Unul din doi părinţi români resimt o mare presiune socială atunci când trebuie să le cumpere copiilor un telefon mobil. Aceştia sunt nevoiţi să se împrumute la prieteni, IFN-uri sau bănci pentru a face faţă rugăminţilor copiilor. Doar 3% dintre părinţi reuşesc să reziste insistenţelor şi să se menţină în bugetul planificat, cu mult mai puţin decât ceilalţi europeni.
Părinții sunt categoria de consumatori cea mai vulnerabilă la presiunea socială, fiind forțați să cheltuiască pentru copiii lor un buget mai mare decât își pot permite, potrivit unui Raport al Consumatorilor privind Plățile Efectuate, realizat de Intrum Justitia, în 24 de ţări. În România, părinţii îşi depăşesc bugetele nu numai în ceea ce priveşte telefoanele mobile (46%), ci şi pentru haine şi pantofi de firmă (44%) sau pentru echipamente sportive (18%) sau pentru vacanţe (16%).
Patru din zece părinți au experimentat presiune în ultimul an, simțindu-se fortați de către contextul social să cumpere pentru copiii lor lucruri cu care nu erau financiar confortabili.
Rețelele de socializare joacă de asemenea un rol important în crearea presiunii asupra consumatorilor moderni. 65% dintre românii intervievați au fost de acord cu afirmația “Rețelele de socializare mă fac să cumpăr mai mult decât aș avea nevoie”. La nivel european, media celor care au răspuns afirmativ la această întrebare este de doar 39%.
“Cumpărăm mai mult decât avem nevoie. Ne confruntăm cu lipsa educaţiei în administrarea unui buget de familie”,
Cătălin Neagu, director general Top Factoring