x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Dan Negru a descoperit-o pe mini Cornelia Rednic!

Dan Negru a descoperit-o pe mini Cornelia Rednic!

15 Mai 2013   •   16:10
Dan Negru a descoperit-o pe mini Cornelia Rednic!

O nouã ediţie Next Star revine joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1. Şi în aceastã sãptãmânã, cei cinci juraţi, Lora, Pepe, Maria Cârneci, Vasile Muraru şi Connect-R vor asista la un spectacol savuros şi vor trăi alături de cei mici cele mai naturale şi frumoase emoţii, reacţii şi poveşti. Micuţa Veronica l-a impresionat pe Negru încã de la preselecţii, la doar cinci ani interpretând excepţional o melodie a Corneliei şi a lui Lupu Rednic. Negru nu a putut rata ocazia de a-i face o bucurie micuţei, aşa cã i-a invitat în platou pe cei doi artişti. 

Având ca prima regulã diversitatea, preselecţiile Next Star au adus în faţa juriului unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Alãturi de Veronica, telespectatorii vor putea descoperi mâine searã unii dintre cei mai simpatici copii, într-o competiţie plină de voie bună, dar şi de emoţie, la finalul căreia cel mai carismatic dintre ei va câştiga un premiu substanţial, de 20.000 de euro.Nu rataţi mâine searã, de la 20:30, o nouã porţie de spectacol savuros, în compania celor mai talentaţi copii ai României.

×