x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Taylor Swift, mai "combativă" ca niciodată pe noul ei album, ce a fost lansat vineri

Taylor Swift, mai "combativă" ca niciodată pe noul ei album, ce a fost lansat vineri

11 Noi 2017   •   17:20
Taylor Swift, mai "combativă" ca niciodată pe noul ei album, ce a fost lansat vineri

Cântăreaţa americană Taylor Swift afişează o nouă atitudine în "Reputation", noul ei album de studio ce a fost lansat vineri, în care artista pop-country se arată mai "combativă" şi mai "răzbunătoare" în comparaţie cu precedentele materiale discografice ale sale, informează AFP. 

Primul extras pe single de pe noul album, "Look what you made me do" ("Uite ce m-ai făcut să fac"), este revelator în acest sens. În videoclipul acestei piese, vedeta americană agită o bâtă de baseball, pregătită să spargă toate obiectele dintr-o cameră, în puternic contrast cu piesele de pe precedentul album de studio al ei, "1988", lansat în anul 2014, în care artista se amuza pe seama fostelor sale cuceriri amoroase. 

Taylor Swift marchează o nouă etapă în evoluţia ei artistică şi prin intermediul cântecului "I did something bad" ("Am făcut ceva rău"), întrucât pronunţă în versurile acestui single o expresie considerată vulgară. "Nu regret absolut nimic/ Pentru că ţi-ai căutat-o", se adresează cântăreaţa unui bărbat de care este nemulţumită. 

Vedeta de 27 de ani a introdus întotdeauna elemente autobiografice în cântecele sale şi, de această dată, una dintre ţinte este fără îndoială rapperul Kanye West. Muzicianul de culoare a întrerupt-o în timp ce susţinea un discurs de acceptare a unui premiu pe care îl primise la gala MTV Awards din 2009 şi a declarat pe scenă că acel trofeu ar fi trebuit să revină cântăreţei Beyonce. Taylor Swift şi Kanye West au avut un dezacord public - prin intermediul unor declaraţii de presă - şi anul trecut. 

Noua critică adusă lui Kanye West este destul de surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât, pentru prima dată, Taylor Swift se aventurează în domeniul muzicii rapp, după ce a reuşit să facă o tranziţie de succes de la muzica country din debutul carierei sale la muzica pop în ultimii ani. 

Astfel, cântăreaţa a colaborat la piesa "End Game" cu rapperul Future şi cantautorul britanic Ed Sheeran, un prieten apropiat al ei, compunând un single cizelat cu fineţe, pe ritmuri pop şi hip-hop. 

Deşi a devenit mai incisivă pe noul album al ei, Taylor Swift depune eforturi pentru a-şi păstra o reputaţie imaculată în viaţa privată. Vedeta a avut puţine apariţii publice pentru a promova cel de-al şaselea album din carieră, mulţumindu-se să comunice pe reţelele de socializare cu fanii ei. 

După ce a făcut campanie împotriva serviciilor de streaming muzical, în special contra platformei Spotify, Taylor Swift a renunţat în cele din urmă la acel conflict deschis. Decizia nu a împiedicat-o să păstreze albumul "Reputation" în afara serviciilor online timp de cel puţin o săptămână, sperând să îşi maximizeze astfel vânzările pe suporturi fizice ale noului material discografic.AGERPRES

×