Nu departe de oraşul Sfântu Gheorghe, drumul ce te poartă pe şoseaua ce şerpuieşte printre dealurile înverzite spre Miercurea Ciuc, te conduce mai întâi către satul Arcuş. La mică distanţă de intrarea în localitate, am descoperit un grandios castel ce păstrează poveşti frumoase, despre baluri şI oameni importanţI ai vremurilor trecute şI, aşa cum i-a fost menirea şi destinul, duce povestea mai departe şI în prezent. În acest cadru mirific, Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, în parteneriat cu Asociaţia de Tineret Ecou şi Centrul de Cultură Arcuş, au organizat, în perioada 21-25 aprilie, prima ediţie a Festivalului Internaţional al Naiului “Gheorghe Zamfir”. Evenimentul – cu totul deosebit – s-a desfăşurat în trei localităţI: Braşov, Sfânu Gheorghe şI Arcuş. De altfel la Braşov, la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Pavel, s-a dat startul acestei prime ediţii a Festivalului Internaţional al Naiului. În ciuda unei ploi năprasnice, maestrul Gheorghe Zamfir a pus în nai, ca întotdeauna, genialitate, şI a încântat publicul duminică seara, cu un recital extraordinar susţinut alături de maestrul Christian Micşunescu, sosit special de la München pentru Festival şI pentru acest concert memorabil de de orgă şi nai.
Luni, 22 aprilie, galeria de artă amenajată în fostul grajd al caselului de la Arcuş, a dezvăluit celor prezenţI o faţetă mai puţin cunoscută a maestrului Zamfir: cea de pictor. Lucrările muzicianului sunt impresionante, în culori vii. Maestrul Zamfir a redat sunetul în nuanţe puternice, îmbinate cu grijă, şI a reflectat în pictură, între altele, momente de referinţă din istoria României, pornind de la naşterea monstruosului comunism până la înlăturarea acestuia şI aşezarea firească, în locul elementului negativ înlăturat, a semnului Sfintei Cruci. Galeria de la Arcuş cuprinde şI peste 30 de discuri de aur şi platină (din cele peste 120 pe care-a obţitnut în urma numeroaselor milioane de albume vândute). Acestea au fost expuse alături familia naiului modern, creată de muzicianul Zamfir. Vernisajul expoziţiei a creat emoţii în rândul tuturor celor prezenţI, atât pentru cei care l-au redescoperit şI, mai ales, pentru cei care i-au fost alături o viaţă întreagă, încă din copilărie, între ei - maestrul Miltiade Nenoiu, Preşedintele Uniunii Muzicienilor din România. “ Au trecut 65 de ani de când am păşit în Liceul de Muzică “Dinu Lipatti”, acolo unde, şI eu, şI maestrul Zamfir am avut norocul de a avea cei mai mari profesori, salvaţI de directorul nostru de la canal. A mers cu lista la Gheorghe Gheorghiu Dej şI i-a solicitat cei mai buni profesori pentru elevii Şcolii de Muzică. Cu maestrul m-am întâlnit apoi la Conservator, unde am fost colegi, pentru ca, peste ani, sa devenim din nou colegi la Universitatea de Muzică”, a accentuat maestrul Nenoiu.
Marţi, 23 aprilie, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, muzicianul le-a pregătit o surpriză elevilor Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” şI Liceului Tehnologic “Constantin BrâncuşI”, unităţI de învăţământ pe care le-a vizitat. În amfiteatrul Colegiului Naţional “Mihai Viteazul”, maestrul Zamfir a povestit cu haz întâmplări din vremea liceului precum şI momente de glorie din diferite colţuri ale Planetei. Alături de Christian Micşunescu a susţinut un dialog extraordinar nai-orgă. În seara de 23 aprilie, Centrul de Cultură Arcuş a găzduit un Concert Cameral extraordinar ce a evidenţiat genialitatea componistică a muzicianului Gheorghe Zamfir. Alături de Zamfir au evoluat oboistul Adrian Petrescu (prim-oboist al Filarmonicii “George Enescu”) şi Cvartetul Tiberius, de la Târgu Mureş. Concertul susţinut de maestrul Zamfir la Arcuş a adus pentru a doua oară primăvara. Din lăzile cu partituri pe care le are acasă, Gheorghe Zamfir a ales câteva lucrări camerale, pentru patru, cinci şi şase instrumente. Majoritatea compoziţiilor au fost prezentate în premieră mondială. “Cvintetul fluturilor” a adus în imaginaţia fiecărui spectator fluturi albi şI multicolori zburând prin poieni, sub mângâierea razelor soarelui. “Cvintetul plopilor” a redat perfect agitaţia frunzelor de plop în bătaia vântului, în timp ce “Sextetul cedrilor”, o piesă extrem de grea, aşezată în scenă alături de Adrian Petrescu, prim-obolist al Filarmonicii “George Enescu”, a dovedit încă o dată genialitatea compozitorului Gheorghe Zamfir. Maestrul a avut totodată prilejul de a asculta “Cvartetul Îngerilor”, - o piesă specială în interpetarea Cvartetului Tiberius.
Nici preşcolarii nu au fost uitaţi. Micuţii de la grădiniţa “Csipike” l-au întâmpinat pe muzician cu pâine şI sare şI, drept răsplată pentru ospitalitatea lor, au primit în dar o carte de basme: “Poveştile lui Zamfir”, lansată cu această ocazie.
Joi, 25 aprilie, pe scena Teatrului din Sfântu Gheorghe, maestrul Gheorghe Zamfir încheie Festivalul care îi poartă numele cu un concert extraordinar cu taraful alături de care a cunoscut gloria pe multe scene ale lumii.