariful gazelor în 2017

Decizia tehnocrată care va dubla tariful gazelor în 2017
Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobate anul trecut, respectiv OUG 64/2016, prin care a fost modificată Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, de la 1 aprilie ar urma să aibă loc liberalizarea...

Bugetarii din ministere, răsfăţaţi pe banii privaţilor

Bugetarii din ministere, răsfăţaţi pe banii privaţilor
Salariul mediu al bugetarilor din administraţia publică centrală (ministere şi instituţii publice centra­le) este în România cu 56% peste salariul mediu din economie. Cu acest procent, ocupăm...

Tinerii români vor salarii de început de 1.000 euro

Tinerii români vor salarii de început de 1.000 euro
Tinerii sunt tot mai pretenţioşi când vine vorba să îşi caute serviciu. Chiar dacă nu au experienţă, cer salarii mai mari decât sunt dispuşi să ofere patronii unor debutanţi, vor timp liber...

Romsilva dorește să planteze peste 32 de milioane de puieți. La cât de ridică investiția

Romsilva dorește să planteze peste 32 de milioane de puieți. La cât de ridică investiția
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva urmează să planteze, în campania de primăvară, peste 32 milioane de puieţi, investiţia cifrându-se la 42 milioane lei, se arată într-un comunicat...

Finanţarea programelor de mediu se reduce la jumătate

Finanţarea programelor de mediu se reduce la jumătate
Guvernul va finanţa în acest an proiecte şi programe pentru protecţia mediului în valoare de aproximativ un miliard de lei, constând în alocări bugetare şi credite de angajament, potrivit...

Banii de la Prima Casă au ajuns la bănci

Banii de la Prima Casă au ajuns la bănci
Bancherii au dat startul programului Prima Casă şi au început să primească dosarele celor care vor să-şi ia o locuinţă cu garanţia statului. Fondul de garantare a repartizat fiecărei bănci plafonul de...

SRI, vedeta târgului de joburi de la București

SRI, vedeta târgului de joburi de la București
Galerie Foto Încă de la primele ore ale dimineții, cei mai mulți candidați la un job de top, de la târgul organizat în aceste zile la Sala Palatului, din Capitală, s-au înghesuit să-și depună CV-urile...

Aeroportul Băneasa se redeschide pentru zboruri comerciale

Aeroportul Băneasa se redeschide pentru zboruri comerciale
Directorul general al CNAB Liviu Radu a confirmat redeschiderea pentru zborurile comerciale a Aeroportului Internațional Aurel Vlaicu din Băneasa, închis pentru acest tip de activitate în...

Gabriela Firea doreşte ca acţiunile Metrorex să fie transferate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti

Gabriela Firea doreşte ca acţiunile Metrorex să fie transferate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti
Consilierii generali ai Capitalei urmează să se pronunţe, miercuri, asupra unui proiect de hotărâre prin care se solicită Guvernului emiterea unei hotărâri pentru transferul pachetului de acţiuni ale...

Carpatica Asig a intrat definitiv în faliment. Ce urmează

Carpatica Asig a intrat definitiv în faliment. Ce urmează
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) anunţă că a luat act de rămânerea definitivă, prin neapelare, a hotărârii nr. 132/16.02.2017, privind deschiderea procedurii de faliment împotriva...

27 martie, termen limită pentru depunerea declaraţiilor fiscale

27 martie, termen limită pentru depunerea declaraţiilor fiscale
Luni, 27 martie, este data limită pentru depunerea declaraţiilor fiscale, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală remis vineri AGERPRES.  Potrivit Calendarului...

Enel va plăti României 400 milioane de euro anul acesta

Enel va plăti României 400 milioane de euro anul acesta
Enel va plăti statului român despăgubirile de 401 milioane de euro anul acesta, într-o singură tranşă. Compania italiană a anunţat că nu va contesta în nici un fel decizia Curţii...

După 15 ani de pierderi, fraţii Micula pleacă de pe litoral

După 15 ani de pierderi, fraţii Micula pleacă de pe litoral
Decizia fraţilor Micula de a vinde 11 din cele 12 hoteluri pe care le deţin pe litoral a luat prin surprindere piaţa de profil, acesta fiind cel mai mare pachet scos vreodată la vanzare de un operator roman de...

Sfaturi pentru agricultori. Tot ce trebuie să știi despre CULTURA CAISULUI în România

Sfaturi pentru agricultori. Tot ce trebuie să știi despre CULTURA CAISULUI în România
 Cultura caisului este dificilă, deoarece este o specie pretenţioasă la climă şi sol, în plus este afectat de o boala incomplet cunoscută, „pieirea prematură”. Este o specie foarte...
Serviciul de email marketing furnizat de