x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film ”Closer to the moon” şi byron deschid Festivalul de Film Istoric Râşnov

”Closer to the moon” şi byron deschid Festivalul de Film Istoric Râşnov

de Sebastian S. Eduard    |    13 Iul 2014   •   17:49
”Closer to the moon” şi byron deschid Festivalul de Film Istoric Râşnov

Râşnovul se identifică cu istoria cinematografiei româneşti, aici fiind locul în care s-au filmat o mare parte din filmele cu temă istorică ale cinematografiei româneşti. Aşadar, organizarea unui festiva de film aici nu a fost întâmplătoare. Festivalul a crescut, vizibil, de la an la an şi, iată este acum la cea de-a şasea ediţie.

Acest festival de film contribuie an de an la impunerea oraşului Râşnov drept capitală a filmului istoric în România. Festivalul include proiecţii de filme şi documentare inedite, dezbateri cu istorici şi martori ai evenimentelor istorice, discuţii cu actori şi regizori, prezentări de carte, concerte şi expoziţii. Organizatorii estimează că peste 12.000 de vizitatori vor participa anul acesta la eveniment.

Densitate de evenimente

Festivalul de Film Istoric Râşnov este organizat în Cetatea Râşnov şi la Cinematograful Amza Pellea. De-a lungul a zece zile turiştii pot participa la peste 40 de proiecţii de filme (Cinematograf, Grădina Cetăţii Râşnov). Mai mult, evenimentul este susţinut de 10 evenimente speciale (Grădina Cetăţii Râşnov, Biserica Evanghelică şi Cinematograf), 23 prelegeri şi dezbateri (Cinematograf), 2 expoziţii (Cetate, Turnul Bathory şi târguri de carte. La eveniment participă peste 40 de invitaţi speciali (istorici, regizori, diplomaţi, jurnalişti, producători etc.).

Ediţia cu numărul şase a Festivalului de Film Istoric Râşnov, ce se va desfăşura între 1 şi 10 august 2014, va fi deschisă de cea mai recentă producţie a regizorului Nae Caranfil, “Closer to the moon”, şi de concertul trupei de rock alternativ byron. Programul complet al festivalului va cuprinde peste 40 de filme documentare şi de ficţiune, concerte şi evenimente speciale, cărora li se vor adăuga dezbateri legate de temele festivalului - “Marele Război”, “Anul 1989” şi “Los Angeles 1984”.

Filme documentare
Printre producţiile ce vor fi proiectate la Festivalul de Film Istoric se numără documentarele “Ultima redută”, regizat de Nicholas Dimăncescu, “În spatele cortinei” de Bogdan Mustaţă şi “Premier Noël dans les tranchées”, în regia lui Michael Gaumnitz, “Une promesse”, cel mai recent film al regizorului francez Patrice Leconte, excepţionalul “La grande illusion” a lui Jean Renoir, drama “La France” semnată de Serge Bozon, “Die Männer der Emden”, regizat de Berengar Pfahl şi “Walesa: Man of Hope”, în regia lui Andrzej Wajda.

Temele festivalului
Dezbaterile vor analiza temele festivalului, iar printre lectori se numără personalităţi precum istoricii Adrian Cioroianu, Horia Şerbănescu, Georgeta Filitti şi Liviu Tofan, jurnalistul Sever Voinescu, profesorul Laurenţiu Damian, eseistul Theodor Paleologu, ambasadorii Sergiu Celac şi Sorin Ducaru, economistul Ionuţ Dumitru ş.a. Ambasadorul Slovaciei, domnul Jan Gabor şi profesorul Jan Rydel din Polonia vor fi printre lectorii străini ai Şcolii de Vară.

Ediţia 2014 va celebra împlinirea a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluţia din 1989 şi 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984, care va fi marcată prin prezenţa mai multor sportivi români de marcă.

×
Subiecte în articol: Festivalul de Film Istoric Râşnov