x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Antonio Dos Santos îi învață pe români capoeira, o artă marțială braziliană

Antonio Dos Santos îi învață pe români capoeira, o artă marțială braziliană

16 Iul 2015   •   16:34
Antonio Dos Santos îi învață pe români capoeira, o artă marțială braziliană

Antonio Dos Santos, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, din 24 iulie, în noul sezon “Splash! Vedete la apă”, este instructor de capoeira, considerată o artă marțială braziliană, respectiv un dans de luptă cu origini africane.

“În România, sunt instructor de capoeira, de 11 ani. Însă înainte am predat cursuri și în Turcia, Grecia, Olanda, Bulgaria, Franța, Tunisia, ca să amintesc doar câteva țări”, ne-a declarat Antonio.

Antonio Dos Santo a început să practice acest sport în copilărie, în Brazilia natală, datorită bunicului patern, Leandro, cel care l-a și crescut. Ulterior, a devenit dansator profesionist.

Primul său contract de dansator de capoeira s-a desfășurat în Turcia. Acolo s-a îndrăgostit, la prima vedere, de o româncă, înaltă și frumoasă, pe nume Daniela, care i-a devenit soție. Din 2008, Antonio s-a stabilit în România și predă capoeira, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Capoeira a fost dezvoltată în Brazilia, în principal, de sclavii africani începând cu secolul al XVI-lea. Capoeira este cunoscută pentru mișcări rapide și complexe, folosind în principal puterea, viteza și loviturile de picior.

×