x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Salarii uriaşe la Fondul Român de Contragarantare

Salarii uriaşe la Fondul Român de Contragarantare

de Cristian Anton    |    24 Iul 2017   •   11:50
Salarii uriaşe la Fondul Român de Contragarantare

Fondul Român de Contragarantare a creditelor acordate Intreprinderilor Mici şi Mijlocii (FRC),  este una din cele mai discrete instituţii de stat, înfiinţată în 2009, cu un capital de 100 de milioane de euro. Şefii săi sunt numiţi de acţionarul majoritar, Ministerul Finanţelor, iar beneficiile salariale ale directorilor sunt impresionante. Unul din membrii directoratului, aflat în funcţie încă de la înfiinţarea FRC, ajungea să câştige şi peste 55.000 de lei pe lună. Şi vorbim aici doar de un singur job, pentru că şefii fondului ocupă în paralel mai multe funcţii la stat. Evident, susţinerea politică este una din condiţiile de bază pentru accederea la un post în FRC.

 

FRC este condus de un directorat (un preşedinte şi doi membri) numit de Consiliul de Supraveghere al fondului, cu un mandat valabil până pe 31 august 2019. În 2016, nu mai puţin de 13 membri s-au perindat prin Consiliul de Supraveghere al FRC: Ioan Hidegcuti, Anca Alexandrescu, Cornelia Nagy, Andrei Rizoiu, Romeo Marcel Medan, Cristinela Odeta Nestor, Lucian Cojocaru, Bogdan Puşcaş, Mihai Galan, Sorin Maxim, Florin Tunaru, Eugen Dragoş Doroş şi Anca Mihaela Marinescu. În schimb, funcţiile de directori sunt mult mai stabile, dovadă fiind faptul că unul din ei a rezistat aici în perioada 2009- 2017. Potrivit datelor oferite de FRC, preşedintele directoratului este Carmen Radu, în timp ce Elena Kleininger şi Stere Farmache sunt membri. Elena Kleininger şi-a încetat mandatul pe 30.01.2017, dar FRC nu spune cine a venit în locul său. De altfel, FRC nu spune mai multe lucruri, accesul la declaraţiile de avere fiind restricţionat publicului larg.

Funcţii la stat cu susţinerea PNL

Carmen Radu este preşedintele directoratului FRC şi are în spate o impresionantă carieră în cele mai bănoase companii de stat, cu susţinerea făţişă a PNL, fiind considerată drept una din protejatele lui Dan Radu Ruşanu. Carmen Radu are terenuri în Dolj şi Bucureşti, o casă şi două spaţii comerciale în Capitală, o casă în Prahova, bijuterii de 30.000 de euro şi peste 330.000 de lei în bănci.

1,2 milioane de euro a împrumutat Carmen Radu în 2008 de la BRD, bani pe care trebuie să-i returneze până în 2030.

Carmen Radu a declarat pentru anul trecut venituri de 203.222 lei de la FRC, 108.871 lei ca administrastor al Nuclearelectrica, 65.991 lei de la Romatsa şi 12.000 lei de la Camera Consultanţilor Fiscali din România. Soţul ei, Liviu Radu, este directorul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, de unde câştigă un salariu anual de 81.098 lei, dar şi venituri de 224.500 lei din chirii. Carmen Radu este acţionară la Compania de Asigurări Reasigurări Exim România (EximAsig), ADF Audit Management, TAX Help Accounting şi Pur şi Simplu Food SRL. În 2016, soţii Radu declarau că au primit o moştenire de 196.000 lei, la care se adăugat venituri salariale totale de peste 510.000 lei. În trecut, soţii Radu s-au perindat şi pe la conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, el bifând în plus posturi de administrator la CFR Marfă şi Salrom.    

De la bursă, la FRC

Stere Farmache, alt membru al directoratului FRC, este fostul preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Farmache are terenuri în Bucureşti, Prahova şi Călăraşi, un apartament şi o casă în Capitală, încă una în Prahova, bijuterii de 8.500 euro, peste 1,2 milioane de lei în zeci de conturi bancare, acţiuni la Electrica, Fondul Proprietatea, BVB, Romgaz şi titluri de stat în valoare de alte câteva sute de mii de lei. Stere Farmache a raportat venituri de 67.140 lei din partea BVB şi 87.428 lei de la FRC.

Peste 660.000 lei de la FCR

Unul din primii şefi ai FRC are şi cele mai spectaculoase venituri de pe urma acestui fond de care nu au auzit mulţi oameni. Elena Kleininger a venit în FRC pe filiera fostului PDL, soţul ei, Thomas Kleininger, fiind cunoscut ca membru PNL. Kleininger este acum vicepreşedinte la Consiliul Concurenţei şi declară la avere terenuri în Prahova şi Braşov, o Toyota, obiecte de artă de 6.000 de euro, circa 150.000 lei şi 53.000 euro în bănci. Membră în directoratul FRC între 2009 şi 2017, a raportat pentru anul trecut 192.698 lei de la acest fond, 3.800 lei de la Institutul Cultural Român, 27.600 lei pensia soţului său şi o moştenire de 52.365 euro. Elena Kleininger este unul din acţionarii Humanitas, dar ce atrage cu adevărat atenţia la ea sunt veniturile uluitoare primite în anii trecuţi de la FRC: 254.520 lei în anul 2015, 275.506 lei în 2014, 498.907 lei în 2013 şi 663.411 lei în 2012.   

 

Prin cercurile puterii

Nu doar directorii FRC sunt personaje cu puternică susţinere politică. Anca Alexandrescu, din Consiliul de Supraveghere al Fondului, vine aici după o carieră în care a bifat, printre altele, un post de secretar de stat în Guvernarea Ponta. Fosta jurnalistă a primit apoi funcţii de conducere în importante companii de stat, precum IOR şi Romarm. De asemenea, Alexandrescu este şi director de comunicare la KazMunaiGaz International, companie care deţine Rafinăria Rompetrol, la care are acţiuni şi statul român. 

Conform actului constitutiv, scopul fondului constă în îmbunătăţirea accesului la finanţare a IMM-urilor, prin preluarea unei părţi din riscul asumat de fondurile de garantare la acordarea de garanţii în favoarea acestor garanţii

 

 

   

×