Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Congresul unui partid istoric precum PNL ar fi trebuit să fie o explozie de idei, un teren al confruntării doctrinare. În schimb, asistăm la o „metodă” importată din zonele mai puțin democratice ale politicii: modelul candidatului unic. Atunci când alegerea devine o simplă formalitate de validare a unui „ales” dinainte stabilit, termenul de „liberalism” este golit de conținut. Dacă în PSD sau USR am văzut această lipsă de curaj, când frica de a candida împotriva „șefului” a anulat competiția, PNL riscă să cadă în aceeași capcană a tăcerii subordonate.
Ceea ce observăm astăzi în PNL este o mutație genetică politică: „Pedeismul Liberal”. Această nouă formă de a conduce nu are nicio legătură cu tradiția brătienistă, cu respectul pentru instituții sau cu eleganța discursului intelectual. Este o formă de pragmatism rece, administrativ, care confundă partidul cu o corporație și cetățeanul cu o cifră într-un tabel Excel.
Această „școală de gândire”, dacă o putem numi așa, are o singură doctrină: grupul de interese, iar singura lege care guvernează acest cerc este „supraviețuirea prin control”. În această structură, valorile liberale sunt privite ca niște accesorii inutile, bune doar pentru discursuri electorale, dar ignorate total în procesul de luare a deciziilor. Este o guvernare fără busolă morală, în care singurul nord este menținerea la vârful ierarhiei cu orice preț.
Ilie Bolojan a fost vândut publicului ca fiind „garantul eficienței”. Totuși, sub masca administratorului sever se ascunde o realitate politică mult mai tulbure. Echipa sa, construită pe un fundament de tip PDL, aduce cu ea metodele vechi ale partidului care a pus statul sub bocanc: centralizarea puterii, disprețul față de consultarea bazei și tranzacționismul pur.
Marea problemă a echipei Bolojan nu este lipsa de competență administrativă, ci lipsa de identitate liberală. Ei reprezintă o formă de „tehnocrație partinică” ce răspunde doar în fața propriului grup de influență. S-a creat imaginea unui Bolojan salvator, dar rămâne întrebarea: pe cine salvează? Partidul sau interesele celor care au nevoie de o „locomotivă” pentru a-și păstra privilegiile? Atunci când una vorbești în conferințe de presă și alta faci în negocierile de culise, încrederea se dizolvă, lăsând în loc doar cinismul.
Într-un peisaj politic dominat de „yes-meni” și de teama de represalii, demersul lui Adrian Veștea de a încerca o mișcare în interiorul liberalismului merită o analiză serioasă. Dincolo de rezultatul final, curajul de a încerca să propui o alternativă, de a nu accepta „încoronarea” fără luptă, este un semn de vitalitate într-un partid care pare să fi intrat în moartea clinică a ideilor.
Veștea a înțeles, poate mai bine decât mulți alți lideri baricadați în birourile de la București, că PNL nu poate supraviețui dacă devine o anexă a unui singur grup de influență. Candidatura sa, sau măcar intenția de a genera o mișcare, este un strigăt de ajutor pentru un liberalism care refuză să fie înghițit de structura „pedeistă”. Într-o lume de „căței de casă”, orice formă de independență este privită ca o erezie, dar tocmai aceste „erezii” sunt cele care pot salva democrația internă.
Dacă PNL acceptă să meargă la Congres cu o singură opțiune, acesta va fi momentul în care va înceta să mai fie un partid liberal. Conceptul de „alegeri” nu trebuie diluat. Alegerile nu sunt un consens forțat, ci o competiție de viziuni. Atunci când eliminăm competiția, eliminăm progresul.
Uitați-vă la PSD sau la USR, acolo unde absența candidaturilor a transformat congresele în simple congrese de „preaslăvire” a liderului. PNL se mândrea cu faptul că este un partid viu, uneori chiar prea zgomotos, dar întotdeauna competitiv, iar abandonarea acestui principiu în favoarea unei stabilități aparente oferite de echipa Bolojan este un drum periculos. Un partid care nu mai are curajul să se oglindească în mai mulți candidați este un partid care se teme de propriii membri.
Suntem în punctul în care organizațiile județene sunt tratate ca niște feude, luate pe „CNP” de câte un lider care crede că partidul începe și se termină cu el. Aceștia, deveniți mici despoți locali, sunt cei care susțin „pedeismul liberal” pentru că un astfel de sistem le garantează impunitatea și controlul, în timp ce membrii de rând, parlamentarii care vin cu propriile idei, consilierii care au proiecte pentru comunitate, toți sunt striviți sub greutatea acestei mașinării de partid care nu mai are nicio legătură cu doctrina. Interesul grupului a înlocuit interesul național, iar rezultatul este o guvernare stearpă, lipsită de viziune economică sau socială, axată doar pe conservarea funcțiilor.
Astăzi, Congresul PNL nu este doar despre nume pe un buletin de vot, ci despre supraviețuirea unei idei care a născut România Modernă. Este sfâșietor să vezi cum sala în care ar fi trebuit să răsune dezbateri despre viitorul libertății devine un spațiu al tăcerii cumpărate și al aplauzelor regizate. Liberalismul nu a murit niciodată din cauza atacurilor din exterior, s-a ofilit mereu din interior, prin trădarea celor care au preferat confortul „găștii” în locul riscului de a fi liberi. Am ajuns să privim un partid care își devorează propriile valori pentru a face loc unui pragmatism rece, unei „echipe” care a uitat că politica este, înainte de toate, un serviciu adus adevărului, nu o tranzacție de culise.
Dacă vom lăsa ca termenul de „alegeri” să fie definitiv pătat de acest simulacru de unitate, vom pierde ultima ancoră care ne mai leagă de spiritul Brătienilor. Nu avem nevoie de o „gașcă de tovarăși” care să ne spună că totul este bine în timp ce partidul se scufundă sub greutatea propriilor compromisuri. Avem nevoie de curaj, de voci care să spargă monotonia obedienței și de lideri care să înțeleagă că liberalismul înseamnă, în primul rând, să ai puterea de a nu fi de acord, de a candida și de a crede că ideile sunt mai puternice decât grupurile de interese.
În acest ceas al deznădejdii politice, ar trebui să ne amintim cuvintele celui care a înțeles cel mai bine responsabilitatea de a fi liberal. Este un avertisment care ar trebui să răsune în mintea fiecărui delegat la Congres: „Sunteți, domnilor, reprezentanții unui partid care a făcut istoria României; nu lăsați ca istoria să se încheie cu voi dintr-o lipsă de caracter. ”
Până când nu vom reînvăța că „Prin noi înșine” înseamnă prin fiecare dintre noi, nu prin „ei pentru ei”, PNL va rămâne doar o fantomă glorioasă a ceea ce ar fi putut să fie. Este timpul să alegem între a fi „cățeii de casă” ai unei noi nomenclaturi sau a fi, în sfârșit, cetățenii liberi ai unui partid de oameni liberi.
Ciprian Demeter
Citește pe Antena3.ro
