Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Simon Toyne avea o foarte promiţătoare carieră în televiziune când a decis să renunţe. Şi bine a făcut, pentru că acum are o şi mai promiţătoare carieră ca scriitor. Primul său roman, “Sanctus”, a fost tradus în 27 de limbi. A urmat “Cheia”, volum care se lansează în aceste zile şi în România, la Editura All, în prezenţa autorului. Va urma “The Tower” - Simon Toyne a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări...
Povestea creerii volumului “Sanctus”, tradus acum în 27 de limbi, pare ireală (sau cel puţin aşa apare citind articolul din Wikipedia). Chiar aşa s-au petrecut lucrurile?
Simon Toyne: Povestea pe care o găsiţi pe Wikipedia reflectă în totalitate adevărul. Am renunţat la serviciul meu interesant şi liniştit din televiziune şi mi-am stabilit un termen de şase luni pentru a scrie o carte. În loc să stau acasă, am decis să plecăm undeva, întreaga familie, gândindu-mă că dacă nu voi reuşi să scriu cartea, cel puţin voi rămâne cu amintirea unei experienţe frumoase. Am ales Franţa pentru că atât eu cât şi soţia mea vorbim cât de cât limba franceză şi ca să ne încadrăm într-o anumită sumă de bani, am mers iarna, când chiria este mult mai mică. Şi am plecat la drum, soţia mea şi cu mine, cu o dubiţă şi o maşină burduşite mai ales cu lucrurile copiilor pe care urma să le aranjăm în căsuţa noastră închiriată, şi am luat feribotul către Franţa. Planul era să încercăm să dormim în cele patru ore cât dura traversarea canalului şi apoi să conducem în celelalte opt ore, cam cât dura drumul până la noua noastră casă. Din păcate, iarnă fiind, rafale de vânt învolburau apele canalului, aşa că nu am putut dormi deloc şi am ajuns în Franţa morţi de oboseală începând să căutam un hotel. Am ajuns în Rouen odată cu ivirea zorilor şi, în vreme ce priveam clopotniţa catedralei, mi-a răsărit în minte citatul lui Ralph Waldo Emerson, care se găseşte acum la începutul cărţii: “Omul e un zeu în ruină.” A fost ceva cu imaginea acelei clopotniţe şi cu citatul şi jocul de cuvinte cu Rouen, că ceva s-a stârnit în mintea mea încât după câteva ore de somn şi un drum de opt ore, am stabilit finalul romanului “Sanctus”. După patru ani, povestea continuă.
Ce a presupus, dincolo de asta, lucrul la “Sanctus”?
În acest moment, acţiunea celor trei părţi ale cărţii încă îmi stăruie în minte, dar sunt aproape de finalul ultimei părţi. După, voi trece în revistă toate ideile care mă bântuie şi voi alege acea poveste care mi se va părea cea mai convingătoare şi mă voi pune pe scris. Poate că vor mai fi şi alte poveşti stabilite în Ruina, dar momentan sunt prea aproape de acest loc, pentru a putea fi obiectiv. Oricum, indiferent de ce voi scrie data viitoare, cu siguranţă va fi un alt thriller puternic.
Aţi lucrat în televiziune şi evident intuiţi potenţialul volumului. Ne putem aştepta la o ecranizare?
Au fost multe discuţii pe această temă, dar lucrurile de genul acesta curg de obicei cu încetinitorul. Scenariul meu implică ideea ca trilogia să devină un serial TV, ca “Urzeala tronurilor”, în acest fel nefiind obligat să tai din personaje sau din poveste.
În acest moment sunteţi scriitor 100%. Vă mai gânditi la o carieră în televiziune, în paralel cu cea literară?
În acest moment scrisul îmi ocupă tot timpul încât nu mai am loc şi de proiecte de televiziune. Desigur că îmi face plăcere să mă gândesc că poate în viitor le-aş putea combina, poate atunci când cărţile se vor transforma în serialul acela TV de care vorbeam mai sus.
Dupa “Sanctus” a urmat “The Key”. Se stie deja ca vorbim de o trilogie…Aţi stabilit titlul la cea de-a treia carte? Ne puteţi spune ceva despre acţiunea ei? Da, ştiu, noi jurnaliştii suntem întotdeauna grăbiţi…
“Sanctus” a fost dedicat în primul rând personajului Liv, personajul feminin central, şi călătoriei sale în descoperirea adevărului în privinţa propriei identităţi, prin revelarea Sacramentului, un secret vechi şi periculos. “Cheia” este povestea lui Gabriel, principalul personaj masculin şi legătura lui şi a destinului său cu secretul. Cea de-a treia carte, “The Tower”, uneşte destinele celor doi. Urmărind descoperirea de la finalul lui Sanctus, lumea se rupe în două: pe de o parte planeta este tulburată de fenomene extreme ale vremii, pe de altă parte o plagă biblică se împrăştie în lume. Toată lumea simte nevoia să se întoarcă acasă. Unii cred că este pedeapsa lui Dumnezeu şi că Ziua Judecăţii de Apoi se apropie. Alţii cred că Sfârşitul va veni treptat. Dar toţi sunt de acord că ceva se va întâmpla, doar că nu ştiu ce anume. Gabriel şi Liv sunt singurii oameni care chiar ar putea schimba ceva, dar pentru a salva lumea, se văd în postura de a-şi sacrifica propria lor fericire.
Pe pagina dvs de net scrieţi că sunteţi foarte încântat că ajungeţi în România. Să fie Mitul Dracula de vină?
Toate ţările au eroii lor de poveste. În Anglia îl avem pe Sherlock Holmes, voi îl aveţi pe Dracula. Ca scriitor, întotdeauna sunt interesat să văd locurile unde s-au născut marile poveşti, poate pentru că tot sper ca inspiraţia lor magică să mă atingă şi pe mine. Pe când lucram în televiziune, mai-mai să vin în România de două ori, pentru o emisiune de călătorii, dar au fost anulate de fiecare dată, iată însă că a treia oară a fost cu noroc, şi mi-a plăcut la nebunie când în sfârşit am ajuns aici, odată cu “Sanctus”. M-au bucurat mai ales oamenii, care oricum sunt de fiecare dată cel mai frumos lucru în toate ţările pe unde ajungi.
Ce intentionati sa vizitati?
Mă îndoiesc că voi avea timp să vizitez ceva. Când am fost la Bucureşti, anul trecut, pentru lansarea lui “Sanctus”, nu am apucat să văd nimic altceva decât studiourile unor televiziuni şi Romexpo, unde se desfăşura Târgul de Carte Gaudeamus. Editorii mi-au organizat timpul cu interviuri şi m-au muncit din greu, ceea ce a fost bine pentru mine. Mă apropii şi de termenul limită pentru încheierea celui de-al treilea roman din Trilogie, “The Tower”, aşa că probabil orice minut liber pe care îl voi prinde îl voi petrece în faţa calculatorului.
Care sunt scriitorii pe care îi admiraţi cel mai mult? Clasici sau contemporani…
Dintre clasici sunt mare fan Dickens. “Casa umbrelor” se numără printre cărţile mele preferate. Thomas Harris este scriitorul contemporan pe care îl apreciez cel mai mult. Cred că “Dragonul Roşu” şi “Tăcerea mieilor” sunt două capodopere. Ca să vă dezvălui un secret, recitesc “Tăcerea mieilor” de fiecare dată înainte de a începe un nou roman, doar ca să-mi reamintesc de nivelul la care vreau să ajung.
Stephen King sau Dan Brown?
Stephen King oricând. Pentru generaţia mea, el a fost un scriitor de căpătâi. Îmi aminstesc la şcoală de copii care chiar dacă nu prea citeau, citeau totuşi cărţile lui King. Iar exemplare ale ultimelor sale cărţi treceau de la unul la altul. Lucrurile care îl fac remarcabil pentru mine sunt imaginaţia lui extraordinară şi modul în care scrie cu atâta uşurinţă, cu atâta fluiditate încât face ca imposibilul să devină posibil.
Care sunt obiceiurile dvs atunci când scrieţi? Scrieti dimineaţa, seara? Calculator, maşină de scris? Cu cafea, fără…
Una dintre cheile succesului când vine vorba de scris este rutina. Pentru a putea scoate câte o carte pe an, trebuie să lucrez într-un anumit ritm, şi împart perioada până la deadline, astfel încât să ştiu cât timp acord fiecărei părţi din roman pentru a nu depăşi termenul limită.
În fiecare zi, la aceeaşi oră mă aşez la scris şi încerc să mă concentrez doar pe ce se află în faţa mea în orele dedicate scrisului – fără internet şi alte lucruri care mă pot distrage. Am trei copii, doi la şcoală, şi încerc să-i folosesc pe ei ca instrument de măsurare a timpului. Aşa că în fiecare dimineaţă mă trezesc la şase şi scriu cam o oră, până să se trezească ceilalţi. Intervalul acesta este cel mai productiv, casa fiind tăcută şi nimic nu îmi distrage atenţia. Apoi mă opresc ca să pregătesc micul dejun, să duc copiii la şcoală şi să plimb câinele, apoi la ora zece sunt înapoi aşezat la birou şi lucrez neîntrerupt până la trei fix, când se întorc copiii de la şcoală. Dacă nu îmi ating numărul de cuvinte scrise pe care le stabilisem pentru ziua respectivă sau dacă trebuie să scriu un nou capitol, îmi continui treaba şi după-amiaza. Îmi închei întotdeauna ziua de lucru în mijlocul unei acţiuni, niciodată la finalul unui capitol, pentru că este mai uşor să încep din acel punct a doua zi, decât să o iau de la capăt cu ceva nou. Scriu prima ciornă la calculator, apoi o scot la imprimantă şi fac tot felul de însemnări cu pixul pentru a pregăti a doua ciornă. Fiecare carte până ajunge la final este întâi de toate un teanc mare de ciorne. Şi beau MULT ceai. Sunt englez până la urmă...
“Interesant şi palpitant… De-abia aşteptăm întoarcerea în Ruina, unde mai sunt o mulţime de poveşti care aşteaptă să fie spuse.”
The Sun
Citește pe Antena3.ro
