x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vrei să te împrumuţi ieftin? Ia credit de afară!

Vrei să te împrumuţi ieftin? Ia credit de afară!

de IncomeMagazine    |    19 Oct 2012   •   08:12
Vrei să te împrumuţi ieftin? Ia credit de afară!
Sursa foto: Medioimages/Photodisc/Getty Images

Un împrumut bancar obţinut în străinătate poate fi o variantă mult mai ieftină pentru români. Deşi condiţiile privind veniturile şi garanţiile nu sunt ușor de îndeplinit, principala barieră - nerezolvată încă la nivelul Uniunii Europene - o reprezintă lipsa informaţiilor privind istoricul de bun sau de rău platnic. Vestea bună, dar numai pentru companii, este că, în ceea ce le privește, această chestiune a fost deja rezolvată. Băncile din 8 state UE au acces la datele necesare privind bonitatea.

 Din directivă în directivă, Uniunea Europeană extinde armonizarea mult prea diverselor economii care o compun, iar odată cu adoptarea monedei unice, intensificarea afacerilor dincolo de granițele naționale a devenit asul din mâneca marilor companii. Cu toate acestea, există încă multe diferențe între țările UE, în special în ceea ce privește legislația, fiscalitatea și gradul de dezvoltare economică. Deși discrepanțele împiedică astăzi ţările europene să joace pe picior de egalitate la nivelul concurenței - în timp ce o țară are o mână de lucru mai ieftină, alta percepe impozite sau taxe mai puţine – tot mai mulţi europeni percep beneficiile globalizării și devin din ce în ce mai interesați de ceea ce se numește comerţ transfrontalier cu bunuri și servicii, inclusiv cele din domeniul financiar.
 

Cum alegem banca şi ţara

În Europa, băncile din fiecare țară propun rate de dobândă foarte diferite. Dincolo de presiunea concurenţială, deosebirile sunt determinate și de notele acordate fiecărui stat de agențiile de rating. Ca atare, pentru a simplifica evaluarea diverselor oferte existente de-a lungul și de-a latul Uniunii, Comisia Europeană a armonizat – prin Directiva creditelor de consum - modalitatea de prezentare a ratelor. Este ceea ce se numește dobândă anuală efectivă (DAE) și care reprezintă cvasitotalitatea costurilor anuale ale unui împrumut. Deci, pentru a compara ofertele este suficientă compararea acestei DAE.

Dincolo de această armonizare însă, nivelul dobânzii anuale efective este influențat de ratingul țării. Această notă evaluează capacitatea unui stat de a-și onora angajamentele.

Citeste AICI despre oferta europeană de credite

Citeste si
TOP 10 cele mai stresante joburi din Romania
Cum va arata viitoarea harta a lumii
Un virus necrutator ar putea distruge omenirea in 5 ani
SUA au creat cea mai distrugătoare armă din istoria omenirii

 

×
Subiecte în articol: credit in strainatate DAE