x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Scăpăm de supraacciza la carburanţi

Scăpăm de supraacciza la carburanţi

de Adrian Stoica    |    31 Mai 2016   •   09:47
Scăpăm de supraacciza la carburanţi
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, susţine că de la 1 ianuarie 2017 se va renunţa la supraacciza la carburanţi de şapte eurocenţi pe litru, această eliminare fiind prevăzută în Codul Fiscal care a intrat în vigoare de la începutul anului. Introducerea acestei taxe speciale, în aprilie 2014, a fost motivată prin necesitatea asigurării fondurilor financiare pentru construirea de autostrăzi, dar în realitate ea a avut scopul de a compensa scăderea încasărilor din reducerea CAS, a precizat Anca Dragu în cadrul unei emisiuni tv. În prima parte a anului supraacciza a adus la bugetul de stat 10 milioane de lei, iar anul trecut circa 30 de milioane de lei, a precizat
ministrul. În paralel cu eliminarea ei, tot de la 1 ianuarie 2017 ar trebui să se reducă şi taxa pe valoarea adăugată de la 20 la 19%, ceea ce ar duce la o scădere a preţului carburanţilor de aproximativ 10%.

Executivul s-a angajat, în momentul introducerii supraaccizei de 7 eurocenți/l, să le returneze transportatorilor 4 eurocenți din aceasta, dar ei spun că cea mai mare parte din solicitările lor sunt respinse de Finanțe pe motiv că nu sunt bani.

FMI a somat deja Guvernul să renunţe la reducerile fiscale programate să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017, avertizând că, astfel, deficitul ar putea sări de 3% din PIB.

×