Șase ani de domnie FMI. Mai avem nevoie de un nou acord?

Delegaţia FMI va veni mâine în România. O nouă evaluare a ceea ce am făcut sau nu am făcut, dar şi discuţii preliminare pentru o nouă înţelegere. Suntem la finalul celui de-al treilea acord consecutiv și a venit vremea să ne răspundem la o între¬bare. Ce am câștigat și ce am pierdut sub domnia FMI?

În 2008, în plină campanie electorală, Traian Băsescu ne asigura că nu va fi criză în România, deși aceasta începuse să facă ravagii în economiile puternice ale lumii. După ce a câștigat alegerile, discursul s-a schimbat, iar preşedintele Băsescu ne-a spus că avem nevoie de o centură de siguranță, sub forma unui împrumut exorbitant. La ordinele şefului statului, umilul Guvern Boc s-a executat rapid și a încheiat un acord cu FMI, fără a avea însă și aprobarea Parlamentului.

Din mai 2009, vreme de şase ani, instituţia de la Washington a condus din umbră economia românească, supervizând, dar şi controlând, toate măsurile importante pe care guvernele le-au luat în acest timp.

Plăți inutile
Așa se face că, în plină criză financiară, guvernul Boc a luat cel mai mare împrumut din istoria României, aproape 20 de miliarde de euro, din care 12,95 miliarde de euro de la FMI, restul mare parte a banilor de la FMI a intrat în rezerva Băncii Națiode la UE, BM şi BERD. Cea mai nale, iar 1,75 miliarde euro au ajuns la Finanţe pentru plata pensiilor şi salariilor. Astăzi, împrumutul către FMI este achitat, nota finală de plată fiind de aproximativ 14 miliarde de euro, din care peste un miliard de euro au fost dobânzile. Mai avem de plătit doar 3,8 miliarde de euro către CE până-n 2019 şi 1,2 miliarde de euro către Banca Mondială, până-n 2023. ¬

Scopul declarat al acestui acord a fost ca statul „obez’’ să-și reducă cheltuielile și să se pună punct consumului pe datorie. Măsurile luate s-au dovedit greșite. Au sugrumat economia, au generat probleme sociale grave, au redus drastic consumul și au frânat absorbția fondurilor europene. Şefii FMI ne-au impus între 2009-2011 măsuri draco¬nice. Iar guvernanţii vremii, aflaţi în mare criză de idei anticriză, s-au executat. Au fost tăiate sala¬riile, s-au micşorat pensiile, s-au închis spitale etc. Şi, evident, s-a trecut la măriri de taxe şi impo¬zite. La finele celor doi ani de măsuri dure, populația era disperată, iar economia gâfâia.
În ciuda acestor decizii extrem de dure, cu un impact major asupra nivelului de trai, s-au mai semnat încă două acor duri - cel dintre 2011-2013 și actualul, 2013-2015. Împreună, au însumat 7,3 miliarde de euro, bani care nu au fost utilizați, dar pentru care statul român plătește un comision de angajament de 0,3% pe an. Adică aproape 40 milioane de euro.

Mai este necesară o nouă înțelegere?
Părerile autorităţilor sunt împărţite. Premierul Victor Ponta a declarat de mai multe ori că nu mai avem nevoie de un nou acord. „Opinia noastră, bazată pe datele şi pe situaţia României în acest moment, este că nu avem nevoie de un nou acord similar, de tip precaucionary. Există - după aceea şi putem să negociem - două variante: ori să nu mai avem deloc acord cu FMI, ori să negociem un acord de tipul pe care îl are în continuare Polonia, o linie flexibilă”, a declarat Ponta.

În schimb, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că „ne dorim un nou acord, pentru că este un motiv în plus ca România să se poată împrumuta mai ieftin, să-şi poată continua această abor¬dare, ca imagine, ca rating de ţară”.

Dintre țările din Uniunea Europeană, doar Polonia și Bulgaria au mai avut trei acorduri consecutive cu FMI. Polonezii, între anii 2011 și 2017, iar bulgarii, în perioada 1998-2007. Și Grecia s-ar mai putea încadra în această categorie, de șase ani consecutivi sub ghidajul FMI-UE, numai că are doar două acorduri, din care ultimul este pe patru ani, 2012-2016.

Ce am câştigat
Bani pentru cheltuieli bugetare
- Bugetul a utilizat 1,75 mld. euro din împrumutul FMI, pentru care a plătit o dobândă anuală de 3,5%, deşi scopul împrumutului a fost inițial altul.
- FMI s-a implicat și a fost semnată înțelegerea de la Viena prin care toate cele 9 bănci-mamă care au filiale în țară s-au angajat să nu-şi retragă liniile de finanțare.
Investitorii şi-au schimbat percepţia, dar nu au venit cu banii
- România a început să se împrumute mai ieftin din piaţa privată, ajungând astăzi la dobânzi de sub 2%, față de 6% în 2009. Acest lucru s-a întâmplat concomitent cu o scădere a dobânzilor la împrumuturi, aşa că nu este meritul exclusiv al acordului.
- Cu toată credibilitatea, investițiile străine directe au scăzut până la un minim de 2,2 miliarde de euro în 2011, dar au început să crească până la 2,9 miliarde de euro, în 2014;
S-a relansat creditarea?
- Nu. Cu toate că băncile mamă nu şi-au retras banii din România aceştia nu au ajuns în credite pentru companii sau populaţia, ci au finanţat bugetul prin titluri des stat.

Care a fost preţul plătit

Cele mai drastice măsuri din UE
- 700.000 de bugetari au ieşit din aparatul de stat prin concedieri sau pensionări;
- Salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25%;
- Au fost desfiinţate 67 de spitale;
- S-au închis 1.500 de kilometri de cale ferată;
- Au fost operate concedieri în sectorul privat.

S-au redus consumul și investiţiile
- TVA a crescut de la 19% la 24%;
- S-au construit doar 373 de kilometri de autostrăzi în ultimii 6 ani;

Experimente eşuate
- Peste 100.000 de firme s-au desfiinţat în urma aplicării impozitului minim de 2.500 de lei;
- Introducerea managerilor privaţi la firmele de stat a fost un eşec;
- Marile privatizări au eşuat, iar găurile negre au devenit şi mai negre.

Ce a rămas nerezolvat

Arieratele
În 2009, arieratele bugetului general erau de 1,27 mld. lei și trebuiau să ajungă la 0 în 2011. La sfârșitul lui 2014 erau de 200 mil. lei.

Absorbţia fondurilor europene
Înregistrăm cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor UE (sub 60%), sub media europeană,

Găurile negre – tot mai negre
Plăţile restante ale companiilor de stat au ajuns la cca. 25 mld. lei, reprezentand 40% din cifra de afaceri generată de acestea, de 62 mld. lei în 2014. Acordul cu FMI din 2009 prevedea restructurarea marilor companii de stat. În prezent, niciuna dintre ele nu a fost privatizată.

Sectorul energetic, marea problemă
Ce ne-am asumat:
✔ Liberalizarea prețului la energie și gaze naturale pentru populație și sectorul industrial;
✔ Restructurarea sectorului energetic de stat;
✔ Privatizarea managementului la marile companii energetice;
✔ Listarea pe bursă a unor pachete minoritare de acțiuni la marile companii energetice (Transelectrica, Electrica, Romgaz, Transgaz, SNN Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia;
✔ Privatizarea unor companii (combinatul chimic Oltchim, Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia etc.)
✔ Închiderea capacităților energetice nerentabile până în 2018.

Ce am realizat:
✔Liberalizarea prețurilor a avut un impact negativ asupra economiei și populației;
✔Debranșarea de la sistemul centralizat de termoficare a devenit un fenomen național;
✔ Foarte multe societăți de termoficare au intrat în faliment;
✔Listarea companiilor energetice a fost un succes;
✔Marii producători de energie - CE Oltenia și Hunedoara - se pregătesc să treacă printr-o nouă restructurare;
✔Privatizarea managementului a debutat timid și s-a oprit rapid;
✔Investițiile în sectorul termoenergetic lipsesc;
✔Privatizările sunt în stand-by.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, între DA și NU

Probabil că va trebui să ieșim din acest acord. Poate mai facem unul de același tip? Cel mai bine ar fi să ieșim din acest acord, ceea ce ar însemna că lucrurile merg bine și nu mai avem nevoie de profesor. Dacă te mai lungești într-un asemenea acord, nu va mai fi un mesaj bun.
8 februarie 2012

Din experienţa mea, eu cred că este bine să avem nişte parteneri internaţionali. Ne dau credibilitate, seriozitate şi uneori îţi trebuie un avocat al diavolului, asta e părerea mea. (...) În plus, nici nu văd cum am putea noi să vindem credibil o reformă fiscală de o asemenea amploare.
8 mai 2015