x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cod Roşu în cinema. Filmul “Nymphomaniac Vol II”, interzis în cinematografele din România. Aşa, şi?

Cod Roşu în cinema. Filmul “Nymphomaniac Vol II”, interzis în cinematografele din România. Aşa, şi?

de Sebastian S. Eduard    |    29 Ian 2014   •   18:06
Cod Roşu în cinema. Filmul “Nymphomaniac Vol II”, interzis în cinematografele din România. Aşa, şi?

Un caz aproape nostim de cenzură s-a petrecut în cursul zilei de ieri. Un film, care urma să intre în sălile de cinema, a fost interzis. Este responsabilitatea comisiei de rating a CNC să dea (sau nu) undă verde filmelor să intre în cinematograf. Aşa că după ce au vizionat filmul “Nymphomaniac Vol II”, membrii respectivei comisii au arătat cu degetul mare în jos. Evident că ştirea a făcut oculul blogosferei, iar blogosfera a arătat la rândul ei comisiei un deget. Cel inelar, în sus.

La urma urmei, în filmul lui Lars Von Trier, ca şi în viaţă, este vorba de degete. Ce-i drept danezul le arată în toată splendoarea lor - mai mici, mai mari, în combinaţie cu diferite orificii – dar în cele ce urmează nu o cronică de film intenţionez să fac. Calificam acest caz de cenzură drept “nostim”. Evident că pentru distribuitor (Independenţa Film) nu a fost deloc nostim să aducă un film al unui regizor supertitrat (76 de premii internaţionale, o nominalizare la Oscar) şi să-şi vadă munca aruncată la coş.

Pentru mine, însă, a fost nostim. Până la urmă bravo mie că am avut puterea să mă mai amuz prins - redacţional vorbind -  între accidentul din Apuseni şi nămeţii din Buzău. Nu-i aşa?

După cum spuneam, blogosfera a reacţionat pe loc. Ca un bulgăre, care se rostogoleşte la vale, cazul s-a amplificat. O poză de acum zece ani, publicată în Playboy, a unei membre din consiliu a inflamat spiritele. Un jurnalist de la B1 care se semnează pe Facebook cu numele de familie Schengen a luat sabia Sfântului Gheorghe în mână şi s-a grăbit să apere libertatea de vizionare, uitând că, atunci când e vorba de sex, sau de comisii, trebuie să fim minim doi. Şi, în consecinţă, decizia se ia în grup. “Când ai un ciocan în mână, toate lucrurile din prejma ta îţi vor părea cuie”, spunea marele legislator Murphy.

Bulgărele a continuat să se rostogolească, Lars von Trier devenise spre sfârşitul zilei un adevărat Adrian Iovan care încercase să salveze conştiinţe, dar nenorociţii din comisii se opuseseră.

A intrat în scenă, călare pe un cal alb, politicul. Mă rog, ăla care nu participa la dezăpezire. Senatorul Georgică Severin, Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului “a luat cunoştinţă cu surprindere şi îngrijorare” de cele întâmplate. “Decizia comisiei C.N.C. nu poate să nu ne aducă aminte de alte astfel de tentative, făcute în numele moralei publice şi a unei false pudori, care au avut ca subiect opere ale unor creatori de artă de valoare mondială, precum Gustave Flaubert, sau ale unor mari scriitori români, precum Geo Bogza”, se arată spre finalul comunicatului.

Ce ar mai fi de spus? Că, da, comisia s-a reîntrunit în cursul zilei de miercuri. Că a mai vizionat o dată filmul. Cu scârbă, presupun. Că în cursul zilei de joi va da un verdict, care va suna cumva în genul sentinţelor cu suspendare din ultima vreme. Şi că “Nymphomaniac Vol II”, sperăm, va intra în cinematografe. Ca şi Vol I, care fusese admis cu trei săptămâni mai devreme. Nu de alta dar trebuie să ne aliniem standardelor internaţionale. Trebuie să păstrăm aparenţele. Ce dacă degetele ne sunt îngheţate?


×