Astăzi este ziua ta, Adrian Enache

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi artişti români, Adrian Enache împlineşte astăzi 47 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Noi, cei care slujim arta, trebuie să menţinem flacăra dragostei pentru rafinament şi valoare vie”
“Indiferent de vremuri, eu trăiesc foarte frumos pentru că mi-am impus asta cred că încă de când m-am născut. Sunt un tip foarte pozitiv, de aceea mi se spune «vitamina A». Am avut ca orice om multe vămi de trecut, dar le-am trecut cu bine, fiind foarte pozitiv. Din acest motiv, multă lume mă vrea în preajma ei pentru că induc o stare de bine. Ca artist liber profesionist joc de câte ori mi se oferă ocazia, însă fiind angajat al Teatrului «Constantin Tănase», publicul bucureştean mă poate vedea în fiecare week-end în spectacolele acestui teatru, pe 16 iunie, particip cu Teatrul «Constantin Tănase» la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, publicul din ţară mă poate vedea începând cu data de 27 iunie în turneul Catena, farmacia inimii, alături de Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Nico, Free Deejays, Andra şi alţi invitaţi, pe litoralul românesc voi începe din 11 iulie un turneu, la teatrele de vară. Deocamdată publicul moscovit se bucură de evoluţiile mele şi ale colegilor mei, în naţionala de fotbal a artiştilor pentru că în aceste zile ne aflăm la Campionatul Mondial de Fotbal al Artiştilor. După meciurile de fotbal urmează o competiţie a showurilor. Îmi voi petrece ziua de naştere aici. Ceea ce este inedit, nu mi s-a mai întâmplat niciodată, este faptul că îmi voi petrece ziua alături de poporul rus, fiind şi Ziua Naţională a Rusiei şi, ca surpriză, domnul Vladimir Putin, care se pare că are o viaţă asemănătoare cu a mea, a anunţat că va organiza un meci de fotbal între politicienii ruşi şi o selecţionată a artiştilor din lume. Poate voi avea ocazia să ciocnesc o cupă de şampanie cu Vladimir Putin de ziua mea şi a Rusiei. Mi-aduc aminte că acum câţiva ani a venit George Bush în România, eu eram invitat de Teo, la Pro TV. Am aflat atunci că suntem născuţi în aceeaşi zi, aşa că am cântat pentru fostul preşedinte al Americii «Just a gigolo».

Părinţii mei spun, şi le mulţumesc din suflet pentru educaţia aleasă de care am avut parte, că de la 4 ani mă urcam pe mese, luam ştecherul de la fierul de călcat, pe post de microfon, şi cântam cam tot ce era la modă la vremea respectivă. Mi-aduc aminte în mod special de două piese pe care le cântam ­ «Trecea fanfara militară»  a lui Dan Spătaru şi «În grădina bucuriilor» a Margaretei Pâslaru. Eram o prezenţă foarte activă şi la grădiniţă, apoi la şcoală, eram primul ales pentru a participa la serbări, iar în perioada liceului mi-am descoperit gustul pentru rock. Am studiat trupele vremii AC/DC, Scorpions, Iron Maiden, am fost cooptat în cea mai bună trupă a oraşului meu, Galaţi, Phoebus, am activat vreo 10 ani în această trupă, cu rezultate notabile la festivalurile de rock din România, luam marele premiu, fapt ce a atras atenţia trupei Compact, care m-a solicitat să fiu solistul lor pentru că Paul Ciuci pleca în acea perioadă în America. Am fost foarte onorat, având doar 19 ani, să fiu solistul trupei Compact, dar părinţii mei şi-au dat seama că nu aveam cum să fiu solistul unei trupe profesioniste fără să renunţ la şcoală. Mi-am continuat studiile, am terminat Facultatea de Metalurgie. Între timp făceam şi folbal, eram fotbalist la Galaţi, la lotul naţional de juniori. Probabil era prea mult pentru activitatea extraşcolară. Şi atunci am fost nevoit să aleg. Prima mea dragoste rămâne fotbalul şi m-am gândit că o să am timp să cânt, dar punând capul pe pernă mi-am dat seama că-mi lipseşte muzica, dormeam şi cu ghetele de fotbal sub pernă, dar şi cu microfonul, nu ştiam ce să fac. Am făcut şi muzică, şi fotbal până la un anumit nivel şi iată că viaţa mi-a dăruit cel mai frumos cadou ­ faptul că pot îmbina cele două activităţi, una ca meserie, mă refer la artă, iar cealaltă ca şi pasiune serioasă, la nivel de fotbal european, mondial. Viaţa a fost foarte generoasă cu mine, sunt foarte fericit că le pot face pe amândouă, mai ales că şi copiilor mei li s-a întipărit această pasiune, fetiţa mea deja a debutat ca interpretă, este solicitată, cântă cu mine, iar David este înnebunit după fotbal, a început antrenamentele la o şcoală europeană de fotbal. Ce poate face mai fericit un părinte decât să vadă că visele lui sunt continuate de copii?

Ca să fii mulţumit, ca artist, în România de astăzi, trebuie să închizi ochii la ce se întâmplă în jurul tău, să-ţi creezi propria lume şi să trăieşti acolo. Pentru că ceea ce se întâmplă, ce se promovează este ruşinos, scandalos, dar adevăratele valori rămân, dovadă că ele trec proba timpului. Este loc şi pentru valori autentice şi pentru gusturi rafinate. Trebuie ca noi, care slujim arta, să menţinem flacăra dragostei pentru rafinament şi valoare vie. O să luptăm cu buruienile din showbiz, cu tot ceea ce se promovează la televiziune în goana de a aduce rating de proastă calitate.
În general am fost gratulat cu multe premii, însă nu pot spune că sunt foarte mulţumit, întotdeauna e loc şi de mai bine. Am obţinut premii internaţionale, am ajuns să cânt în deschiderea idolului meu, Tom Jones. Consider că atât cât mi-a dat Dumnezeu e memorabil pentru mine, dar consider că El mai are încă foarte multe surprize pentru mine. Rămân aceeaşi fire optimistă şi spun că Dumnezeu guvernează toată activitatea mea. Sunt un tip foarte credincios. Sunt întrebat în peregrinările mele ce locuri m-au impresionat cel mai mult. Israelul rămâne ţara în care am simţit forţa lui Dumnezeu şi sprijinul încărcat de tot ceea ce este bun. O să revin în această iarnă în Israel cu un turneu, pentru a cincea oară.

Cred că trebuia să fiu mai incisiv în meseria asta, să apăs acceleraţia mai mult, dar eu fac parte din categoria artiştilor de bun simţ care trebuie descoperiţi, am doza mea de modestie care mă domină şi atunci mă mustră ideea asta că aş fi putut reuşi mai mult. Mă felicit că am rămas acelaşi tip optimist, care se bucură pentru simplul fapt că deschide ochii într-o nouă zi, că soarele îi zâmbeşte şi că poate comunica cu semenii săi, motto-ul meu în viaţă fiind «să rămânem oameni măcar atâta timp cât nu am descoperit că putem fi altceva». Mici bucurii pentru unii, dar foarte mari pentru mine. Iubesc viaţa cu fiecare dimineaţă şi cu fiecare cer înstelat după o zi de muncă. Îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce-mi dă şi consider că pentru mine viaţa abia începe.”