x close

Tehnologia cultivării plantelor medicinale. Lavanda, o cultură cu parfum de câștig

0
06 Iun 2017 - 06:00
Tehnologia cultivării plantelor medicinale. Lavanda, o cultură cu parfum de câștig


Agricultura evoluează de la o zi la alta, astfel că în unele zone, în loc de culturile de porumb sau cartofi au apărut câmpuri întregi de lavandă. Cei interesați de cultivarea plantelor medicinale trebuie să știe că, dincolo de folosirea ei în scopuri decorative, lavanda are numeroase alte întrebuințări, atât îndustria cosmetică, cât și în cea alimentară. Lavanda este o plantă medicinală cunoscută din cele mai vechi timpuri și folosită pentru a combate insomnia, anxietatea și stresul, fiind considerată sedativ, relaxantă și antidepresivă. Ea poate fi folosită în foarte multe domenii și în foarte multe moduri.

Interesul pentru cultivarea lavandei a crescut destul de mult de când s-a aflat că profitul ce se poate obține din cultivarea unui hectar ajunge la 8.000 de euro. Cei care intră în afaceri cu ”aurul mov” din agricultură sunt, în general, românii care dispun de suprafețe mai mici, de unul sau câteva hectare, și au și o sumă disponibilă pentru investiții. La prețul pieței, butașii necesari înființării unui hectar de lavandă costă circa 30.000 de lei.

Cultivarea Lavandei - Particularități

Lavanda este un subarbust cu o înălțime de până la 50 cm cu tulpini subțiri și lemnoase, frunze mici de un verde-cenusiu, flori liliachii-roșietice și cu rădăcina lignificată, groasă până la 2-3 cm. În primul an după plantare, lavanda dezvoltă rădăcina principală mai mult în profunzime, ajungând în funcție de tipul de sol, până la 1,20 cm, iar dupa 5 ani până la 2,80 cm la plantele obținute prin butași înrădăcinați și pănă la 2,20 m adăncime la răsadul produs pe cale generativă, prin semințe. Profunzimea și bogația sistemului radicular conferă lavandei rezistență la secetă. Lavanda este o plantă permanent verde. Schimbarea frunzelor se realizează treptat, în timpul perioadei de repaus o parte din frunzele bătrâne se usucă și cad.

Te-ar putea interesa și
Cultivarea plantelor medicinale în sistem bio - trei povești de succes
Cultivarea plantelor medicinale în sistem bio. Cum să ai o afacere de succes

În populatiile de lavandă predomină formele în care înfloresc o singură dată în an, dar se găsesc și forme care înfloresc eșalonat sau de 2 ori in timpul vegetației. În decursul perioadei de vegetație lavanda parcurge următoarele faze:
- înfrunzire
- butonizare
- înflorit
- maturarea semințelor

Lavanda este o plantă foarte rezistentă care nu e afectată de temperaturi de plus 40 de grade Celsius sau minime de până la minus 20 de grade Celsius. Peste aceste extreme pot apărea probleme.
Lavanda poate............................

Citește aticolul integral pe Antena Satelor și află tot ce trebuie să știi despre cultivarea lavandei


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 1550


Mai multe titluri din categorie

Varujan Vosganian: Avem rezerve privind acest procent de 2% al contribuţiei de solidaritate, vom vorbi cu PSD

Varujan Vosganian: Avem rezerve privind acest procent de 2% al contribuţiei de solidaritate, vom vorbi cu PSD
Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat sâmbătă, la Oradea, că Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor are rezerve în legătură cu procentul de 2% - contribuţie de solidaritate...

Control al ANAF pentru identificarea companiilor care au avut contact cu Omnia Turism

Control al ANAF pentru identificarea companiilor care au avut contact cu Omnia Turism
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va începe în scurt timp un control pentru a identifica toate companiile care au avut contract cu Omnia Turism, control care ar putea să fie finalizat în ma...

Şedinţă operativă la Ministerul Turismului cu şefii ANAT, ANPC şi ANAF, sâmbătă

Şedinţă operativă la Ministerul Turismului cu şefii ANAT, ANPC şi ANAF, sâmbătă
Ministerul Turismului organizează sâmbătă o şedinţă operativă în vederea identificării soluţiilor pentru prevenirea şi evitarea situaţiilor similare cu cea generată de agenţia Omnia...

Banca Mondială: Economia României ar urma să crească peste potenţial în 2017 şi 2018

Banca Mondială: Economia României ar urma să crească peste potenţial în 2017 şi 2018
Economia României ar urma să crească peste potenţial în 2017 şi în 2018, a estimat Banca Mondială (BM), conform celei mai recente actualizări a raportului Economie regională, migraţie şi...

Nota de plată pentru dărnicia Guvernului aruncă la coş predictibilitatea fiscală

 Nota de plată pentru dărnicia Guvernului aruncă la coş predictibilitatea fiscală
Galerie Foto Maşina germană care porneşte la cheie în care promitea PSD să îmbarce România după câştigarea alegerilor dă rateuri din ce în ce mai des. Multe dintre măsurile incluse în...

Imigranţii din Italia generează un PIB mai mare decât al Ungariei 

Imigranţii din Italia generează un PIB mai mare decât al Ungariei 
Raportul anual privind economia imigraţiei prezentat de o organizaţie italiană în baza datelor furnizate de Banca Mondială arată că imigranţii din Italia, dintre care românii formează cea mai mare...

Românii pot să facă banking exclusiv pe mobil

Telekom România şi banca poloneză Alior Bank au lansat, ieri, Telekom Banking, un serviciu financiar care permite clienţilor să-şi deschidă un cont curent direct de pe mobil şi să beneficieze de un card de...

Primii cumpărători ai Oltchim. Chimcomplex, printre câştigători

Primii cumpărători ai Oltchim. Chimcomplex, printre câştigători
Companiile Chimcomplex Borzeşti, Dynamic Selling Group, ambele din România, şi Fondul de investiţii anglo-american White Tiger Wealth Management Ltd. au achiziţionat pachete de active ale Combinatului...

Redevenţe minime pentru zăcămintele din Marea Neagră

Redevenţe minime pentru zăcămintele din Marea Neagră
Companiile care dețin concesiuni de țiței și gaze în Marea Neagră îşi vor păstra actualul regim al redevenţelor pe toată durata contractului stabilit la semnarea acordurilor de concesiune a...

S-a stricat după doi ani! Noul pod de la Agigea, închis pentru reparaţii

S-a stricat după doi ani! Noul pod de la Agigea, închis pentru reparaţii
Noul pod de la Agigea, botezat Apolodor după numele constructorului, a fost închis pentru reparaţii după fix doi ani de la deschiderea sa, în octombrie 2015. Podul a fost un eşec major încă de la &...

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice cere demisia ministrului sănătăţii

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice cere demisia ministrului sănătăţii
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) îi solicită premierului Mihai Tudose demiterea ministrului sănătăţii, Florian Bodog şi a preşedintelui Casei Naţionale de...

Joaca de-a fiscalitatea alungă investitorii

Joaca de-a fiscalitatea alungă investitorii
Ministerul de Finanţe lucrează din nou la o altă formulă pentru plata defalcată a TVA, după ce premierul Mihai Tudose a anunțat că split TVA va fi obligatorie doar pentru firmele aflate în insolvență sau...

Nu putem trece la euro mai devreme de 10 ani

Nu putem trece la euro mai devreme de 10 ani
România trebuie să aibă o economie sănătoasă pentru a adera la zona euro în condiţii favorabile, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El a precizat că aderarea la zona euro este o ţintă...

Titularii de autorizaţii vor răspunde. Responsabili de deşeurile din construcţii

Titularii de autorizaţii vor răspunde. Responsabili de deşeurile din construcţii
Titularul unei autorizaţii de construire va fi responsabil de gestionarea deşeurilor, atingerea obiectivelor de reciclare, precum şi valorificarea acestora după ce autorităţile române vor adopta o...

Firma de familie a ministrului Turismului, abonată la programul „Laptele și milioanele”

Firma de familie a ministrului Turismului, abonată la programul „Laptele și milioanele”
Galerie Foto Cinci firme vor asigura programul „Cornul şi lapte­le” în judeţul Ialomiţa pentru următorii patru ani, pe baza unui acord-cadru de peste 22 de milioane de lei, fără TVA. Toate societăţile...
Serviciul de email marketing furnizat de