Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O stafie bântuie Europa. Este stafia federalismului. Statul-naţiune se simte ameninţat de ideea federală şi obligat să lupte cu ea. Fără să o admită, bătălia pe care o duce este una de ariergardă. Aceasta vorbeşte despre eşecul principiului etnic ca temelie unică a edificiului statal.
O stafie bântuie Europa. Este stafia federalismului. Statul-naţiune se simte ameninţat de ideea federală şi obligat să lupte cu ea. Fără să o admită, bătălia pe care o duce este una de ariergardă. Aceasta vorbeşte despre eşecul principiului etnic ca temelie unică a edificiului statal.
Proiectul statului-naţiune s-a prăbuşit sub acţiunea conflictului dintre geografie şi istorie. Geografia a afirmat exigenţe care au făcut ca statele, spre a fi viabile, să se întemeieze pe o anumită suprafaţă minimă aptă pentru a asigura atât resurse minime de viaţă, cât şi condiţii minime de apărare. Pe de altă parte, istoria a făcut ca pe teritoriul statal respectiv să se fi născut comunităţi etnoculturale diverse. Astfel, principiul central al statului-naţiune – principiul naţionalităţilor –, care a făcut din puritatea etnică esenţa criteriului frontierelor, s-a dovedit utopic. Lansat ca stat etnic, statul-naţiune, inevitabil multicultural, a trebuit, sub presiunea adevărului potrivit căruia culturile divid, să se transforme în stat civic. De pe aceste poziţii el se apără împotriva segregării culturale şi a secesionismului politic subsecvent ei.
Problema este că, în condiţiile în care, graţie tehnologiei moderne, spaţiul s-a micşorat, piaţa (economia), crima (organizată) şi sărăcia (prin vehiculul emigraţiei) au devenit globale (supranaţionale), în timp ce statul-naţiune (civic şi multicultural) de tip westfalian (încorsetat de ideea suveranităţii) nu are capacitatea de acţiune extrateritorială care să îi permită disciplinarea proceselor transfrontaliere, necesară spre a garanta securitatea cetăţenilor săi. Or, sentimentul de insecuritate i-a împins totdeauna pe oameni să se refugieze în interiorul comunităţilor familiale, acolo unde lipsa securităţii materiale caută a fi suplinită de securitatea imaginară bazată pe confortul asemănării culturale. Întrucât naţiunea civică nu mai poate garanta securitatea cetăţenilor ei, aceştia se regrupează în spatele baricadei etnice.
Fenomenul poate fi remarcat într-o Europă în care, în ciuda procesului de integrare, numărul statelor suverane creşte şi în care interdependenţa obiectivă coexistă contradictoriu cu imboldul subiectiv către independenţă. în Italia, coeziunea statului unitar trăieşte sub presiunea curentelor, afirmând dreptul "popoarelor" (în sens de comunităţi etnoculturale tradiţionale) care o compun la suprastructuri politice separate. Spania cunoaşte aceleaşi dezvoltări, exemplul catalan şi cel basc fiind cele mai cunoscute. în Marea Britanie, scoţienii şi irlandezii au deja instituţii statale proprii care confirmă segregarea naţională. În Belgia, unicitatea coroanei cu greu mai ţine Walonia şi Flandra împreună, în timp ce în Franţa republica gaullistă poate fi unică, dar nu şi indivizibilă. În România, puterea se reconfigurează la nivel local. Divorţul ceho-slovac şi pulverizarea fostei Iugoslavii sunt deja istorie. Dacă acest proces continuă, Europa va plonja înapoi în feudalism. Formaţiunile statale liliputane care rezultă din dezagregarea complexelor naţionale civice, nefiind apte a juca un rol semnificativ în reglarea echilibrului de forţe care circumscrie dinamica ordinii mondiale, vor fi obligate să renunţe la democraţia internă, unica soluţie pentru garantarea securităţii individuale fiind încredinţarea destinului personal în mâna potentaţilor locali.
Statele europene se pot salva doar în cadrul unei federaţii de naţiuni civice, sub forma cărămizilor alcătuind edificiul unei democraţii transnaţionale, al unei naţiuni cosmopolite europene. Geografia fizică, cea culturală şi cea politică se vor reconcilia astfel reconciliind securitatea individuală şi colectivă, naţională (culturală) şi geostrategică (internaţională). "Demosul" nu înseamnă popor în sens etnic, ci o comunitate de persoane unite în promovarea unui proiect comun rezultat din dezbaterea publică organizată într-un spaţiu comun. Negarea dreptului la existenţă a "demosului" european echivalează astăzi cu sinuciderea statelor-naţiune. Între europenizare şi feudalizare, naţiunile europene au o singură ieşire: Statele Unite ale Europei.
