După primele trei evenimente marca ACOUSTIC MAGIC NIGHTS (Mircea Vintilă & Brambura, Harry Tavitian, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă), în clubul Tribute va fi un eveniment dedicat iubitorilor de muzică pop-rock, dar şi de jazz. Ovi & The Masters (Virgil Popescu, Puiu Pascu, Titi Herescu şi Alex Man) vor oferi o seară magică, la Tribute, pe 30 noiembrie.
După o activitate prodigioasă în afara ţării, în principal în Norvegia, dar în timp muzica l-a purtat din Japonia până în… Groenlanda, după o memorabilă prezenţă la Cerbul de Aur, Ovi s-a făcut cunoscut pe deplin de publicul din România datorită performanţei de a se clasa, alături de Paula Seling, pe locul 3 la ediţia din 2010 a concursului Eurovision. Compoziţia sa “Playing With Fire” a înregistrat frumoase succese internaţionale, reuşind să intre în clasamentele din mai multe ţări europene, în special în zona scandinavă.
Ovi lucrează intens la o nouă piesă care va fi definitivată tot în colaborare cu producători scandinavi şi a cărei destinaţie finală, se pare, că va fi concursul Eurovision. Până atunci, continuă activitatea concertistică, alături de câţiva muzicieni cu vechi state de serviciu pe scena românească, şi nu numai: Alex Man (chitară), Virgil Popescu (bass), Puiu Pascu (pian) şi Titi Herescu (tobe), reuniţi sub numele de The Masters.
În această formulă prestigioasă, vă puteţi bucura de muzica lui Ovi pe 30 noiembrie, în Tribute, după ora 20:30. Un bilet costă 30 de lei.
Rezervări se pot face la numărul: 0728. 742. 883.