Terapia cu dulceaţă

L-a surprins pe Tudor Gheorghe pe cănd acesta voia, intr-un mod original, să uite de gustul vremurilor "de aur".

L-a surprins pe Tudor Gheorghe pe cănd acesta voia, intr-un mod original, să uite de gustul vremurilor "de aur".

Actorul şi căntăreţul Cristian Popescu l-a cunoscut pe Tudor Gheorghe prin anii ’66 -’67. "Nu incepuse incă să cănte. Eu mă lansasem deja in muzică şi terminasem şi IATC-ul. Il văzusem pănă atunci in piese de teatru. Cănd s-a hotărăt să debuteze in muzică, mi-a cerut sfatul: «Cristi, eu vreau să mă apuc de căntece populare, de rapsodii. Oare-i bine ce fac?». L-am sfătuit să-şi urmeze chemarea sufletului. El nu este promotorul unui anume gen, ci a fost şi rămăne un rapsod popular, asemenea lui Anton Pann. Face adevărate show-uri, de cade lumea pe jos in sală, intensifică la maximum emoţiile publicului. L-am apreciat nu doar pentru talentul lui imens şi pentru vocea lui, unică in Romănia, ci şi pentru inteligenţă, dovedită in activităţile extrascenice. In plus, imi insuflă respect şi faptul că nu a făcut nicicănd şuşe sau spectacole insăilate. A apărut doar in manifestări de anvergură, atent pregătite, de mare impact."

VORBE CU MIEZ. "Pe lăngă darul vocii, il are şi pe cel al vorbirii", spune Cristian Popescu. "Tudor vorbea şi vorbeşte intre texte, dar grăieşte cu miez, nu cum fac mulţi interpreţi, care anunţă doar titlul melodiei pe care o vor cănta. De aceea, tovarăşa de frunte de pe atunci, Elena Ceauşescu, a inceput să-l cenzureze, să nu-i permită să facă atătea spectacole pe căt şi-ar fi dorit. Pentru un artist de talia lui, a fost foarte greu. Energia debordantă de care dădea dovadă il făcea să suporte cu greu opreliştile."

GUSTUL AMAR AL ZILEI. "Eram intr-o vară la Mamaia, susţineam spectacole la malul mării, şi m-am intălnit cu Tudor. Eu aveam cazare, apartament, diurnă, mă rog, tot tacămul. Pe vremea aceea, artiştilor li se ofereau nişte condiţii bune, nu ca azi, cănd impresarii se răzgăndesc mult prea des in privinţa plăţii. Nu-mi mai amintesc dacă Tudor Gheorghe avea atătea facilităţi, dar l-am invitat: «Hai să dormi cu mine!». «Da, bătrăne!», mi-a răspuns. Seara, ne-am pregătit de culcare. Eram in pijama şi il văd că incepe să halească cu poftă dintr-un borcan cu dulceaţă. M-am luat de el: «Ce faci, Tudore? Mănănci cam mult dulce inainte de culcare. Ce te-a apucat?». «Vreau să uit de gustul amar al zilei de azi», mi-a replicat el. Evident, era vorba nu de ziua care tocmai se incheia, ci de perioada pe care o traversam, cu restricţii de tot felul, mai ales pentru artişti. Chiar dacă a fost amăruie, aproape oftată, replica lui m-a distrat enorm", mai spune Cristian Popescu.

Ia te uită ce mai fete

Cristian Popescu a terminat IATC in 1967 (cu 10 pe linie). A fost in aceeaşi promoţie cu Mitică Popescu, Carmen Galin, Gicu Calboreanu şi Cristina Stamate. Nu a profesat actoria, fiind sătul de duşmăniile din breaslă. Dar s-a apucat serios de căntat. In 1965 s-a lansat cu ocazia căştigării unui concurs la TVR, obţinănd "Cupa de cristal", trofeu răvnit de 12 căntăreţi. Au urmat mai multe şlagăre: "Ia te uită ce mai fete", "A doua tinereţe", de George Grigoriu, "Gabriela", de Temistocle Popa şi "M-am născut in Romănia". era priceput la "materia" spectacole cu subtext

Spectacolele de dinainte de Revoluţie stăteau sub semnul cenzurii. Artiştii incercau să găsească portiţele prin care mesajele să străbată, cumva, spre public. "Făceam spectacole cu subtext, care să poată trece de cenzură, dar să şi fie gustate la maxim", spune Cristian Popescu. "Tudor Gheorghe era foarte priceput la «materia» asta. Doar de aia aveam amăndoi Actoria in spate, nu? Cel mai fain era cănd eram pe scenă alături de un actor sau căntăreţ şi il imitam, iar publicul, avăndu-l in faţa ochilor, putea să vadă căt de mult reuşeam asta. In săli era, atunci, haz nebun."

Corina Chiriac era cea mai temătoare

Cristian Popescu i-a cunoscut şi a căntat cu toţi marii interpreţi. "Mulţi sunt acum, din păcate, in uitare, pentru că se promovează multă muzică de slabă calitate şi ei nu mai au loc: Petre Geambaşu, Adrian Daminescu, Doina Spătaru, fata ei, Mălina Olinescu, şi mulţi alţii. Chiar am căteodată impresia că parcă e un regizor acolo undeva, care diriguieşte toate lucrurile şi decide: asta va intra, dar asta nu. Am făcut nenumărate turnee, am tolba plină de amintiri. Nu regret absolut deloc faptul că nu am profesat actoria. Oricum mi-am desfăşurat traseul «muncii» alături de actori şi căntăreţi de primă mărime ai scenei romăneşti." O adevărată doamnă a scenei, Corina Chiriac, se distingea şi prin faptul că era cea mai temătoare dintre vedete. "Mereu se temea de represaliile regimului. Oricum, mergeam inainte, pentru că, dincolo de unele temeri sau chiar necazuri, principalul nostru scop era să distrăm şi să mulţumim publicul." Pe atunci era la modă bunul simţ, aşa că puţini au fost cei care s-au impăunat cu realizările lor. Dar publicul le-a dat mereu nota 10.