Astăzi e ziua ta, Mircea Cornişteanu

A fost regizor angajat al Teatrului Naţional din Craiova vreme de 20 de ani, apoi a ales să lucreze la Nottara, în Bucureşti. Începând cu 1997 până în 2000 a condus Teatrul din Braşov, iar de atunci până în prezent este parte a Teatrului din Bănie. Este recunoscut pentru cea dintâi integrală Caragiale. A montat clasicii dramaturgiei precum Cehov sau Molière cu pasiune şi este autor al unei versiuni scenice pur şi simplu de neuitat după “Unchiul Vanea”.  S-a încumetat să joace în locul unui actor de la Craiova când acesta şi-a rupt piciorul, pentru că nu există piesă a lui Caragiale pe care să nu o cunoască pe de rost. Directorul Teatrului Naţional din Craiova, Mircea Cornişteanu, împlineşte în curând 70 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

A avut noroc că a făcut ce i-a plăcut
“Am avut noroc că nu m-am săturat, că nu m-am lăsat răpus de rutină”
“Nu a fost un an prea rău, a fost unul, hai să zicem, cam ca ultimii 40. A fost un an care ar fi putut fi ultimul ca director al Teatrului Naţional din Craiova. Am fost director aici în ultimii 14 ani şi am vrut (şi sper să-mi iasă) să închei directoratul cu cel mai important proiect care s-a făcut în teatrul românesc de la «Trilogia antică» a lui Andrei Şerban. Sunt câţiva ani de când încerc să-l conving pe Robert Wilson să lucreze la Teatrul din Craiova şi am reuşit. În ianuarie, domnul Wilson, împreună cu echipa lui, a venit la Craiova şi a repetat două săptămâni la viitorul spectacol care va avea premiera la început de iulie, «Rinocerii» de Eugen Ionesco. Este răspunsul lui la propunerea mea de a face un spectacol la Craiova. Evident că a avut toată libertatea să aleagă textul, pentru că nu este în poziţia de a lucra la comandă. Sigur că e posibil şi aşa, dacă eram Metropolitan Opera şi spuneam să pună în scenă o «Madama Butterfly». El putea să zică da sau nu, dar aşa a ales piesa şi am fost extrem de onorat şi de bucuros în acelaşi timp să aflu că piesa este una românească, a unui autor care reprezintă România indiferent că a devenit un mare scriitor francez. Cred că este cel mai important proiect pe care l-am făcut vreodată ca director. El va continua la 2 iulie, când Robert Wilson va reveni în România împreună cu echipa lui, evident alături de echipa Teatrului Naţional din Craiova, şi va continua repetiţiile. În cazul în care nu voi mai fi directorul Teatrului Naţional din Craiova, pentru că mi se va încheia contractul, este un rămas bun aşa cum mulţi şi-ar dori să-şi ia de la o instituţie pe care au condus-o atâta vreme. Vom vedea ce va fi. E proiectul managerial cel mai important pe care l-am dus la bun sfârşit. În rest, cea mai mare realizare a ultimului an este că am rămas la fel de sănătos ca până acum. Nu ştiu cum să mulţumesc celor care ne conduc de acolo, de undeva de Sus, că am avut 70 de viaţă sănătoşi. Nimeni nu îmi mai poate lua înapoi acest miracol şi puţină lume are parte de aşa ceva. Sper să-i am în continuare la fel de sănătoşi. În momentul în care se vor încheia, mi-aş dori să se întâmple brusc. Am avut noroc în viaţă. Am avut noroc că am făcut ce mi-a plăcut, ceea ce este destul de greu de comparat cu altele. Sunt fericit că am doi copii frumoşi, realizaţi, pe picioarele lor, care nu au nevoie de prea mult ajutor din partea mea. Sunt recunoscător că am avut noroc de o parteneră de viaţă extraordinară. Am avut noroc să cunosc artişti, nu ştiu câţi au avut acest noroc; am avut noroc că nu m-am săturat, că nu m-am lăsat răpus de rutină. Îmi place să merg la teatru, îmi place să lucrez cu tinerii, să ies dimineaţa în grădină şi să intru în casă seara târziu. Îmi place să conduc maşina repede. Sunt un norocos.”