x close

Viscolul din Dobrogea turează la maxim energia eoliană

0
Autor: Cristian Anton 11 Ian 2017 - 17:59
Viscolul din Dobrogea turează la maxim energia eoliană Lemiuex/Getty Images/iStockphoto


Turbinele eoliene au asigurat aseară o producţie de 2.000 de MW şi au avut o contribuţie importantă la acoperirea consumului de electricitate, care este la niveluri record în aceste zile, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, la finalul comandamentului energetic de iarnă. Energia eoliană a acoperit 20% din consum, în condiţiile în care la nivel naţional se utilizează circa 9.700 de MW în perioada de vârf.

“Începem să avem o producţie mare şi pe zona de energie eoliană. Dacă ieri producţia era de 400 de MW, în acest moment suntem la 1.500 de MW şi în creştere. Estimăm că la vârful de consum, ora 19:00 - 20:00, să fie undeva la 2.000 de MW produşi din turbinele eoliene”, a spus ministrul. Petcu a adăugat că vitezele prognozate ale vântului pentru Dobrogea sunt optime pentru funcţionarea turbinelor eoliene. „Într-adevăr, turbinele au un sistem de protecţie în cazul în care vântul depăşeşte 80-100 km/h, dar, din ceea ce a emis ANM, vântul va fi undeva la 55-60 de km/h, deci optim pentru producţia de energie”, a adăugat demnitarul. El a adăugat că va avea loc o întâlnire între Hidroelectrica şi Apele Române, având în vedere faptul că debitul Dunării este foarte scăzut şi ar putea ajunge în următoarele trei zile la un minim de 1.800 de metri cubi pe secundă.

„Avem rezerve în lacuri, acumulate de-a lungul timpului, care ne dau un confort, iar pe hidro acţionăm doar când este nevoie de capacităţi suplimentare”, a dat asigurări ministrul. Petcu a mai spus că este nemulţumit de faptul că, în cadrul CE Oltenia, centralele nu au funcţionat la capacitate maximă. „M-a nemulţumit ce s-a întâmplat în ultimele luni la CE Oltenia, unde stocul de cărbune în mine este foarte bun, aproape de 400.000 - 500.000 de tone, din păcate transportul acestui cărbune către centrale nu a fost optimizat, n-a fost făcut în timp optim. Noi am suplimentat cu patru garnituri a câte 22 de vagoane cu locomotive echipate pentru transport. Au apărut probleme la descărcare, din cauza gerului, pentru că îngheaţă cărbunele, avem cantităţi pe care reuşim să le descărcăm în cursul zilei de astăzi, dar vom asigura vârful, vom continua ritmul de descărcare. Vom face o analiză să vedem de ce aceşti oameni care au condus şi au fost responsabili de acest lucru nu au evaluat şi nu au încercat să meargă şi pe o situaţie în care CE Oltenia ar putea să meargă la capacitate maximă cu toate grupurile şi cât, luând în calcul o vreme rea, cât ai putea să rezişti”, a susţinut ministrul.

România a consumat luni şi în noaptea de luni spre marţi o cantitate record de gaze naturale, respectiv 72,4 milioane de metri cubi pe zi. Pe partea de energie electrică, consumul de luni a fost de 9.700 de MW, nivel care a fost însă depăşit în luna decembrie 2016.

România bate în aceste zile toate recordurile la consumul de energie electrică şi gaze natural. Din fericire, resursele sunt suficiente chiar şi pentru export

 


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 2571


Mai multe titluri din categorie

Forţele Navale cumpără vin de la Biserică

Forţele Navale cumpără vin de la Biserică
Forţele Navale Române au cumpărat aproape 10 tone de vin, care trebuie să le ajungă până la sfârşitul acestui an. La un preţ mediu de 10 lei litrul, fără TVA şi în regim de en-gros,...

Statul român adună mărunţişul. Câştigul rămâne la bancheri

Statul român adună mărunţişul. Câştigul rămâne la bancheri
Sistemul bancar din România a obţinut un profit net de 2,7 miliarde de lei, aproximativ 600 de milioane de euro, în prima jumătate a acestui an, în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a...

Tovarăşii raportează recolte-record la hectar

Tovarăşii raportează recolte-record la hectar
România a depăşit anul acesta 10 milioane de tone la producţia de grâu, ceea ce nu s-a mai reuşit până acum, dar a înregistrat şi cea mai mare producţie de rapiţă din istoria ţării, de...

Brânza topită de atâta sare şi E-uri

Deşi se numără printre alimentele preferate ale românilor, brânza topită reprezintă o adevărată otravă pentru organismul nostru. Un studiu realizat de Asociația pentru Protecția Consumatorilor...

Corina Creţu a aprobat alocarea a 66,5 milioane de euro pentru continuarea a două mari proiecte de infrastructură a apei în România

Corina Creţu a aprobat alocarea a 66,5 milioane de euro pentru continuarea a două mari proiecte de infrastructură a apei în România
Aproximativ 66,5 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în două mari proiecte de infrastructură a apei în România. Cofinanţarea pentru faza a doua a proiectelor ...

Atenţie la comisioanele zero la carduri şi conturi bancare! Nu se aplică în orice situaţie

Atenţie la comisioanele zero la carduri şi conturi bancare! Nu se aplică în orice situaţie
Băncile comerciale se întrec în comisioane zero aferente contului current, cu sau fără virarea salariului. Sunt cazuri când banca începe totuşi să aplice comisioane conturilor curente fără...

Minerul, pensionara şi veterinarul, specialiştii Guvernului la Tarom

Minerul, pensionara şi veterinarul, specialiştii Guvernului la Tarom
Tarom este exemplul de manual al unei companii publice cu un potenţial economic uriaş, dar pe care managerii numiţi strict pe criterii politice de către stat o îngroapă în datorii. Pe o piaţă a...

Taxele mici, un mit? Salariatul român, pe picior de egalitate cu cel german

Taxele mici, un mit? Salariatul român, pe picior de egalitate cu cel german
Ţara noastră are printre cele mai mici taxe şi impozite din Uniunea Europeană, atât pe consum, cât şi pe venit şi afaceri. Mai prost stăm la contribuţiile sociale, respectiv la CAS (contribuţia...

Cât costă chiria pentru o garsonieră în marile centre universitare 

Cât costă chiria pentru o garsonieră în marile centre universitare 
În luna septembrie, înainte de începerea noului an universitar, cererea și, implicit, activitatea de tranzacțio­nare ajunge la apogeu pe piața închirierilor de garsonie­re....

Ce date sunt secrete la locul de muncă

Ce date sunt secrete la locul de muncă
Firmele care procesează date cu caracter personal vor fi obligate să aibă o persoană responsabilă cu protecția acestora, începând cu luna mai din 2018. Mai puţin cunoscut este că orice companie care...

Mobilierul românesc, preferat de nemţi şi francezi

Mobilierul românesc, preferat de nemţi şi francezi
Fabricile de mobilă din România au vândut mobilier în valoare de 2,5 miliarde de euro în 2016. Apropae 90% din producţie a fost exportată în special în Germania, Franţa sau...

Directorul general al TAROM și-a dat demisia (surse)

Directorul general al TAROM și-a dat demisia (surse)
Directorul general al TAROM, Eugen Davidoiu, și-a dat demisia din funcție, au declarat luni, pentru AGERPRES, surse guvernamentale. Conform surselor citate, premierul Tudose a discutat despre situația TAROM cu...

BNR ne linişteşte: oaspeţii plătesc icrele negre

BNR ne linişteşte: oaspeţii plătesc icrele negre
Banca Naţională a României (BNR) consideră „nefiresc” accentul pus de „Jurnalul Naţional” pe achiziţia de icre negre, „deoarece acest produs reprezintă mai puţin de 7 la sută...

Guvernul vrea să facă ordine pe piaţa apelor îmbuteliate

Guvernul vrea să facă ordine pe piaţa apelor îmbuteliate
Ministerul Economiei a elaborat un proiect de lege privind resursele hidrominerale prin care îşi propune să facă ordine pe piaţa apelor îmbuteliate, adică atât a apelor minerale naturale,...

Şeful fondului pentru IMM-uri nu are încredere în bănci

Şeful fondului pentru IMM-uri nu are încredere în bănci
Galerie Foto Administratorii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) câştigă sute de mii de lei pe an, au case şi terenuri, iar cumulul de funcţii bine plătite...
Serviciul de email marketing furnizat de