Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O scanare, pe repede înainte, a ultimei luni lasă următoarele urme pe retină: iniţiative legate de fiscalitate, bancheri sfătoşi, consilieri debusolaţi, mişcări la vârful partidelor, scurt consens metamorfozat rapid în presiuni pentru schimbarea guvernului, instabilităţi şi panici europene, referendum şi supunere pioasă cu iz de tsatsiki, multă transpiraţie, cârje, flori, fete şi orteze. S-au întâmplat multe, e drept. Dar, dacă ar fi să aleg doar două momente, cele mai importante din punctul meu de vedere, m-aş opri la decizia premierului Tsipras de a organiza referendumul elen şi la decizia preşedintelui Iohannis de a amâna promulgarea codurilor, de a le întoarce în Parlament, după ce le-a catalogat drept iresponsabile. Văd o asemănare izbitoare între cele două momente. În primul rând, pentru că ambele decizii punctează, pentru fiecare personaj în parte, prima greşeală gravă, primul derapaj politic real, unul care li se va imputa. Tsipras a întrebat poporul doar pentru a fi ulterior nevoit să facă fix pe dos, iar Iohannis a respins un cod pe al cărui conţinut şi-a construit angajamentele electorale liberale. Asta îi va costa, chiar dacă nu imediat. În al doilea rând, ambii au provocat o mare tevatură, care se va fi dovedit fără noimă: Grecia tot a semnat cu Troica, iar Codul Fiscal tot va trece, însă cu săptămâni de întarziere (asta pentru că problema e una legată de buget, nu de relaxarea propriu-zisă). Iar în al treilea rând, ambelor decizii le lipseşte aparent o logică, o argumentare solidă, dar asta numai pentru că motivele reale au fost bine dosite. Grecii au insule, noi avem ghinion. Ce să-i faci, norocul e puțin și lumea prea multă... ne-a spus-o deja Caragiale.
