x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Sezonul al șaptelea continuă cu Bootcamp-ul ”X Factor”!

Sezonul al șaptelea continuă cu Bootcamp-ul ”X Factor”!

20 Noi 2017   •   18:06
Sezonul al șaptelea continuă cu Bootcamp-ul ”X Factor”!

Emoțiile cresc, începând cu această săptămână, când show-ul X Factor trece din faza audițiilor în etapa următoare, cea a Bootcamp-ului! Cei mai talentați concurenți au fost selectați pe sprânceană, iar dintre sutele de concurenți, doar câțiva au trecut prin sita fină a celor patru jurați.

Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au făcut echipele pentru Bootcampul din cel de-al șaptelea sezon ”X Factor”! Astfel, Horia Brenciu va avea grupa peste 24 de ani, Ștefan Bănică jr va avea grupa de băieți, Delia – pe cea de fete, iar Carla’s Dreams, juratul care a câștigat sezonul al șaselea, va fi mentorul grupurilor.

Edițiile de Bootcamp vor fi difuzate astfel: joi, 23 noiembrie, grupa lui Ștefan Bănică jr – băieți, iar vineri, 24 noiembrie, grupa Deliei – fete. Săptămâna viitoare, Horia Brenciu intră în scenă vineri, 1 decembrie, cu grupa de peste 24 de ani, iar pe 7 decembrie Carla’s Dreams ne prezintă grupurile de anul acesta.

Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

 

Delia, Horia Brenciu. Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams vor alege componența perechilor care vor intra apoi la Dueluri, pe 8 decembrie, de la ora 21.15. Astfel, doar jumătate dintre aceștia vor trece în etapa următoare, cea a Galelor Live.

 

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa galelor Live, iar dacă acesta este unul dintre cei 8 finaliști, se califică în etapa Galelor următorul clasat.

 

×
Subiecte în articol: X Factor