x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Din toamnă, teatru modern la Buzău

Din toamnă, teatru modern la Buzău

de Maria Sârbu    |    26 Mai 2014   •   17:52
Din toamnă, teatru modern la Buzău
Sursa foto: Ion Tăbăcaru

O impresionantă clădire din Buzău (aflată pe lista monumentelor istorice), în care îşi au sediu Muzeul judeţean, Teatrul de proiecte “George Ciprian” şi Centrul judeţean de cultură şi artă, a fost reabilitată, în mare parte, cu fonduri europene şi în curând va fi din nou la dispoziţia publicului. Încă nu s-a stabilit când se va tăia panglica, dar Teatrul “George Ciprian” îşi va deschide stagiunea la toamnă în spaţiile refăcute, modernizate. Mulţi manageri de teatre din Bucureşti şi din ţară ar putea fi invidioşi: sala de teatru arată minunat. În plus, există acum şi o sală studio. Totul e făcut, cum se spune, gospodăreşte. Sunt condiţii excelente de prezentat spectacole. Şi de văzut spectacole. Este un dar pentru actorii care vor juca aici, este un dar şi pentru publicul avid de teatru. S-a văzut şi la ediţia a XI-a, recent încheiată, a Galei VedeTeatru. Chiar dacă sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, unde s-au jucat majoritatea spectacolelor din festival, nu a oferit condiţii tehnice necesare prezentării unor producţii teatrale complete, locuri libere nu au fost. Doar la reprezentaţia Companiei Teatrale “Vouă” (fostul Grup “Vouă”) sala nu s-a umplut, dovadă că publicul de teatru e mai puţin interesat de divertisment.

Programul Galei VedeTeatru a inclus montări care au putut fi uşor adaptate spaţiului amintit. Publicul a fost impresionat de: “Mazl-tov... and Justice for All!” de Andrei Munteanu (Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti), “Angajare de clovn”, regia Daniel Bucur (Teatrul “George Ciprian”), “Cină cu prieteni”, regia Claudiu Goga (ArCuB), “Necuvinte”, regia Adrian Nour (Compania Passe-Partout Dan Puric) sau de producţia Teatrului Nottara, “Matrimoniale”, regia Diana Lupescu, căreia juriul format din cinci reprezentanţi ai publicului i-a acordat premiul pentru cel mai bun spectacol, unicul premiu al secţiunii. Acelaşi juriu a acordat cele două premii, pentru interpretare – actor, actriţă - la secţiunea “Vedeta de mâine”, secţiune ce a cuprins trei spectacole studiu de licenţă anul III UNATC, jucate la Cafeneaua Artiştilor. Premianţii sunt: Vasile Revnic (“Îmi place cum miroşi”) şi Lia Sinchevici (“Prânzul cel lung”).

Au fost şi evenimente conexe, la Bibliotecă; printre acestea – evocările Ştefan Iordache, Irina Petrescu, George Constantin – Cristian Munteanu. O expoziţie de păpuşi, organizată de Teatrul Ţăndărică, a încântat publicul de orice vârstă. Gala s-a încheiat în Parcul Crâng cu un minunat concert - “Click pe voci!” al Companiei All's Choir and Ballet.

×