x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Premiera IComedy, lider de piaţã. Antena 1 conduce clasamentul de audienţã la nivelul întregii zile

Premiera IComedy, lider de piaţã. Antena 1 conduce clasamentul de audienţã la nivelul întregii zile

21 Sep 2013   •   11:00
Premiera IComedy, lider de piaţã. Antena 1 conduce clasamentul de audienţã la nivelul întregii zile
Sursa foto: MIHAI STETCU/Mihai Stetcu/www.mihaistetcu.com

Mihai Bendeac şi Mikey Hash şi-au adjudecat prima poziţie în clasamentul audienţelor în rândul publicului din mediul urban cu premiera IComedy, un nou show de comedie marca Antena 1, care îmbinã umorul inedit de televiziune cu umorul din online. Printre subiectele tratate de trupa de actori s-au numãrat asearã tablourile furate şi arse, mult mediatizata relaţie dintre Antonia şi Alex Velea, dar şi apariţia lui Gigi Becali la meciul România – Turcia, interpretat impecabil de Mihai Bendeac.

Premiera show-ului a adus în faţa televizoarelor aproximativ 732 000 de telespectatori din mediul urban, impunându-se ca lider de piaţã, cu un rating mediu de 7% şi 14.9% cotã de piaţã.

În minutul de aur, 21:46, 1 826 000 de telespectatori la nivel naţional urmãreau IComedy, în vreme ce programul oferit de Pro Tv era urmãrit de doar 838 000 de telespectatori.

Prezenţi în numãr foarte mare în faţa televizoarelor, românii au ales ieri producţiile Antenei 1, postul din Bãneasa cucerind clasamentul de audienţã la nivelul întregii zile, pe toate segmentele de public. Astfel, Antena 1 a înregistrat ieri pe Whole Day un rating mediu de 2.8% şi o cotã de piaţã de 16.6% pe targetul comercial al staţiei 18-49 urban, clasând principalul competitor, Pro Tv, pe poziţia secundã. Ierarhia s-a pãstrat şi la nivel urban, Antena 1 înregistrând un rating mediu de 2.9% şi 14.7% cotã de piaţã, în vreme ce Pro Tv înregistra 2.6% rating şi 12.9% cotã de piaţã.

Şi ieri, telespectatorii au rãmas aproape de Simona Gherghe, aceştia preferând Acces Direct în detrimentul emisiunii „La Mãruţã”. Astfel, Acces Direct a înregistrat ieri un rating mediu de 3.9% şi o cotã de piaţã de 18.6% la nivelul targetului comercial, 18-49 urban, în vreme ce Pro Tv înregistra atunci doar 2.5% rating şi 12.1% cotã de piaţã. Ierarhia s-a pãstrat şi la nivelul targeturilor all urban şi naţional.

Avându-l ca invitat pe Cãtãlin Oprişan, redactor-şef a1.ro, care a vorbit despre revenirea în grilã a unor super producţii de divertisment precum Next Star, X Factor sau IComedy, Observator 16 s-a impus ca lider de piaţã la nivelul tuturor categoriilor importante de public. Astfel, jurnalul prezentat de Mihaela Cãlin a adus în faţa televizoarelor, în medie, 143 000 de telespectatori din targetul comercial al staţiei, 18-49 urban, înregistrând un rating mediu de 2.5% şi 16.2%, aproape dublu faţã de programul oferit de Pro Tv în acelaşi interval orar.

×
Subiecte în articol: IComedy audiente media