TVA-ul la carne şi produsele din carne ar trebui să scadă la 5% începând cu 1 ianuarie iar reprezentanţii industriei cărnii vor participe la discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional pentru a expune finanţatorilor internaţionali argumentele privind oportunitatea adoptării acestei măsuri.
“Obiectivul nostru este ca scăderea TVA de la 24% la 5% să fie preluată în bugetul anului 2015 cu acţiune imediată, de la 1 ianuarie”, a declarat, ieri, Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.
Potrivit acestuia, în proiectul de buget pe anul viitor, după informaţiile pe care le deţine, reducerea este prinsă la nivelul de 9%, dar măsura urmează să fie discutată cu reprezentanţii FMI.
“Ne-am dori să fim invitaţi şi noi pentru a ne prezenta punctele de vedere pentru că dincolo de regula de trei simplă a acestui act, respectiv cât încasează statul la 24%, cât ar încasa la 9% sau la 5%, există multe alte considerente pe care noi, organizaţiile profesionale, sindicale şi de consumatori la cunoaştem, le ştim, şi am dori să le prezentăm punctul nostru de vedere reprezentanţilor finanţatorilor internaţionali”, a precizat Alex Jurconi.
România în topul TVA la alimente
Statul colectează din cota de TVA de 24% la carne şi produse din carne aproximativ 450 - 500 de milioane de euro. Cu un TVA de 24%, România este în topul statelor europene cu cel mai mare TVA la alimentele de bază, fiind depăşită doar de Danemarca unde taxa este de 25%. Deşi Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului conservator a depus în urmă cu 8 ani în Parlament un proiect de lege care ar putea ieftini mâncarea, aleşii evită să ia o decizie în privinţa taxei pe valoare adăugată. Doar pâinea şi produsele de panificaţie beneficiază de TVA redus, de 9%.
În regiune, românii plătesc cel mai mare TVA la produsele agroalimentare. Spre comparaţie, în Bulgaria cota este de 20%, în timp ce în Ungaria este de 18%. Pentru restul produselor, vecinii unguri sunt impozitaţi cu 27%.
Jumătate din statele membre ale UE au sistem diferenţiat de TVA pentru alimente. În Spania şi Italia cota TVA este de 4% pentru alimente şi de 21% pentru restul produselor. Aceeaşi situaţie este şi în Franţa sau Germania. Sunt şi state care nu impozitează deloc alimentele. În Marea Britanie, Irlanda şi Malta TVA-ul la alimente este zero.
Campanie pentru reducerea TVA
Peste 204.000 de români au semnat petiţia de reducere la 5% a TVA la carne şi la preparatele din carne. Cei mai mulţi semnatari sunt din zona Bucureşti/Ilfov, urmaţi de arădeni şi braşoveni.
Asociaţiile profesionale din domeniul producţiei şi procesării cărnii, membre ale Federaţiei Naţionale Pro Agro (Asociaţia Română a Cărnii - ARC, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România - APCPR, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România - UCPR), în parteneriat cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului şi Ramuri Conexe 'SINDALIMENTA', Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România - ANPCPPSR şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România - AMRCR, au iniţiat în aprilie 2014 o campanie la nivel naţional, de reducere a TVA la carne şi la produsele din carne, în care sunt implicaţi şi consumatorii.