x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Noul solist Rezident EX ovaţionat la Timişoara

Noul solist Rezident EX ovaţionat la Timişoara

20 Iul 2014   •   17:53
Noul solist Rezident EX ovaţionat la Timişoara

Primul concert Rezident Ex cu noul solist vocal a avut loc recent în Timişoara iar cei prezenţi (printre care reputatul jurnalist Zoli Varga) au concluzionat: Sebastian a trecut cu brio examenul publicului. După show, acesta a declarat pentru Pressalert: “Nu am încercat să imit pe nimeni, aceasta este vocea mea. Nu am cum să o schimb. Exact aşa am cântat şi alături de Blind Spirits. Normal că am avut ceva emoţii înainte, dar odată ajuns pe scenă mi-au trecut instantaneu. A fost un debut reuşit şi încă de la primele acorduri am simţit că spectatorii m-au primit cu braţele deschise. M-am simţit de parcă ne cunoşteam de multă vreme. A fost un feedback extraordinar din partea publicului căruia ţin să-i mulţumesc pentru această seară memorabilă”. Rezident Ex a filmat la Bucureşti câteva cadre pentru viitorul videoclip “Lasă-mă să zbor”, la toamnă va fi un turneu în câteva oraşe iar noul album va apărea în cursul anului viitor.



×
Subiecte în articol: Rezident Ex