x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cele mai vândute cărţi în anul 2013

Cele mai vândute cărţi în anul 2013

de Sebastian S. Eduard    |    06 Ian 2014   •   16:34
Cele mai vândute cărţi în anul 2013
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
Ultimul Dan Brown, Lucian Boia sau “Viciile domnului Grey” printre preferinţe...

2013 a fost un an în care piaţa de carte a continuat să sufere pierderi. Nu numai la noi, dar şi pe plan mondial. România pare a se alinia acestei tendinţe nu numai din punctul de vedere al scăderii unităţilor vândute, cât şi din punctul de vedere al titlurilor care au atras. Într-un top al celor mai vândute titluri întâlnim ultimul roman Dan Brown, dar şi trilogia lui El. James...

În România nimeni nu adună vânzările. Este şi imposibil atâta vreme cât editurile refuză să dea cifre, iar atrunci când o fac devin suspecte. Vă propunem în cele ce urmează un top al celor mai bine vândute titluri din reţeaua Diverta, cea mai mare reţea de librării din România. Evident că nu avem pretenţia că acest top este unul definitiv, dar are o valuare cel puţin orientativă.

Top 5

Cel mai vândut titlu din 2013 a fost “Inferno” (Dan Brown, Ed. Rao). A fost urmat de cartea “De ce e Romania altfel?” (Lucian Boia, ed. Humanitas), seria “Jurnalul unui Pusti” (Jeff Jinney, Grupul ed. Art), trilogia “Cele 50 de vicii ale domnului Grey” (EL. James, Ed. Trei) şi seria “Secretul” (Rhonda Byrne, ed Adevăr Divin)
Deşi “Inferno” nu a avut succesul estimat, având în vedere popularitatea de care s-au bucurat titlurile anterioare ale lui Dan Brown, a reuşit ca în doar 3 luni şi jumătate să urce pe primul loc în topul celor mai vândute cărţi în Diverta în 2013. Locul al doilea este ocupat de un autor român, cu un titlu foarte apreciat, ceea ce nu putem să spunem că este o surpriză. Seria “Jurnalul Unui Puşti este veterana topurilor de vânzări. Ajuns la cel de-al şaptelea volum, seria se menţine, în continuare, între preferinţele publicului, fiind foarte, foarte solicitată.

Trilogia lui EL James se afla în topul vânzărilor încă din 2012 şi nu putem să nu remarcăm apetitul publicului român pentru acest gen de literatură, în condiţiile în care o altă trilogie similară – “Crossfire” - are vânzări foarte bune şi ea.

Ultimul loc din top 5 nu este nici el o surpriza, cărţile din seria “Secretul” fiind printre cele mai vândute titluri de foarte multă vreme şi nu dau semne să îşi piardă din popularitate.

Autori români

Un top al autorilor români îl are în frunte pe Lucian Boia, urmat de Neagu Djuvara, Aurora Liiceanu, Dan Puric şi Irina Binder.
Aşa cum se observă din topul celor mai vândute titluri, cea mai căutată este, în continuare beletristica, însă autoeducarea începe să câştige foarte mult teren. Se observă o creştere a preferinţelor publicului pentru acest domeniu în ultimii ani, îndeosebi pentru subdomeniile ezoteric şi spiritualitate. Seria – “Secretul – Magia – Puterea” se află în topul celor mai vandute titluri din acest an, iar Irina Binder, autoarea celebrilor “Fluturi” ocupa poziţia a cincea în clasamentul celor mai vânduţi autori români.

“Segmentul de autoeducare este în continuă dezvoltare. Clienţii sunt din ce în ce mai orientati către latura spirituală şi, ca şi în anul precedent, vânzările pe titlurile încadrate în această categorie, sunt în creştere. Complementar, se observă o creştere şi pe segmentul cărţilor de hobby, în strânsă legătură cu un trend crescător şi în rândul produselor “art&craft” destinate activităţilor de tipul “do-it-yourself”. Cultivarea pasiunilor este o direcţie în care Diverta doreşte să se extindă, astfel că am început în unele magazine să organizăm diverse ateliere/evenimente dedicate”, au declarant reprezentanţii Diverta.

Autoeducare


În categoria autoeducare, dezvoltare personală cele mai vandute titluri in 2013 au fost urmatoarele:
1. Secretul – Rhonda Byrne; 2. Secretele Succesului - Dale Carnegie; 3. The Power – Puterea - Rhonda Byrne; 4. Magia (Secretul) - Rhonda Byrne; 5. Fluturi (2 Volume) - Irina Binder;

“Un alt trend crescător se observă şi la cărţile pentru copii, categorie cu potenţial, datorat diversităţii si modului atractiv în care arată acum majoritatea cărţilor pentru copii. De altfel, creşterea interesului pentru cărţile pentru copii şi pentru jucăriile creativ-educative ne-a determinat să organizăm săptămânal, în toate cele 25 de magazine ale noastre, evenimente creative pentru copii. Ele se întâmplă cu regularitate sâmbăta de la ora 12.00 şi nu puţine sunt dăţile în care organizăm sesiuni de lectură creativă, tocmai pentru a încuraja cititul în rândul celor mici”, au adăugat reprezentanţii Diverta.

×