Ne-am obişnuit ca la fiecare ediţie, preselecţia naţională pentru Festivalul Eurovision să se fie “împănată” cu câte un scandal. Anul acesta, în centrul atenţiei este Luminiţa Anghel. Înainte de marea finală, artista a făcut o declaraţie care frizează paranormalul: “Am fost atacată energetic de forţe oculte. Mi-au atacat gâtul şi capul! Am fost la biserică, dar m-am simţit în continuare rău. E timpul să ne obişnuim cu gândul că există şi astfel de atacuri energetice”. Cu sau fără atacuri energetice, Luminiţa Anghel s-a prezentat în finală cu piesa “Unique”, reuşind să primească nota zero de la Ştefan Naftanailă. “Este inadmisibil ca un om de radio care a fost la aproape toate concursurile Eurovision internaţionale, împreună cu echipa României, să considere că nu merit nici măcar un punct. Este un şoc pentru mine şi pentru toată echipa mea că acest domn a ales să nu-mi acorde nici măcar un punct”, a declarat Luminiţa. La rândul său, Ştefan Naftanailă şi-a motivat notarea astfel: “Am votat ţinând cont de calitatea piesei, a interpretării şi de capacitatea interpretului de a face faţă acestui concurs”. Această explicaţie nu a clarificat nimic, ci a stârnit nedumeriri. Până şi Dan Manoliu (manager de proiect) a ţinut să precizeze: “A fost o surpriză pentru mine votul lui Ştefan Naftanailă, care este un profesionist al radioului public, dar criteriile după care a votat îi aparţin în totalitate”. Tot o surpriză a fost şi alegerea finală! Cezar Ouatu, supranumit “The Voice”, a ieşit marele câştigător. El a obţinut cele mai multe puncte în urma cumulării votului publicului şi al juriului. Piesa “It’s My Life”, compusă de Cristian Faur, a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor (9.774, dintr-un total de 42.567), obţinând 12 puncte din partea acestora, cărora li s-au adăugat 8 puncte de la juriul de specialitate.
Emoţionat până la lacrimi, artistul nu a rămas fără cuvinte... de mulţumire: “Le mulţumesc fanilor! Nu e nimic fals, datorită vouă am ajuns aici şi datorită vouă trăiesc un vis. Până în urmă cu puţin timp, nu eram cunoscut în ţară, iar în trei săptămâni am câştigat atâţia prieteni! Mulţumesc mult familiei, fraţilor mei de acasă, mamei mele şi tatălui, care mă priveşte din cer”.
Locul al doilea a fost obţinut de Electric Fence, cu 19 puncte (12 juriu şi 7 televot), iar locul al treilea a fost prins de Luminiţa Anghel (10 puncte juriu, 8 puncte televot).
Anul acesta, la ediţia Eurovision de la Malmo participă 33 de ţări, dintre care 16 concurează în prima semifinală, cea din 14 mai, iar 17 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, din 16 mai. România va intra în partea a doua a semifinalei din 16 mai, alături de Israel, Norvegia, Albania, Ungaria, Elveţia, Georgia, Grecia şi Armenia. În prima parte din cea de-a doua semifinală vor concura Letonia, Azerbaijan, Malta, Islanda, San Marino, Macedonia, Finlanda şi Bulgaria.
“Cezar Ouatu, prin vocea sa, aşezată de compoziţia lui Cristian Faur, nu are decât două opţiuni: să ducă România în finală şi apoi foarte sus”, spune Dan Manoliu. Bineînţeles că există şi varianta, mai puţin fericită, ca Europa să nu aprecieze stilul lui Cezar Ouatu, ci să-l perceapă ca pe o “ciudăţenie” deloc interesantă. Cu vocea sa specială, de “soprană” şi cu înfăţişarea sa de bariton, Cezar s-ar putea să surprindă audienţa de la Malmo. Dacă va surprinde plăcut sau neplăcut, asta nu ştim. Poate că ar trebui să-şi controleze mai bine mimica şi gesturile specifice muzicii de operă. Dar este posibil ca tocmai acest tip de expresivitate corporală, combinată cu cele n-şpe octave pe care le poate duce, să ne asigure un loc în istoria Eurovisionului.
O singură amărăciune, totuşi. Deşi au fost multe compoziţii bune în această competiţie (parcă mai bune ca niciodată), piese cu texte în limba română au fost doar două, dintre care numai una s-a calificat în finală. De fapt, ce ţară reprezentăm la Eurovision?
Cine e şi de unde vine?
Cezar Ouatu s-a născut într-o familie de muzicieni, studiind pianul de la vârsta de 6 ani. A terminat liceul de muzică Carmen Sylva din Ploieşti, apoi secţia canto clasic la Conservatorul G.Verdi din Milano, una dintre cele mai importante şcoli de muzică din lume. A câştigat premii la importante concursuri internaţionale de canto în Barcelona, Dresda, Milano, Monaco, San Marino. Are o carieră de peste 10 ani în lumea operei internaţionale, cu spectacole în cele mai mari săli şi teatre din lume. Din 2012, a decis să abordeze genul pop opera, îmbinând cele două genuri, într-un concept inovativ şi original pe plan mondial. Pentru acest an, Cezar are deja în plan două colaborări internaţionale de anvergură, alături de Andrea Bocelli şi Angela Gheorghiu, urmând ca în acelaşi an să lanseze un single scris special pentru el de legenda muzicii electronice, Vangelis.
Puncte câştigate
Juriul de specialitate al finalei selecţiei naţionale a fost compus din Ştefan Naftanailă, realizator Radio România; Mihai Ogăşanu, compozitor; regizorul muzical Alexandra Cepraga; compozitorul Eduard Cârcotă; compozitorul Andrei Tudor; artista Crina Mardare şi preşedintele juriului - compozitorul George Natsis.
Robert Turcescu şi Casa Presei s-au clasat pe a patra poziţie (2 puncte juriu şi 10 televot), iar Elena Cârstea a ocupat locul al cincilea (7 puncte juriu, 4 televot). În clasamentul final, Tudor Turcu s-a clasat al şaselea (4 puncte juriu, 6 televot), urmat de Al Mike feat. Renée Santana (6 puncte juriu, 2 televot). Cu 0 puncte de la juriu şi 5 din partea telespectatorilor, Narcis Iustin Ianău a ocupat poziţia a opta, la fel ca FreeStay (5 puncte juriu, 0 televot). Penultimele locuri au fost ocupate de Cristian Prăjescu (0 puncte juriu, 3 televot) şi Ovidiu Anton (3 puncte juriu, 0 televot). Clasamentul se încheie cu Andrei Leonte (1 punct juriu, 1 televot).